Mă opresc, în plimbările mele pe malul Begăi, să contemplu.
Unu, doi, trei: număr în gând.
E Nilul. Nu e Nilul, dar ar putea foarte bine să fie. Seamănă. Stufărișul care încadrează râul ar putea să-l ascundă pe Moise. Am decis, din tot ce am citit eu, că personajul Moise îmi place. Corectitudinea, curajul și cruzimea lui mă fascinează. Nici un coș de nuiele nu am zărit pe apă. Gunoaie cu nemiluita, da. Personaje religioase, nu.
Imaginar, mi-am creat un colțișor de Egipt lângă silozul abandonat din Iosefin. Egiptul se află la zece minute distanță de casa mea.

În casa mea, un apartament pe strada Ioan Mureșan, dorm două pisici la picioarele mele. Nu le confund cu pisicile egiptene. După ce-mi fac plimbarea de dimineață, pășesc în altă lume. Conviețuiesc zilnic în vreo patru realități. Mă trezesc eu când merg la baie dimineața, dar când mă îmbrac, sunt deja a altcuiva. Sunt mama copiilor. Pe malul Begăi mă transform într-o filozoafă. Contemplu. Îmi pun întrebări. Observ oamenii pe lângă care trec. Un pescar alături de o persoană cu handicap în cărucior cu rotile. Alături, o masă improvizată acoperită cu o grămadă de mămăligă, o conservă de porumb desfăcută și felii de brânză.
O oră mai târziu stau față în față cu albul laptopului. Unde sunt gândurile de pe malul Begăi? Sunt eu acum mai mult decât sunt eu când merg spre grădiniță cu Mateiu?
Singură, cu cafea, cărți și laptopul deschis, scriu. Cuvintele fug de mine. Revin galopant după ce public pe blog, după ce reprezentările mi se întrepătrund. Mama cotropește scriitoarea. Încă nu mă simt confortabil să mă gândesc la mine ca la o scriitoare. Refuz introspecția.

Seara ne adunăm cu toții și ne separăm după activități. Poate fiecare își analizează cealaltă persona. Eu adorm uneori cu reprezentarea mea de pe malul Begăi. Îmi iubesc viața. Îmi detest viața. Și sunt foarte bine între aceste două forțe care nu mă dispută, mă întregesc. Am suficientă iubire în mine cât să suport eșecurile și dezamăgirile. Adevărat, adeseori mă întreb cum aș fi fost cu alte alegeri. Să nu fi devenit mamă la 26 de ani. Să fi refuzat confortul financiar. Să fi mers la un cenaclu în facultate și să mă expun criticilor.

Am devenit mamă. Am acceptat dependența financiară. Am creat un blog unde m-am declarat propriul stăpân.

Alegeri.

Mă împac cu ele.

Foto: Flavius Neamciuc