Îmi propusesem pentru azi, după notabilul text de ieri, să scriu ușor, adică în litere adunate în cuvinte lejere, o ultimă observație despre Zanzibar.
Înainte să scriu însă, citii câteva texte pe alte bloguri. La Tomata, o scrisoare a unei fete din Arabia Saudită îmi provocă o clară senzație de respingere.
Automat mă gândii la Petru, la cele trei momente când s-a lepădat de Isus. Eu îmi trăii cel de-al doilea moment de respingere a unei naționalității.
Prima dată și pentru întâia oară, când zburam de la Oman spre Frankfurt, știu că mi-am ridicat capul de pe imitația de pernă pe care o oferă companiile aeriene, iar obrazul meu, desprinzându-se cumva de persoana mea într-o individualitate plină de furie, s-a crispat într-un dispreț nefiresc la doi arabi care îmi limitau câmpul vizual. Știu că o senzație urâtă de înverșunare, de aversiune și desconsiderare mi-a transformat obrazul și ochiul.
Am devenit, într-o secundă nepoftită, xenofobă.
Mărturisesc că îmi este rușine să mărturisesc, dar folosesc confesiunea, mai ales pe blog, ca pedeapsă pentru sufletul și mintea mea.
După ce am reușit să clipesc și să alung neinvitata senzație, m-am scuzat în cuget aruncând vina pe oboseala fizică și psihică.
În dimineața asta, citii textul Tomatei după 7 ore se somn, iar reacția mea de respingere a arabilor nu-și poate avea cauza în nici un fel de oboseală. În timp ce îmi sorbeam cacaua, cu o emoție ce se putea descoperi în ușorul tremur și îngheț al mâinilor, mintea mea căuta soluții pentru reacția mea nejustificată de respingere. Este nejustificată sentimental și rațional, eu iubesc omul, nu bărbatul, nu ungurul, nu evreul, nu englezul, omul, pentru mine omul a devenit o religie liberă de dogme.
Totuși, într-o săptămână de două ori senzațiile mele nefirești m-au făcut de rușine în fața propriului sine. Descriu acum, ca ființă, un paradox. Senzațiile se pun în contradictoriu cu un fel de a fi care până mai înainte vreme nu mi-a făcut nici un fel de probleme.
Știu ce anume resping clar, îngrădirea libertății, iar femeia ca individ nu descrie libertatea la arabi. Ca o adeptă a expresiei a face cum te duce capul, orice interdicție îmi repugnă.
Dar nu cunosc ce anume m-a făcut să disprețuiesc.
Totul este la trecut acum, am disprețuit, azi doar respinsei, dar gândul la Petru? Lepădarea?
Sunt aproape convinsă că într-o viață viitoare o să fiu o femeie arabă și asta pentru că nu mă pot controla, nici măcar acum când scriu, să nu-mi doresc să trăiesc așa o viață.
Dunia Tuel o să scrie, dacă își va păstra acest dar, de la dreapta la stânga.
Doar dacă, doar dacă o să pot ajunge să-i iubesc, atunci mă voi salva.
Curs de filozofie povestită VII
Azi o să plictisesc sau o să încânt publicul acestui blog. Aveam de gând să scriu despre tocuri, care au stricat, prin centimetri, eleganța feminină și despre telefoanele mobile care au mătrășit magia iubirii.
Mă răzgândii.
O să reiau cursul de filozofie povestită, deoarece a trecut ceva vreme de la ultimul.
Am pus un punct Evului Mediu și am rămas în promisiunea Renașterii.
Renașterea
A adus o nouă imagine a omului, s-a dezvoltat o credință în valoarea omului, în Evul Mediu s-a subliniat natura păcătoasă a omului.
O personalitatea a Renașterii este Marsilio Ficino (1433-1499)
Cine nu cunoaște următoarea frază?
Cunoaște-te pe tine însăți, o, stirpe divină în veșminte omenești.
Un alt nume important, Giovanni Pico della Mirandola (1463-1494) care este autorul operei Panegiric la demnitate omului.
panegiric= laudă, elogiu
Dacă în Evul Mediu punctul de pornire era Dumnezeu, în Renaștere punctul de pornire a devenit omul.
O nouă renaștere după filozofii greci. (mergeți la cursurile despre Antichitate și reluați cele câteva rânduri despre Socrate, Platon și Aristotel)
Umanismul Renașterii a fost pătruns de spiritul individualismului, o venerare a geniului. Omul a îndrăznit să fie din nou el însușiși să nu se rușineze de nimic. Dumnezeu l-a creat pe om și de dragul omului însuși.
Țelul omului- să depășească toate granițele.
În Antichitate omul trebuia să dea dovadă de liniște sufletească, de măsură, de stăpânire de sine. În Evul Mediu, Roma a decăzut și la 1417 vechiul oraș cu o populație de 1 milion de oameni mai avea doar 17 000 de locuitori.
Umanismul renascentist și-a propus să reconstruiască Roma. S-a ridicat Catedrala Sfântul Petru peste mormântul Apostolului Petru.
În timpul Renașterii a înflorit însă și antiumanismul ( procese ale vrăjitoarelor, ruguri pe care erau arși de vii oamenii).
Renașterea a dezvoltat și o nouă metodă științifică, cercetarea Naturii prin simțurile proprii ale omului.
Cercetarea Naturii trebuie să se întemeieze pe observație, pe trăire, pe experiență (metoda empirică).
Măsoară ceea ce este măsurabil, iar ceea ce nu este măsurabil, fă în așa fel ca să poată fi măsurat. Galileo Galilei
Natura a devenit ceva ce poate fi exploatat.
Știința este puterea. Bacon.
În Evul Mediu nimeni nu a pus la îndoială că pământul era centrul universului, concepția geocentrică despre lume (totul se învârte în jurul pământului).
În 1543 apare Despre mișcarea corpurilor cerești a lui Copernic.
Aici întrerup acest curs, începe să devină foarte greu, mai ales pentru filologii mei.
Va urma…
