Pedalarea de primăvară, un obicei urban în Timișoara

Primăvara, prin creșterea temperaturii și înverzire, are puterea de a pune în umbră obișnuințele oamenilor. Te poți pune cu multe în viață, dar nu cu obișnuințele.

Când o persoană intră în obișnuințele altei persoane avem de-a face cu două situații: ori vorbim despre îndrăgostire, ori despre un interes anume. Fără cele două omul nu renunță la obișnuințe.

Primăvara ne amorțesc deprinderile. Atrași de natură, de flori, de mierle, cuprinși de melancolii, ne lăsăm seduși de un spectacol care nu va înceta niciodată să existe. Avem opere muzicale dedicate primăverii semnate de Stravinski sau Vivaldi. În Timișoara primăvara mai semnifică și reluarea Pedalărilor sub protecția celor de la Verde pentru biciclete.

Prima pedalare din acest an va avea loc pe 9 aprilie. Bicicliștii se vor aduna în același loc, platforma Timco va vui și va fi fandosită cu baloane colorate. Cum am ales intenționat să vorbesc despre obișnuințe în introducere, insinuez că Pedalările au devenit obiceiuri urbane.

Ce se întâmplă la Timișoara?

La Timișoara, printre alte câteva practici obișnuite, au loc pedalări din primăvară până toamna târziu când ne acoperă bruma.

Săptămâna viitoare o să potrivesc aspectul exterior al bicicletei; mai umflu o roată, mai împing puțin coșul, mai verific claxonul. Duminică o să pedalez încet și sigur. O să mai pedalez concentrată și transpirată, dar o să dau vina pe temperatura de afară. Nimeni nu se supără pe primăvară.

Ne vedem, ne auzim!

Pedalările au început.

București de mai

De ani de zile ajung în București în luna noiembrie. Întotdeauna soarele la București a fost generos, dacă se ivea, căci chiar nu era momentul lui.
Anul acesta, luna aceasta, azi, în sfârșită primăvară, soarele e firesc pe cer, este clar momentul lui.
Mergând prin București în orele dimineții, azi, mă gândii că Bucureștiul are farmec. Lumina se răspândește printre case, cuprinde casele și oamenii în armonie. Senzația aceasta de armonie devine palpabilă o clipită. Pari s-o cuprinzi cu mâna prin desprindere. Se desprinde mâna, părți de trup se întregesc cu orașul.
Și gata. Atât ține senzația, o răsuflate. Ai respirat și orașul devine oraș, iar tu doar carne.
Dar secunda e monumentală, e autonomă, e emoție pură, e suflet. Așa își dă omul seama uneori de sufletul din el.