Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "măști"

Despre anularea educației într-o criză de nervi

De 18 sept., 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Cititorii au ales. O să urmeze un articol despre anularea educației într-o criză de nervi. Prima dată o să mă ajut de Marele Atlas ilustrat al Corpului Uman. O să notez despre emoții. NU SĂRIȚI PESTE!

Funcțiile emoțiilor depind de sistemul limbic, alcătuit din mici structuri dispuse sub forma unui inel. Elementele componente ale sistemului includ nucleul amigdalian cu aspect de migdală, hipocampul, un pliu curbat de țesut denumit girus cingular, hipotalamusul și talamusul. Așezate în bucle în jurul trunchiului cerebral superior, aceste componente guvernează întreaga gamă a emoțiilor umane – bucurie, mânie, teamă, iubire, dorință. Influențează capacitatea unei persoane de a percepe. Comunicarea dintre sistemul limbic și cortexul prefrontal contribuie la reglarea emoțiilor.

Mi-am făcut lecțiile. Modelul meu este Freud. Freud a studiat Sistemul Nervos Central. Fascinat de creier, a terminat facultatea cu o întârziere de 3 ani. Pentru detractori:  a neglijat alte discipline, aborbit de activitatea creierului.

Motivul pentru care v-am testat răbdarea cu aceste informații o să vi-l dezvălui imediat. E necesar să vă reprezentați emoțiile ca reacții fiziologice înainte să le ascundeți sub însușirile fizice, morale și intelectuale.

Când suntem copii, resimțim emoțiile, dar nu le controlăm. Crizele copilăriei au faima lor!

Când devenim adulți, resimțim emoțiile și le gestionăm. O emoție nu poate fi controlată. O emoție provoacă accelerarea bătăilor inimii, lacrimi, greață. Educația intervine în funcție de caracter. Unii aleg să-și ascundă reacțiile și să braveze cu forța lor. Mulți adoptă ipocrizia. Se cred prea buni pentru primitivele emoții. Câțiva le trăiesc ca atare.

A trăi o emoție ca atare nu înseamnă nici să te arunci pe jos ca un copil, nici să ții în tine ca un om mare. Lăsați-o să existe: inima bate repede, ochii se umezesc, greața sau oricare altă manifestare. Gândurile neplăcute, astea ne îngrijorează, nu emoția din fața unui cățeluș, verbalizați-le cu claritate. Nu mai urmăriți demnitatea!

La mine bătăile inimii sunt atât de puternice că uneori verific în jur dacă mai sesizează și altcineva. Mi se întâmplă în special când urmează să vorbesc în public sau când stau lângă persoane antipatice mie. Zboară pe fereastră toate informațiile de mai sus. Ce dacă se activează girusul cingular pentru că sunt eu frustrată? Ce contează că eu doresc o atitudine calmă și indiferentă? Lectura de specialitate m-a ajutat să înțeleg, dar nu m-a transformat în eroină.

Gestionez greu spre deloc relația mea cu familia tatălui Marei. Există acolo câteva persoane care fac abstracție de mine ca mamă. Deja reacționez: un ghem la stomac și imediat greață. A început și inima să bată în timp ce scriu. Mă enervez instant. E dificil să nu mă afecteze comportamentul lor când refuză să accepte că Mara este copilul meu și al unui membru din familia lor, nu copilul meu și al lor. Faptul că au greșit colosal față de mine, nu i-a făcut să se retragă, ci să mă disprețuiască mai mult. Ce am făcut eu când am auzit că au fost la urgențe cu copilul meu fără să mă anunțe? I-am înjurat la tatăl Marei. Pe ei îi privesc doar cu dispreț. Toată educația mea a ajuns sub preș. Vă mărturisesc că nici nu prefer altfel. Unele persoane nu merită nici un efort, mai ales când provoacă suferință cu intenție.

Nu ascund niciodată ceea ce simt. Arăt clar. Îmi controlez limbajul în unele situații, dar în fața prietenilor mei înjur. În confortul relațiilor mele revin la primitivism și e sănătos. Fără defulare, scade imunitatea. Cortizolul este un inhibator puternic al sistemului imunitar. ”Hormonul de stres” crește tensiunea, iar uneori se asociază diferitelor boli fizice.

