Scriu unele texte pe blog pentru explicații. Mi s-au cerut puține de-a lungul anilor, dar mă simt responsabilă să ofer uneori lămuriri.

Există un punct sensibil în construcția Duniei. Subiectele abordate, discutate, aruncate, mâzgălite dețin puțină forță de atracție. Iar eu, creatoarea de conținut, nu vreau să țin cont de senzațional, de chestiunile fermecătoare care aduc trafic.

Mi-a intrat în cap de la început semnificația blogului: calitate.

E adevărat, poziția deosebită la care țintesc, a pricinuit momente de chinină. Zile întregi de amar și chinuri sufletești. M-am făcut vinovată și de enorma greșeală de a mă compara. Dar eu de ce nu reușesc?

Întrebarea, stupidă, recunosc, e firească în orânduirea mea ca individ în societate. Mi-am dorit și încă îmi doresc să fiu considerată o persoană care-și folosește creator intelectul. Sunt stăpânită de tendința de a mă face diferită de ceilalți. Mă simt deosebită, chiar și atunci când a fi deosebit se suprapune peste un portofel gol.

M-am ambiționat în această atitudine. Accept compromisul sub formă de granule homeopate. Citiți așa: până nu se îmbolnăvește blogul de cancer, nu consimt chimioterapia.

Ce înseamnă chimioterapia în context? A discuta despre:

1. parenting
2. comunitatea gay
3. biserică
4. lipsa de eficiență a poliției române
5. dezgustul față de România
6. critică aspra despre primitivismul celorlați
7. etc

Notă: am vorbit despre fiecare subiect pe blog, dar nici unul nu a dominat. Stăpânirea îmi repugnă în orice formă întâlnită.

Am ales să aduc în fața cititorilor, aproximativ 100 de unici pe zi, subiecte care îmbunătățesc individul. Calitatea vine de la o cunoaștere personală, iar excepționalul de la depășirea propriilor limite. Ne construim caracterul pentru a depăși personalitatea. Ne naștem cu însușiri pentru a le înnobila cu deprinderi.

Amprentă pentru identificare putem să lăsăm și cu propria viață.

Am amintit de unicii pe zi. Am considerat necesar în urma mai multor întrebări primite, un fel de chestionar pentru verificarea mea ca posibil mijloc de promovare. Am permis să fiu folosită. O să mai permit.

Aprob prin condiționare. Nu renunț la cursul de filozofie povestită sau ziua culorii. Da, alungă cititorii, posibilii clienți ai celor care văd în mine un mijloc de promovare. Dar ce să fac?!

O să vă povestesc ceva, o să mă înțelegeți mai ușor.

M-am trezit într-o dimineață, una neobișnuită prin ora la care mă aflam încă în așternut. M-am întins, m-am alintat și am rămas pe loc. Ce dimineți fericite! Am apucat telefonul și am verificat mailurile. Unul mi-a atras atenția imediat. Inboxul conținea numele lui Basarab Nicolescu.

Ce înseamnă asta?

Pentru doamnele fashion, un mail de la Victoria Beckham. Pentru microbiști, un mail de la Ronaldo. Pentru arhitecți, un mail de la Le Corbusier, dacă ar mai fi în viață etc.

Basarab Nicolescu și-a luat un minut și mi-a scris. Asemenea mulțumire mai încerc la aprecierile profesorului Ilie Gyurcsik. Nu-mi imaginez o răsplată mai potrivită pentru activitatea blogului, pentru mine ca individ.

Înainte să mă întrebe cineva. Nu, nu-mi pun nici o hârtie în portofel, dar îmi umplu o zi întreagă cu o stare de bine. Zâmbesc, ofer îmbrățișări și vorbe frumoase. Mă simt un om bun și sunt unica responsabilă. Eu îmi doresc asemenea satisfacții și nu vreau să renunț la ele.

Întreg textul constituie o justificare.

Am 100 de unici pe zi, un mail de la Basarab Nicolescu, aprecieri de la Ilie Gyurcsik și multe mesaje de admirație.

Îndemn: folosiți-mă cu exigență, sunt o snoabă intelectual.

Recunosc.