Florile mă despart de 30 de ani

Florile mă mai despart de 30 de ani, fructele mă găsesc deja balzaciană. Din florar în cireșar transform doiul în trei. Nu-mi pare rău, nu e jale aici, nu e nostalgie, e doar bine ai venit.
O să vină bine 30, o să-mi șadă foarte bine. O simt. Dar mai simt atâtea altele, simt, de exemplu, categoriile după care se orânduiește lumea. Uneori îmi revine cunoașterea fără s-o caut.
Cea mai recentă meditație a mea stă în oamenii noi care apar în viața mea. Din toamna anului trecut, inconștientul meu s-a lăsat impresionat de oamenii noi. De o săptămână însă conștiința mi i-a întins în simțuri la fel cum își întinde gospodina hainele spălate pe sârma din curte.
Să vadă toată lumea hărnicia femeii de casă, să văd eu în detaliu toți acești oameni noi.
Din copilărie, de la grădiniță, ne facem prieteni fără pretenții, nu știm ce înseamnă să ai pretenții, în copilărie suferim și iertăm. Mai târziu, din haita asta de oameni, devenim duo sau trio, iubitul și cea mai bună prietenă sau numai unul dintre cei scriși mai înainte.
Nu avem habar când anume se întâmplă trierea, dar uneori ne seceră dorul de haită. Dar dorul e călător, vine și pleacă, iar vine, iar pleacă. Izolați de haită, cu noua vârstă presupusă a maturității noastre, apar relațiile cheie, oameni cheie care te ajută să parcurgi o bucată de drum, să deschizi o ușă, să închizi o fereastră. Personal, nu mă încântă genul acesta de relație. Mie îmi plac oamenii frumoși, mie îmi plac oamenii și atât, fără gen, fără vârstă, doar ființa.
Cu acestă patimă a mea mă confrunt în ultimul timp. Când apar oameni noi, care e limita în comportament? În jurul meu am observat metodele unora de a cunoaște oamenii, unii dau teste, alții fac afirmații și urmăresc reacțiile interlocutorului. Eficacitatea acestor tehnici îmi este străină, eu prefer să cunosc omul din dialog și din umbră, umbra aceea în care stai și urmărești gesturile celorlalți în diferite circumstanțe.
Ca să cunoști un om ai nevoie să interacționezi cu el pe teritoriul lui. Cel mai bine un om se trădează între prieteni, prietenii chiar redau cele mai apropiate de adevăr calități și defecte ale omului.
Am fost în umbră și mai stau în umbră. Am descoperit oameni frumoși, oameni care mă încântă, mi-am corectat impresii. Pe unii îi plăceam și am încetat să-i mai plac. Cunoașterea nu aduce întotdeauna note pozitive, cunoașterea poate foarte bine să închidă drumuri, dar un drum închis te provoacă să cauți altă cale.
Altă cale, alți oameni, alți oameni, altă viață, altă viață, aceeași viață. Nu viața se schimbă, ci alegerile, iar alegerile ne ajută să devenim, să devenim mai buni, se înțelege.

7 Comments
  • noctambulul
    aprilie 9, 2013

    Felicitari!

  • Dan
    aprilie 9, 2013

    Pai ce faci, ai început cu doua luni si mai bine înainte?

  • dunia
    aprilie 9, 2013

    @Bobby

    Mersi.

    @Dan

    Ne oprim acum în matematică? 🙂 Mergi matale la textul anterior, am răspuns la întrebare și aștept răspunsul tău.

  • Claudia
    aprilie 9, 2013

    La mine s-a intamplat taman invers, singurele pretentii la varsta adolescentei au fost cele la prieteni. In felul asta, n-au prea fost… E drept ca nici contextul nu ma ajuta si nu era nici cazul sa fug de-acasa. Prietenii au inceput sa vina mai tarziu cand interactiunea cu oamenii noi s-a intamplat datorita unor domenii comune si astfel legaturi au inceput sa se infiripe. Sau hai sa nu zic chiar prieteni, ci oameni potriviti pe care alegerile noastre mi i-au „potrivit” in cale. Unii imi sunt prieteni acum, altii sunt oameni carora le zambesc in amintire.

    Cel mai frumos an a fost cel in care am implinit 30 considerand ca reper prima zi de dupa implinirea a 29. Nici 31 n-a fost deloc rau – mi-am luat revansa pentru adolescenta si pentru primii ani din seria celor 20 🙂
    Acum pot spune ca lucrurile bune ti se intampla dupa ce te hotarasti ce vrei de la viata… asta daca nu esti norocos sa vrei ceva simplu sau sa te impinga careva de la spate.

    Si revenind la ideea ta cu statul in umbra, eu experimentez cumva pe dos: observ oamenii din ultimii ani din viata mea si vad cum multi dintre ei dispar usor in umbra… E ca si cum as sta pe strada noaptea, sub un bec aprins, fara sa stiu daca dupa multe din ferestrele stinse se afla sau nu cineva. Prietenii i-as asemui in contextul asta cu ferestrele luminate indiferent daca la ele se arata sau nu careva 🙂

    • dunia
      aprilie 11, 2013

      Nu știu cum se face, dar întotdeauna îmi completezi textele.
      Ah! Prietenii…
      Aș putea să scriu o carte numai despre prieteni, despre prietenii mei. Am avut prieteni dintotdeauna, nu mă știu fără. Pe stradă, la grădiniță, la școala primară, generală, liceu, facultate. În jurul meu s-au polarizat mulți oameni pe care am putut să-i iubesc fără nici o reținere. Le-am dat tot sufletul, cu bune și rele. Cu unii nici nu mai sunt prietenă, pe alții nu am cum să-i văd, spațiul, dar un fragment de viață, și încă unul extrem de important a stat în prieteni, fără ei nu aș fi fost astăzi așa, iar felul meu de azi mi se potrivește excelent.
      Nu am regrete în ceea ce îi privește pe prietenii mei, am uneori nostalgii.

  • G
    aprilie 14, 2013

    Buna, Dunia 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
11 + 13 =