Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "religie"

Trei cărți care mi-au schimbat viața

De 2 ian., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am depănat amintiri cu soră mea aseară. În timp ce îi devoram salata boeuf pe care am adăugat hrean din belșug, ne-am comparat felul cum ne amintim lucrurile. Există puncte comune, dar și discrepanțe. Fiecare ne făurim și amintiri care ne fac să ne simțim bine cu noi înșine. Poveștile din bucătăria sorelei s-au transformat într-un coșmar. Am suprapus drama unei familii din copilăria noastră, pierderea unui copil, copilul avea vârsta de patru ani când s-a pierdut și niciodată nu a mai fost găsit, pe mine și Mara. Am pierdut-o azi noapte în vis pe Mara. Visul și-a schimbat semnificația preluând frici personale. Mara nu a vrut să revină la mine. Toți copiii au revenit la părinții lor, mai puțin Mara. Aici e vorba despre starea mea adâncă de neliniște că Mara o să plece în Germania și o să uite de mine. În timp ce am conștientizat că Mara nu vrea să revină, un imens tanc s-a ivit în fața mea, iar tunul mi-a explodat în față. M-am trezit fără chip. Sunt o persoană fără chip în urma coșmarului.

Mi-am băut ceaiul gânditoare. L-am făcut pe Făt Frumos părtaș la vis. A glumit. M-a consolat. Mă ai pe mine. Nu mă face să plâng că dacă mă pornesc, greu mă opresc. N-am bocit. Mi-am terminat ceaiul. Mi-am suflecat mânecile și m-am apucat de treabă.

O să vă scriu azi despre trei cărți care mi-au schimbat viața. Literal mi-au schimbat viața. Eu m-am născut ortodoxă, carnivoră și cu un rol de îndeplinit. Să mă căsătoresc și să fac copii. Mara mea s-a născut într-o familie de ortodocși, consumă carne, o să se căsătorească, dacă o să se căsătorească, o să aibă copii, dacă și când o să aibă copii.
Ca să transform practicile și obiceiurile cu care am crescut eu, pe lângă experiența acumulată din numeroase întâmplări și vaste greșeli, m-au ajutat într-un mod categoric aceste cărți: Freud, Studii despre societate și religie, Jung, Dezvoltarea personalității și Pasi Sahlberg, Leadership educațional. Modelul finlandez.

Primul pas în descoperirea libertății și independenței personale ține de îndoială. E necesar să te îndoiești de toate învățăturile luate de-a gata de acasă. Îndoiala nu înseamnă dispreț pentru vechile învățături. Îndoiala presupune un debut propriu de utilizare a gândirii. Mi-am trecut convingerile de acasă printr-un filtru personal. M-am chestionat. Asta simt eu? Asta gândesc eu?

Pe parcursul anilor, cu lecturile de mai sus ca sprijin, mi-am verificat sentimentele și judecățile. Creștem cu nepotriviri monstruoase între ceea ce simțim și ceea ce gândim. Dacă ni se permite să gândim. În familia mea copiii nu dețineau opinii. Nu interesa pe nimeni de părere avem despre una sau despre alta. De aceea teoria lui Freud, uciderea simbolică a tatălui pentru cucerirea independenței, m-a acaparat și m-a schimbat. Conflictele interioare au căpătat nume și recunoaștere. A fost nevoia mea, iar fără nevoie, zice Jung, nu se schimbă nimic, mai ales personalitatea umană.

Mi-am recunoscut mie că religia este pentru mine un instrument, o teorie. Am renunțat la a mă preface. Nu cred într-o forță care răsplătește și pedepsește. N-am nevoie de promisiunea unei lumi imaginate în viața de apoi. Așa că spăl duminica, de ziua oricărui sfânt și trăiesc fiecare zi fără un anumit sens pentru slăvirea lui Dumnezeu.

Cu Mara m-am relaxat în timp și mă las ghidată de felul cum îi percep personalitatea în dezvoltare. O împing de la spate să fie, să devină, să mă combată. E o persoană separată de mine și încerc să-mi amintesc asta ori de câte ori mă apucă furiile. Furia i-o fac cunoscută. Nu-mi ascund starea, îmi recunosc limitele ca părinte. Părinții greșesc. Eu am greșit. O să mai greșesc. Hai să lucrăm împreună. Ajută-mă! Uneori vine în ajutorul meu. Îmi verifică emoțiile.

Habar n-am cum aș fi fost fără aceste trei cărți. Mărturisesc că nici măcar nu sunt curioasă. Plac părți semnificative din felul meu de a fi prezent. Atrag totuși atenția. Lecturile mi-au schimbat gândirea, mi-au redus intensitatea reacțiilor și mi-au corectat comportamentul primitiv și provincial pe alocuri. Felul meu de a fi a rămas la fel. Iubesc, urăsc și îmi exprim părerile cu aceeași pasiune. Nici măcar nu mă deranjează. Sunt o persoană pasională în orice aspect al vieții.

