DEX şi DOOM, să facem diferenţa

Revin cu puţină gramatică, gramatica este necesară tuturor.
În toţi aceşti ani de când scriu pe blog, am observat că cititorii, în ceea ce priveşte acurateţea limbii române, se împart în două categorii.
Prima categorie: cititori cu grijă pentru limbă.
A doua categorie: cititori cu grijă de luare în râs. Exemplu: Chiar nu ai strop de ruşine? Scrii texte despre atenţionare gramaticală şi tu greşeşti?

Da, greşesc. Recunosc că o asemenea greşeală îmi strică toată ziua. Într-o zi, o frumoasă zi de altfel, am mers la Cărtureşti pentru lansarea cărţii Sfârşit de sezon de Marius Chivu.

Digresiune: Marius Chivu, la fel ca Marius Manole sunt iubirile mele absolute. Eu nu-i recomand pe nici unul, dar o să vă vorbesc permanent despre ei.

La lansarea cărţii Sfârşit de sezon, printre toate cele discutate acolo, Marius Chivu a împărtăşit că este necesară lectura cu voce tare a propriului text pentru sesizarea greşelilor de gramatică: cacofonii, dezacorduri etc.
Aşadar, greşim, dar corectăm.

Acum vreau să las aici altceva scris. Între aceste două categorii de cititori, cei cu grijă pentru limbă şi cei cu grijă pentru luarea în râs, şi-a făcut apariţia, habar nu am cum, snobul lingvistic.
Ce face snobul lingvistic?
Snobul lingvistic profită de o oarecare autoritate pe care o are. Aş putea să dau exemple, să folosesc nume mari, Mihaela Rădulescu sau preferatul meu, Codin Maticiuc. Ambii folosesc cu intenţie formele greşite ale unor cuvinte.
De ce?
Nu vreau să dau un răspuns, deşi am unul.

Cum argumentează utilizarea acestor forme? Cu DEXul. Formele pe care ei le folosesc apar în DEX, iar DEXul este dicţionarul explicativ al limbii române.
Au dreptate, dar! Fireşte că există un dar.
În DEX apar toate formele unui cuvânt, şi cel corect, şi cel folosit de vulg, pentru că este dicţionar explicativ, acesta este scopul lui.

În DEX o să găsim şi salar, forma greşită, şi salariu, forma corectă. Şi abea, forma greşită, şi abia, forma corectă.
Aşadar, apelul lor la DEX e doar filistinism.

Pentru o limbă corectă, consultăm DOOMul, dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. În acest dicţionar, io, pronunţarea vulgară a lui eu, nici nu apare. Am DOOMul sub ochi chiar acum când scriu.

Acesta e textul de atenţionare gramaticală de azi.

DEX şi DOOM, să facem diferenţa.

Iubitor de limbă corectă şi snob lingvistic.

Mă declar iubitoare de limbă română corectă şi recunosc că uneori greşesc catastrofal, impardonabil.
Doresc nespus însă să mă corectez şi să fiu corectată.

Zice Dunia

Știu că obișnuiesc să spun, dar azi mă întreb: de ce această preferință pentru io?
Io zic, io cred, io m-am săturat etc.
Io. De ce io?
Vorbind din DEX, io este o formulă care precedă numele domnitorilor sau se presupune că în limba română io vine de la pronunțarea vulgară a lui eu.
Personal, îl găsesc pe io vulgar, iar persoanele care folosesc această formă îmi revin ca niște megalomani, apoi ei desigur nu sunt ca toată lumea.
Nu, firește că nu semănăm, căci individualitatea nu a inventat-o psihanaliza, individualitatea e un dat.
Totuși, deși cunoaștem cu toții acest aspect, individualitatea, unii vor să exagereze puțin în diferențiere.
Pronumele personal eu e cunoscut de toată lumea și e corect și curat, prea plictisitor. Am ajuns, unii dintre noi, să fim plictisiți de limbă și să devenim snobi în limbaj, căci într-adevăr, io este la modă.