Întotdeauna mi-au plăcut nunțile. Am amintiri de la diferite nunți din vremea copilăriei. Mie mi se pare firesc, la vârsta aceea ești oarecum ușor de impresionat. Splendoarea stimulează impresionabilitatea.
La anii mei cu o singură cifră m-au fascinat culorile, sânii, velocitatea dintr-o horă oltenească. Aș fi numit-o drăcească dacă aș fi știut să-mi reprezint acest drăcesc. Am regăsit la Rebreanu aceste simțiri. Ciuleandra, dar și romanul Ion, surprind excelent amocul din fiecare dintre noi când dansul atinge acel ritm accelerat.
Deschidem o poartă atunci spre altă lume, o poartă posibilă prin trăirea calitativă, dar și cantitativă, satisfacția.
La ultima nuntă la care am participat, culorile, sânii și hora nu m-au mai atras. Am depus o muncă intelectuală, am ordonat frumos, ca într-un mozaic, semnificațiile unui asemenea eveniment.
M-am simțit puternică, ca un tată atotputernic, ca un creator capabil să se aprecieze singur. M-am delectat cu semnificații, observații, constatări, zâmbete ștrengărești.
Am privit oamenii, cuplul, pe el și pe ea. Am zărit câțiva parteneri și foarte mulți paznici. Atunci m-am simțit ca un tată atotputernic, am știut, și am știut tot despre un fel de a fi al paznicilor din cuplu.
Nunta oferă un anumit prilej, punerea pe același loc al femininului și masculinului. Paznicii, oricât de vigilenți, nu pot controla fustele scurte, rochiile decoltate, umerii goi, picioarele goale, abdomenele plate, bărbile sexi, închiderile intenționate de ochi.
Ocheadele!
Din păcate, într-o relație un el sau o ea cere permisiunea să iasă în oraș, nunta însă nu presupune să ceri voie celuilalt, nunta cam impune participarea cuplului.
Mă gândesc acum cât de naive, inutile, plictisitoare sunt aceste rânduri pentru unele persoane, dar cât de iritabile pentru alte persoane.
Acestor alte persoane mai am ceva să le transmit, cel mai nou element pe care l-am adăugat mozaicului pe care-l reprezintă nunta. Am dedus că o nuntă deține puterea, prin factori, să stimuleze foarte mult fantezia, iar noaptea în așternut, pe un cearșaf cunoscut, iubești un necunoscut.
Dragi paznici de cuplu, gândurile, visele și fantezia pot fi manipulate, dar nu controlate. Da, da, am scăpat din nou într-o carte de Simone de Beauvoir.
Zice Dunia
Reiau un subiect, dar mă supără ca o durere de măsea într-o zi de duminică. Iar duminica doar Urgențele se ocupă de asemenea dureri. La urgență, notez aici o impresie.
Atunci când oamenii se îndrăgostesc, eul se retrage foarte mult și crește iubirea pentru celălalt. În această sărăcire a eului plutim. După un timp, eul începe să crească la loc, iar atunci ne trezim paznicul celuilalt, nu egalul lui.
Tot mai mult în jur zăresc paznici și din păcate, cel puțin pentru mine, femeile sunt cei mai feroci paznici.
Am surprins frânturi de dialog la supermarket, am sesizat atitudini de cloșcă, am băgat de seamă priviri nimicitoare.
Ce mai joc! Un joc perdant. În lupta asta ne pierdem doar pe noi sau tot ce e frumos în noi, liniștea.
Nici un război exterior nu va distruge cât o neliniște de la interior. Stimulii aceștia de la interior au puterea unui întrerupător, sting ochii, și câți ochi de cărbune am surprins în jurul meu.
Mi-aș dori atât de mult să surprind și flăcări! Corect spus, mai multe flăcări!
