Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "Oscar Wilde"

Nu-i suport pe cititori

De 21 dec., 2015 1 Colaborari , , , 0

603357_497971666879659_373640588_nAm pregătit un articol nou pentru cei de la Hyperliteratura. Abia l-am expediat, nu a trecut de redacție, dar mie așa îmi place că anunț de acum, fără acceptul echipei, isprava.

Las câteva rânduri pe blog.  În întregime, după publicarea pe Hyperliteratura.

Eu și mulți asemenea mie ne chinuim cu plăcere să facem cartea vizibilă. Dacă ne-am afla la școală am învăța oximoronul. Dar nu suntem la școală. Aferim!
Eu și mulți asemenea mie încercăm.
Uite cartea ca obiect!
Uite cartea ca o sursă de înțelepciune!
Uite-o! Uite-o! Dar uite-o!
Avem și satisfacții. Primim și multă nebăgare de seamă. Un scenariu consacrat iubitorilor de carte. Mă îndepărtez și vă sugerez să vă îndepărtați și dumneavoastră de textul succint.
Am poftă să vă povestesc despre cititori din alt unghi. Schimbați puțin poziția, a trupului, a gâtului, a perspectivei.
Nu-i suport pe cititori! Gata! Nu mai reușeam să o țin în mine și nici să mai plasticizez. Declinul minciunii. Așa se cheamă un eseu de Oscar Wilde. Toate sunt bune și frumoase cu cititorii când se cunosc între ei. Dar până se recunosc, ah, și oh, și băh ce aere!
Adică ei au citit Adorno, Lowenthal sau Moles, iar tu, necititorule, neavizatule, semidoctule, meriți tot disprețul lor. Am simțit de multe ori disprețul cititorilor. În timp, am găsit calea să-i bat cu armele lor și le răspund zâmbind ca mâța la smântână, deși nu am habar cum zâmbește biata pisică.
Măi, măi, dar ce spuneți voi este cumva imperativ categoric?! Și dacă nu recunoaște vreunul inteligența kantiană, mi-am luat revanșa. Adică pe cine dracu disprețuiești tu?

…

Curioși?

Iron Man și Oscar Wilde

De 30 apr., 2013 5 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am fost ieri și am văzut Iron Man la cinematograf. Îmi cer scuze pentru aceia care nu au văzut încă filmul, dar urmează, eu o să divulg începutul filmului.
Robert Downey Jr, personajul lui, face referire la începutul poveștii despre monstrul care zace în oricare dintre noi.
În momentul acela am zis cu voce tare Oscar Wilde. M-am întors spre sora mea și am asigurat-o și pe ea, fără să mă întrebe, drept, că Oscar Wilde a scris asta, mai exact astea sunt cuvintele lui: fiecare dintre noi suntem un diavol, și transformăm lumea în care trăim în propriul iad.
După ochii celui din dreapta mea, un necunoscut, mi-am dat seama ce ciudățenie reprezentam în secunda aceea. Eram la un film cu un super erou, unde oamenii se bat cu țevi, se împușcă reciproc, dar nu mor, iar eu am rostit Oscar Wilde.
M-am fâstâcit puțin în scaunul meu și am zâmbit cu satisfacție, dar și cu jenă. Probabilitatea e mare să fi devenit foarte nesuferită pentru cei din jur, și pe lângă acest aspect, mi-am zis că uite așa, singură cresc distanța dintre mine și restul lumii. De multe ori mă simt exagerat de singură printre oameni, iar disperarea asta a mea parcă hrănește și mai mult resentimentele lor.
Singurul meu mecanism de apărare a rămas râsul, imediat fac o glumă și râd atât de zgomotos, încât alung sau doar acopăr stinghereala dintre oamenii din jurul meu.