Am și eu ceva de spus. Acesta o să fie și titlul, titlu pe care sper să nu-l mai scriu greșit. Ieri s-a întâmplat asta. Ca să-mi revin din starea de nimicnicie, m-am uitat la televizor, la știrile despre refugiați.

Foarte rar comentez despre viața politică, despre evenimente. Prefer marginea. După o jumătate de oră petrecută în fața ecranului, m-am detașat de virgula care mi-a ruinat starea de bine. Virgula mea nu a omorât pe nimeni, nu a respins, nu a dat cu pietre.

Am văzut asta. Adolescenți care dădeau cu pietre, taburi, respingeri cu jeturi de apă. Mi-a părut rău de umanitate. Mi-am amintit ce am reprodus zilele trecute din manifestul comunist: Proletarii nu au nimic de pierdut decât lanțurile. Ei au de câștigat o lume.

Am aplicat peste sirieni. Nu au nimic de pierdut, au de câștigat o lume.

Mi se pare firească frica de necunoscut. Lumea arabă semnifică străinul pentru europeni.

Și mi se pare firesc să primim refugiați, noi și restul popoarelor europene. Văd aici un proces de cooperare. Cooperarea e singura care dă rezultate pe termen lung.

O să pun punct.

Punct.