Le sugerez tuturor apropiaților mei și în special copilului meu să spună ceea ce simt oricât de neplăcut ar fi pentru celălalt. O singură condiție să îndeplinească: să rostească într-o manieră neutră, fără să folosească cuvinte urâte. Asta nu înseamnă că celălalt nu va fi jignit. Majoritatea luăm lucrurile personal, iar apoi desfășurăm o întreagă dramă despre răutatea și insensibilitatea celuilalt. Dar copilului meu îi este permis în confortul casei să folosească cuvinte urâte pentru a se elibera. Nu a fost cazul, are abia 8 ani. Dar acesta e spiritul casei. Detest ipocrizia și măștile inutile! Prefer sinceritatea și mănușile de catifea pentru cine merită. Da, puteți și să vă chestionați dacă meritați efortul altor persoane.

Eu îmi măsor pretențiile după fapte. Cât am dat, cât am investit. Iar acolo unde am dat și am investit nu va exista ipocrizie. O să-ți reamintesc tot și o să aștept la fel. Iar dacă nu primesc, ușile se închid. Am închis multe uși. Dar s-au deschis tot atâtea. Relațiile sunt o sursă de suferință. Top 3 după Freud, imediat după dezastrele naturale și boli.

Nu faceți din relațiile dintre oameni calamități naturale. Animalul din noi doar doarme. Nu-l treziți prin ignoranță. Treziți-l de nevoie! Când sunteți loviți, loviți înapoi!

Din nou, ăsta e spiritul casei imediat după ce râdem înainte de toate!

Notă: Sper că nu am dezamăgit cititoarele care au solicitat acest subiect.

Foto: Bogdan Mosorescu 

Barca cu păpuși

De 2 iun., 2014 0 Colaborari , , , , 0

Încep săptămâna pe blog cu o altă piesă de teatru, Barca cu păpuși. Această piesă, pusă pe scenă în cadrul Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara, TESZT, a prilejuit o întâlnire cu actorii Teatrului Național Sârb, Novi Sad.
Trei rânduri.
Rândurile astea seceră cititorii. Nici o părere la Ținuturile joase.
Barca cu păpuși îmi dă speranțe. În primul rând limba sârbă te atrage prin sonoritate. Corectez, limba sârbă mă atrage, pe mine mă atrage prin sonoritate.
Sonoritatea limbii și dinamismul actorilor mi-au ținut spatele drept o oră și treizeci de minute cât a durat piesa. Am clipit des, recunosc. Primeam ceva de pe scenă, dar nu-mi revenea nimic cu sens. Caut sensul întotdeauna în ceea ce actorii exprimă.
Mi-a trecut prin cap simbolul, seria de reprezentații care încurcă novicele.
Am alungat simbolul, imaginea profesorului de literatură comparată mi-a corectat direcția gândului. Așa că mi-au apărut în conștiință semnificațiile.
Dacă aș încerca să povestec piesa Barca cu păpuși, aș prezenta-o ca pe un vis. Fix așa m-aș exprima, și se făcea că, apoi nu-mi mai amintesc nimic, gândul și conținutul manifest.
Renunțând la simbol, m-am perpelit cu semnificația măștilor de urs și a măștilor picitilor din Albă ca Zăpada.
Am căutat să fac analogii. Ce anume îmi spune ursul, animalul? Animal puternic care se bazează pe miros și auz, vederea îi este slabă.
Ce anume îmi spun piticii? Personaje de poveste, basm.
Am adunat material cu care să lucrez.
O familie, două fete. Una dintre ele se îndrăgostește, face un copil, copilul se naște nesănătos. Familia băiatului o respinge. Timpul trece, ajunge o artistă recunoscută.
Să interpretăm.
Omul este puternic asemenea unui urs. Omul are și vederea slabă asemenea unui urs. Trecem prin viață derutați de propriile simțuri. Proiectăm în afara noastră, din interiorul debil, reprezentări diforme. Omul e diform.
Să mai interpretăm puțin.
Piticii, personajele din poveste, povestea Albei ca Zăpada. Un basm crud, dar nemuritor.
O artistă diformă, dar nemuritoare prin opera sa artistică.
Mă opresc aici cu semnificațiile. Mă opresc aici cu scrisul. Așez și eu toate gândurile pe o barcă și aștept refluxul conștiinței.

