La Roma de 8 martie pe 12 martie

Pe aripă de gând, un gând modificat să păstreze ziua de 8 martie până în 12 martie, am plecat cu fetele la Roma. Am plecat cu fetele la Roma de 8 martie pe 12 martie. Am călătorit cu oare care stil, stilul Wizz, iar la Roma 8 martie ne-a așteptat cu o vreme de noiembrie.
2 zile am bătut Roma la picior în noiembrie, ultimele două le-am petrecut într-un ușor aprilie.
În noiembrie, strânse una în alta, la o ridicare de cap, ploaia ne-a obligat mult să ne studiem pantofii și poalele rochiilor, am zărit pe un afiș numele lui Helmut Newton. Am așteptat un autobuz, l-am luat pe al treilea sau al patrulea, căci toate ajungeau pline, și am mers pe via Nazzionale la Palazzo di Esposizione.
Rebegite de la ploaie, am pătruns în sală umile, iar de pe pereți ne privea o femeie dreaptă, goală, trufașă.
Printre nuduri ne-am scuturat și noi puțin de picăturile de ploaie cu un gând de corectare comportamentală. Am îndreptat spatele, am călcat apăsat și am mers la fiecare fotografie în parte. Am privit fiecare fotografie în parte, iar la unele am poposit. Am întârziat în fața unei fotografii cu Karl Lagerfeld. Karl Lagerfeld a fost și tânăr, nu mi-am imaginat. Am întârziat în fața unei femei goale și am privit clavicula. Am visat lângă clavicula aceea. Ce este frumusețea? Însușirea a ceea ce este frumos. Femeia este frumoasă și pune stăpânire și ia în stăpânire pe toți aceia care se opresc s-o privească. Dacă bărbații ar privi mai mult femeia patriarhatul n-ar mai fi cu putință în nici o cultură. Am ieșit de la expoziție cu capul întors, o ultimă privire, o ultimă acceptare tacită că femeia constituie și însușirea a ceea ce este frumos.
Afară din muzeu aștepta tot ploaia de noiembrie, dar după nudurile lui Newton, după White Women nu am mai simțit ploaia, iar de a doua zi a ieșit soarele.

P1030064

Dracula

Atât de mult plouă sau stă să plouă de zile, încât mi-am amintit de Dublin. Amintirea e binevenită, căci nu terminasem episodul irlandez al vieții mele. Într-una din zile, o zi tare asemănătoare ce cea de azi, cu ploaie puternică care se simte până la oase, am vizitat Muzeul scriitorilor din Dublin.
Cu riscul de a mă face puțin de rușine, mărturisesc că eu am descoperit că Oscar Wilde, Joyce, Beckett și Swift au fost irlandezi. În această rușine am pășit în muzeu, cu o dorință imperativă de a-mi răscumpăra ignoranța. La muzeu, în loc să sufăr pentru ignoranța mea, psihicul meu a fost puternic afectat de încă o descoperire. Priveam o vitrină, o carte dintr-o vitrină, iar surescitarea mea se dovedea printr-o țopăială nevrednică de un muzeu. Îmi puneam greutatea de pe un picior pe altul, căci aveam impresia că amândouă nu pot susține mirarea mea.
Dracula a fost scrisă de Bram Stoker, scriitor irlandez?
Da, Dracula a fost scrisă de Bram Stoker, scriitor irlandez.
Obrazul îmi ardea, iar târziu, când am transformat toate aceste lacune în puncte tari, obrazul s-a roșit în timp ce râdeam de mine însămi. Râsul de sine semnifică o victorie, căci a râde de tine presupune o acceptare, iar acceptarea o anumită eliberare.

O să pun imediat și niște fotografii, fotografii prin bunăvoința lui dam, eu v-aș fi încărcat niște poze neclare.

P1020920

P1020921

P1020922

P1020923

P1020924

P1020926

Jung și corul de la Christ Church

De ani de zile mă întind în lectură, beletristică, filozofie, psihologie, istorie. Ieri am ajuns să aprofundez. Eram foarte adâncită în eul și sinele lui Jung. Citeam despre concepte și diferențieri când au început clopotele să bată.
Mă aflu la Dublin de marți. Hotelul meu e situat peste stradă de catedrala Christ Church. Nu m-am clintit din eu, din sine. Îmi repetam în barbă subiectul conștiinței și subiectul psihicului, eul și sinele când mi s-a părut că aud corul cântând. M-am lipit de geam cu fruntea și am ascultat. Liniște.
Câteva secunde am auzit doar zgomotul mașinilor și al semaforului din colț. Apoi corul. M-am răsucit de la geam, am tras pantalonii pe mine, am apucat paltonul și căciula, iar într-un minut piciorele mă purtau deja prin curtea catedralei. Am intrat sfioasă, bisericile mă intimidează. Un preot m-a întrebat dacă mă aflu acolo pentru slujbă. Am zis da și mi-a dat programul slujbei.
Am participat la slujbă doar pentru a asculta corul. Lumea își imaginează Raiul atunci când cerul e plin de cumulus, eu îmi explic Raiul atunci când ascult corul. Vocile acelea unite mă tulbură mult sufletește, îmi produc niște senzații pe care conștiința mea le scapă. O, Doamne, măreția Ta stă și în vocile unite ale oamenilor.
Am dat mâna cu oamenii din jurul meu, nu am habar de ce, am mers în fața preoților și am mâncat, și am băut. Un vin dulce dintr-un potir. M-am așezat la loc, am încercat să cânt și eu, dar am renunțat. Am zis amen, mi-am luat la revedere de la bătrânica de lângă mine și am ieșit afară.
Afară ploaie. Plouă în fiecare zi de când am venit, dar în fiecare zi am avut sufletul plin de soare. E cald, e tare cald la mine în suflet.