Foto: Bogdan Mosorescu

Biserica, prin reprezentanții ei, și conducătorii țării au de alcătuit un plan pentru binele comun

De 31 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În 2019 m-am pregătit psihic pentru o nouă sarcină. A fost nevoie să mă pregătesc. Să ne pregătim, Făt Frumos și cu mine. S-au scurs discuții. S-au adus argumente. Ceea ce m-a convins cu adevărat a fost pierderea unei sarcini. Cele câteva săptămâni de conviețuire cu embrionul, a decis să mă părăsească, mi-au transformat fricile în convingeri. O să mă descurc orice ar fi. Mai vreau un copil, întotdeauna mi-am dorit doi copii.

Fricile țin cel mai mult de educație. Pun mare preț pe cunoaștere. Hrana, veșmintele și jucăriile din viața unui copil nu mă țin noaptea trează. O școală bună, o pedagogie și diverse cursuri însă mă țin. Montessori costă, iar eu susțin și practic pedagogia Montessori cu Mara.

În 2020, la început de an, la controlul ginecologic de rutină, i-am comunicat doctorului intențiile mele pentru ceea ce va urma. O sarcină pierdută și vârsta m-au făcut temătoare. Dacă analizele ies bine, în lunile de toamnă mi-aș dori să rămân însărcinată. Am comunicat eu. Ai un cuvânt de spus despre asta, bineînțeles. Mi-a comunicat doctorul. Aici voiam să ajung. Când merg la doctor, prefer discuțiile punctuale pe sănătate fizică. De aceea am o relație de lungă durată cu doctorul meu. S-a întâmplat să primesc și un răspuns diferit la alți doctori în timp ce mă căutam de una sau alta. Când o vrea Dumnezeu. La doctor nu funcționez cu credințe, ci cu opinii științifice. De aceea doctorii și pacienții se aleg sau se pierd.

În martie a venit peste tot pământul carantina. M-a derutat acest nou pericol la viață. Mai aduc sau nu mai aduc pe lume o viață? Sincer, dacă n-aș fi împlinit anul acesta 37 de ani, probabil aș fi amânat. Nu devin mai tânără. Am mers înainte cu planul. Planul, ca o existență separată, a acționat de capul lui, iar lunile de toamnă au devenit luni de vară. Am rămas însărcinată vara. M-am bucurat peste măsura anul acesta de ziua mea. Așa pare după calcule.

Sarcina mi-a reorganizat agenda de muncă. Am înlocuit unele cărți cu altele. Până la naștere, mi-am propus să termin Diplomația, Mari gânditori politici, Roosevelt și niște cursuri de Michel Foucault. Cu aceste lecturi am cugetat intens la mentalitatea din România. O să vedeți imediat și legătura cu răspunsul primit de la doctotul meu când l-am anunțat că plănuiesc un bebe pentru toamnă.

Felul cum suntem conduși ca popor nu are legătură cu mentalitatea noastră, cu istoria, economia, politica și circumstanțele de viață. Guvernul nu se sinchisește de mentalitatea adaptată, de concepte ca binele comun și interes privat, de faptul că populația este în cea mai mare parte credincioasă. Suntem un popor majoritar credincios. În circumstanțele actuale, o pandemie, religia reprezintă mai mult ca oricând un instrument. Nu l-a citit nimeni pe Burke? N-a aflat nimeni în parlament despre utilitatea socială și politică a religiei?

Natura umană e una. Practica și obiceiurile sunt alta. În România, cu precădere în mediul rural, oamenii mai cred în strigoi. Am publicat pe blog, cu ani în urmă, o poezie soresciană, Lunatecii. Vă rog s-o citiți. Periodic apare la căutări această poezie. Femeile vor să afle cum să procedeze pentru a nu muri într-o anumită situație. Nu vă mirați. Nu pretindeți. Nu ignorați. A acționa fragmentar, în grupuri, nu o să ne ajute vreodată, dar mai ales nu o să ne ajute în combaterea pandemiei.

Biserica poate ajuta. Pentru credincioși, vaccinul trebuie să vină de la o autoritate care pedepsește și răsplătește. Credinciosul merge la un doctor care îi va răspunde că va avea un copil atunci când vrea Dumnezeu. Ceea ce vreau să zic este că Biserica, prin reprezentanții ei, și conducătorii țării au de alcătuit un plan pentru binele comun.

Asta cred. A face ceea ce este corect și necesar nu are legătură cu propriile convingeri personale. Vedeți?! Și nici nu am terminat de citit cărțile. Poate la anul o să auziți de mine că m-am înscris în nu știu ce partid politic.