Cu sau fără Shakespeare

De 29 apr., 2013 7 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am plecat odată de la facultate împreună cu un coleg și am parcurs o bucată de drum împreună. Un scenariu atât de comun, dar o întâmplare frecventă în viața socială. Am povestit, ne-am ascultat. Mai târziu, experiența aceasta a devenit un model. Dar au trecut ani până alte întâmplări au făcut din episodul de mai sus un model.
Am stat de mai multe ori la taclale cu prietenele mele despre colegii de serviciu. Persoane necunoscute mie au devenit intime în cunoștințele mele. Printre aceste povești experiență de viață, am avut ocazia să-mi observ prieteni în compania acelor persoane despre care îmi povesteau. Am stat participant lângă prieteni plus colegii lor și am stat spectator lângă prieteni, plus colegi, plus iubiți.
Unu plus unu, plus unu. Aici voiam să ajung, acesta este de fapt începutul. Rândurile de mai sus îndeplinesc funcția didascaliilor în teatru, note înainte de ceea ce urmează cu adevărat să vă povestesc.
Când am stat spectator la o masă cu un prieten plus un coleg, plus iubita, am avut senzația că s-a pornit o ploaie de măști. Fețele se schimbau ca la mimă. La această constatare mi-am recuperat amintirea din prima frază unde colegul meu oscila între povești și confesiuni.
Din confesiuni mi-am însușit o cunoaștere a lui.
Din confesiuni, prietenii mei și-au însușit o cunoaștere a colegilor. Pentru mine, confesiunea are și o funcție de catalizator. Între mine și acel coleg, între prietenii mei și colegii lor s-a impus o anumită intimitate, o acceptare deopotrivă de acordare a încrederii.
Scopul pentru care acorzi această încredere diferă într-adevăr, diferă și de la feminin la masculin, și de la o gândire la alta. Intimitatea rămâne totuși comună.
Intimitatea însă este și fățarnică, intimitatea creează o iluzie pe care cei mai mulți o interpretează prost.
Intimitatea între două persoane nu ar trebui să părăsească zona de confort a celor doi. Spun asta, deoarece observând din margine prietena, colegul, iubita sau prietenul, colega, iubitul, am avut o senzație de început de luptă în prima linie a frontului. Stăteam lângă niște oameni surescitați, entuziaști, încrezători. Colegul sau colega pare să fie cunoscut foarte bine din două perspective, perspectiva amoroasă și cea de amiciție.
După ce am rumegat mult la aceste observații, am ajuns la următoare concluzie. Când aceste întâlniri ajung să se desfășoare în unu plus unu, plus unu, iar perspectivele se gudură, colegul sau colega sunt niște imaturi.
Un om care a ajuns la maturitate stabilește de la început niște limite chiar în confesiuni. În acest punct însă discuția explodează, se mărește ca suprafață, căci intervin factori, educația, cultura, mentalitatea.
Tocmai de aceea, de ceva vreme am acceptat cultura doar ca obiect, obiect ce nu este la îndemâna oricui, stau pregătită să particip la multe asemenea spectacole până la sfârșitul vieții mele.
Spectacolele astea mă bucură și mă întristează, depinde foarte mult de starea sufletească în care mă aflu în momentul acela. Uneori mă ridic și plec, fără explicații, alteori stau și râd ca pisica la bolul de lapte.
Viața chiar e o scenă cu sau fără Shakespeare.

Zice Dunia

De 19 apr., 2013 4 Trăiri afective ale mele, Zice Dunia , , , 0

Pentru femeile de 30 de ani singure sau singure de sărbători. Pentru bărbații singuri sau singuri luxurioși.
Alegeți ca partener de viață persoana care vă permite să vă manifestați cel mai mult eul. Lângă cine îți permiți să fii tu? Dacă știi cine ești, știi să și alegi.
Parteneriatul cu cele mai puține măști are cele mai mari șanse de izbândă, parteneriatele ce cuprind o colecție de măști nu sunt altceva decât o foarte proastă interpretare a datoriilor umane și o foarte falsă iluzie de împlinire sufletească.
Iar eu nu cunosc pe nimeni care a reușit să-și mintă sufletul toți anii care i-au fost dați pe acest pământ.