Florile mă mai despart de 30 de ani, fructele mă găsesc deja balzaciană. Din florar în cireșar transform doiul în trei. Nu-mi pare rău, nu e jale aici, nu e nostalgie, e doar bine ai venit.
O să vină bine 30, o să-mi șadă foarte bine. O simt. Dar mai simt atâtea altele, simt, de exemplu, categoriile după care se orânduiește lumea. Uneori îmi revine cunoașterea fără s-o caut.
Cea mai recentă meditație a mea stă în oamenii noi care apar în viața mea. Din toamna anului trecut, inconștientul meu s-a lăsat impresionat de oamenii noi. De o săptămână însă conștiința mi i-a întins în simțuri la fel cum își întinde gospodina hainele spălate pe sârma din curte.
Să vadă toată lumea hărnicia femeii de casă, să văd eu în detaliu toți acești oameni noi.
Din copilărie, de la grădiniță, ne facem prieteni fără pretenții, nu știm ce înseamnă să ai pretenții, în copilărie suferim și iertăm. Mai târziu, din haita asta de oameni, devenim duo sau trio, iubitul și cea mai bună prietenă sau numai unul dintre cei scriși mai înainte.
Nu avem habar când anume se întâmplă trierea, dar uneori ne seceră dorul de haită. Dar dorul e călător, vine și pleacă, iar vine, iar pleacă. Izolați de haită, cu noua vârstă presupusă a maturității noastre, apar relațiile cheie, oameni cheie care te ajută să parcurgi o bucată de drum, să deschizi o ușă, să închizi o fereastră. Personal, nu mă încântă genul acesta de relație. Mie îmi plac oamenii frumoși, mie îmi plac oamenii și atât, fără gen, fără vârstă, doar ființa.
Cu acestă patimă a mea mă confrunt în ultimul timp. Când apar oameni noi, care e limita în comportament? În jurul meu am observat metodele unora de a cunoaște oamenii, unii dau teste, alții fac afirmații și urmăresc reacțiile interlocutorului. Eficacitatea acestor tehnici îmi este străină, eu prefer să cunosc omul din dialog și din umbră, umbra aceea în care stai și urmărești gesturile celorlalți în diferite circumstanțe.
Ca să cunoști un om ai nevoie să interacționezi cu el pe teritoriul lui. Cel mai bine un om se trădează între prieteni, prietenii chiar redau cele mai apropiate de adevăr calități și defecte ale omului.
Am fost în umbră și mai stau în umbră. Am descoperit oameni frumoși, oameni care mă încântă, mi-am corectat impresii. Pe unii îi plăceam și am încetat să-i mai plac. Cunoașterea nu aduce întotdeauna note pozitive, cunoașterea poate foarte bine să închidă drumuri, dar un drum închis te provoacă să cauți altă cale.
Altă cale, alți oameni, alți oameni, altă viață, altă viață, aceeași viață. Nu viața se schimbă, ci alegerile, iar alegerile ne ajută să devenim, să devenim mai buni, se înțelege.