Unele femei confundă amantul cu administratorul

Dețin două perechi de mănuși de latex. Sunt galbene. O pereche se află la apartament, alta la Făt Frumos. Funcția lor este să-mi protejeze mâinile, dar mai ales manichiura. În timp, gestul de a-mi pune mănușile a ajuns să semnifice un stimul. Mintea pornește. Dacă spăl vase înainte de a mă așeza la laptop să scriu, atunci reproduc. Articolul are cap și coadă.

Afară e tot cald și dimineața mă trezesc cu mâinile umflate. Frecvent trăiesc senzația că ceva încearcă să-mi iasă prin piele. O să măresc consumul de apă. O să-mi storc lămâie în paharul de apă. Povesteam cu un prieten despre senzația asta a mea și am început să râd. Nu mai râde cu atâta poftă, nu am zis nimic amuzant. Jesus!

Relațiile presupun asta, așteptări. Ea să știe pentru că este femeie. El să facă pentru că e bărbat. Pfui! Am alungat acțiunea și pasivitatea din teoria femininului și masculinului. Paharul de apă l-am golit fără să-mi dau seama, iar jumătatea de felie de lămâie mi-a provocat o grimasă. Dacă nu au verificat ambalajul pentru coajă? Pe unele scrie că nu e permis să consumi coaja.

Ce spuneam? Tu spuneai. Habar n-am, oricum nu contează. Uneori și eu m-am surprins cu asemenea așteptări. Să-mi repare laptopul, de exemplu. De ce? Pentru că e bărbat. În jur am luat seama de convingerile pe gen. El să facă pentru că e bărbat. Ea să facă din același motiv.

Relațiile sunt complicate. Ultima gură de cafea mi-a desfătat papilele gustative. M-am fâstâcit în scaun de la înghițitura plăcută. Am simțit cum alunecă pe gât și cum se împrăștie în cele mai mici vase de sânge. Unele femei confundă amantul cu administratorul.

Lipsa apei pe o zi de vară duce la deshidratare și discuții intenționat banale. Tocmai acest banal ne umple viața de drame. O dramă este motivația greșită. De câte ori nu am auzit din gura femeilor, de câte ori?! M-am săturat să fac totul singură! Las deoparte masturbarea. Prea puține vorbesc despre sau îi acceptă necesitatea. Mă refer la dus gunoiul, reparat mașina, schimbat becuri etc.

Câtorva am avut ocazia să le răspund. Confunzi bărbatul cu administratorul. Te culci cu instalatorul sau cu electricianul? Atunci de ce plătești cu sex bărbatul gospodar? Unele femei își iau asemenea angajamente. De aceea lumea o să aiba parte până la sfârșit de infidelități.

A fi în lume presupune multă bătaie de cap. Filozofii încă dezbat. Dacă e să aleg o singură bătaie de cap, aș merge pe loialitatea de sine. Ce vrei tu? Ce trebuie să faci instinctual. Ce ar fi bine să faci religios. Omul modern rațional nu mai are nimic din cele două atitudini.

Omul modern rațional nu se mai lăsă pătruns de propria importanță și nu se mai lasă călcat în picioare. Omul modern rațional să ridică în picioare și urmează să facă primul pas.

Așteptările nu ne ajută să râdem, iar eu mi-am propus să râd înainte de toate. Eu renunț la.

Foto: Zenobia Lazarovici