În urma unei întâlniri cu un prieten, genul acela de prieten cu care te vezi și pentru cafea, dar mai ales pentru conversație, am ajuns să vorbim și despre Adriana Babeți.
Așa că am hotărât, deși nu credeam ca este necesar, să imprim și pe acest blog știrea că în 2013, cartea anului a fost desemnată Amazoanele. O poveste, de Adriana Babeți.
Am trăit cu impresia că toată lumea a aflat despre acest premiu, despre această unică, inconfundabilă femeie, scriitoare înzestrată, dar mai ales, profesoară cu vocație.
Împărtășesc cu cititorii această informație, îi provoc, îi îndemn, îi instig să o descopere, dacă nu au descoperit-o încă. Îmi cer scuze pentru ignoranță, presupunerea mea s-a dovedit a fi falsă, prietenul meu m-a ajutat să realizez.
El chiar nu știa de acest premiu.

Acum știe. Am corectat. Acum știu și cititorii mei, am dat mai departe. Tot ce puteți acum să faceți este să creați un prilej de a vă întâlni cu scriitura ei. Ea este suficientă sieși, o femeie care și-a permis să uite de sine, să creeze, să devină esențială, să-și croiască o educație care transcende limitările de gen.

Într-adevăr, nici o femeia nu va scrie Moby Dick, Odiseea, Ulise, Muntele vrăjit, dar o femeie a scris Amazoanele. O poveste.

Avem un început.