Fără studii aprofundate, doar o cercetare flușturatică pe google, m-am asigurat că oamenirea numără aproximativ 2 milioane de ani.
După 2 milioane de ani, revistele mondene încă mai scriu articole despre cum să se înțeleagă femeia cu bărbatul sau bărbatul cu femeia.
Mi se pare amuzant, la un ochi.
La al doilea, e umilitor ca specie.
Două milioane de ani și nu am descoperit sinceritatea ca modalitate de exprimare și apreciere în orice fel de relație?
Avem un învățător redutabil: nevoia.
Ne împărțim între două sentimente: plăcere și neplăcere.
Funcționăm ghidați de nevoie și pendulați de plăceri și neplăceri. În orice relație avem nevoie de virgulă.
Exemplu: Da, îmi place să petrec timp cu mine însămi.
Nu, nu-mi place să fiu tratat ca un obiect, ca proprietate privată.
A ne recunoaște plăcerile și neplăcerile nu presupune o lipsă de grijă pentru celălalt. Celălalt nu-mi poartă mie de grijă dacă mă obligă să inversez plăcerea cu neplăcerea și viceversa.
Când suntem uneori acuzați de egoism, chiar să fie egoism? Am dus discuția la un punct unde poate avea loc o explozie de semnificații.
Eu voiam doar să atrag atenția asupra textelor din revistele mondene atât de umilitoare și ofensatoare pentru statutul nostru de ființe inteligente.
O vorbă cu vegetarienii
De două săptămâni am adăugat un plus unul numărului de vegetarieni. De două săptămâni nu am consumat carne, iar de ieri, în urma unei cure de detoxifiere țin un post negru.
Cu alte cuvinte, mă înfometez.
Cu experiența celor două săptămâni, aș vrea acum o vorbă cu vegetarienii și veganii.
Cu ceva timp în urmă, am citit Moby Dick. N-are nimic a face Moby Dick cu vegetarienii, dar are cu canibalii. Echipajul număra și un canibal. Amintesc de acest lucru deoarece este necesar înțelegerii.
După filmele și cărțile din copilărie, acele cărți și filme de aventură unde oamenii erau gătiți în niște cazane imense, s-a fixat în mine o teamă, teama de canibali.
În timp ce citeam Melville, am ridicat uimită din sprâncene, și eu, și unele personaje sceptice la canibalul din echipajul lor. Canibalul, fiul unui șef de trib și-a apărat preferința pentru consumul de carne uman printr-un exemplu. A întrebat dacă noi poftim la carne când ne uită la găinile din curte. Prin acest exemplu folosit ca argument și-a liniștit colegii. Într-adevăr nimeni nu poftește la friptură când privește animalul viu.
Și din acest punct mă întorc la vegetarieni și vegani. Notez aici că mi se par agresivi în atitudinea pe care o adoptă în ceea ce privește consumul de carne.
Sunt zile în care fotografii cu oameni puși la caserole, plini de sânge îmi inundă pagina de facebook. Intenția vegetarienilor stă în ce? Ce intenționează cu aceste imagini groaznice?
Ca un consumator de carne să renunțe la consumul de carne? Demonstrațiile lor, pe care le găsesc nedemne, ba chiar dovezi ale unei carențe de educație, nu trimit gândurile omului la o renunțare. Psihicul nostru nu funcționează așa.
În primul rând carnea constituie o plăcere, și atâta vreme cât acela care o consumă găsește aici plăcerea, renunțarea devine foarte grea și nu fără urmări. Unde să redistribuim energia acestei plăceri? O înlocuim cu ce? Dar îmi permit să presupun că nici un vegetarian nu-și pune asemenea întrebări. El doar știe să distribuie imagini agresive cu oameni morți la caserole.
Aș vrea să mai amintesc de Darwin și de instinctul de supraviețuire, de lanțul trofic, de filogenie, de psihologie.
Consumul de carne implică foarte multe, iar acest consum trebuie să țină de alegerea fiecăruia. Organismul uman este o mașinărie perfectă, când nu mai vrea să consume carne, nu mai consumă, dar nu ține de convingere, de respectul vieții, ci de o funcționare.
Personal, momentan duc grija minții mai mult ca grija trupului. Niciodată nu am făcut abuz, dar îmi place să mă răsfăț culinar. Mâncarea, prin gastronomie, a devenit artă. Ce înseamnă arta? Înseamnă o anume sublimare, o anume satisfacere, iar eu cred că vegetarienii au pierdut ceva, pierdere pe care psihicul lor a înlocuit-o cu un substitut, uneori în loc de consum de carne descoperim o lipsă a bunului simț.