Sper că glumesc, firește!

Foto: Bogdan Mosorescu

3 zile la spital cu Micul prinț

De 4 feb., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

O să urmeze un articol derutant. Am un subiect, dar nu pot să vorbesc despre. Mi s-a îngăduit să sugerez. Nu pot să știrbesc reputația unei instituții. Adevărul este că nici nu doresc. În sistemul nostru imperfect până la dezgust, se găsesc persoane care fac bine.

O concluzie. Mereu se găsesc persoane care fac bine.

Totul a început de la un telefon. Un copil instituționalizat se află la spital. Pot să-mi fac timp de?

Timp nu prea am sau prefer să-l folosesc în folosul meu. Un trup de copil zace pe un pat de spital, un copil de 3 ani abandonat la naștere din cauza unei malformații la inimă. N-am putut să trec peste acest fapt. Oare ce este în capul lui? M-am întrebat în fiecare zi de cel puțin 10 ori. L-am întrebat pe copil în fiecare zi începând de vineri.

Vineri am mers la spital. Ne-am cunoscut. Eu mă văicăream la interior. Vai de sufletul meu! Cine m-a ascultat, infirmierele și surorile medicale au luat cunoștință de furia mea. Sunt furioasă pe habotnici, pe ignoranți, pe părinții pudibonzi.

O să-l numesc pe copil Micul prinț. Aseară am terminat de citit. A ascultat cuminte cu capul lipit de al meu. Prima dată când s-a tras lângă mine am avut o tresărire. Dacă are păduchi? Vedeți, eu sunt o persoană mai bună atunci când raționez. Instinctul și obișnuința mă dezonorează prin reacțiile stereotipe. De aceea nu suport și nu accept aprecierile. Apreciez și respect ce faci, Dunia!

Nu, vă rog frumos, de mii de ori nu! Nu stau lângă un pat de spital pentru Micul prinț, stau pentru Mara. Empatizez până la leșin.

Ca orice copil abandonat, se împrietenește ușor cu oricine se apropie de patul lui. Râde, întinde mâna, lasă ochii în jos, te urmărește cu privirea. Pare să cunoască o anumită bunăvoință a oamenilor. Ne jucăm, ne distrăm, dar la final toată lumea pleacă.

Ce e în capul tău, Micule prinț? Știe să articuleze cu autoritate cuvântul gata. Gata! I-am dus o carte în prima seară. Motricitatea fină a mâinilor m-a determinat să-i aleg o carte muzicală cu animale. Pe fiecare pagină apărea cuvântul mama. Mi-a fost rușine să rostesc mama în prezența lui. El a învățat să spună gata. Gata!

În prima zi m-am purtat ca o mamă. I-am aranjat hainele în dulap. I-am separat bluzele de pantaloni. Le-am ordonat în curate și murdare. O bluză avea etichetă. Ah! Uite cutiile de pantofi cadou. Mi-a venit să vărs, deși m-a copleșit nedreptatea. O cutie de pantofi reprezintă un ajutor. Dar cineva este vinovat pentru că Micul prinț nu are o familie.

M-a întrebat cineva dacă nu este prea devreme că am discutat cu Mara despre actul sexual. Povesteam despre. Nu cunosc în dezvoltarea omului un moment potrivit. Dacă ar fi să numesc unul, aș alege minutul în care informația pătrunde în universul copilului. Nu aș indica o vârstă. Intrarea în colectivitate a pruncului reduce puterea părintelui de a controla informația. Mara a aflat despre penisul care pătrunde în vagin. Înseamnă că pentru ea este momentul.

Cu o educație sexuală în școli, numărul avorturilor s-ar reduce în rândul adolescentelor. Cu o educație sexuală în școli, numărul Micilor prinți s-ar reduce și el. Ca să nu mai vorbesc de sufletele schilodite ca ale mele care nu întorc spatele, dar nici nu merg până la capăt. Nu-l adopt pe Micul prinț. Îl hrănesc, îl schimb, mă joc cu el, îi citesc. În primele două seri arunca nervos cu cărțile când plecam. Știa că urmează să ies pe ușă. Aseară a ridicat mâna. Paaa!

Nu i-a luat mult să învețe. Copiii abandonați învață repede că nu este nimeni pentru ei. Aseară am primit prima lovitură serioasă. M-a durut în prima și a doua seară, dar aseară m-a copleșit.

Vii și pleci. Uite, nu mai arunc cu cărți. Paaa!

Firește, caut un vinovat. Religia este primul vinovat. Religia și ipocrizia celor care au stabilit niște legi care-l fac pe om să nu fie bine cu el însuși. Consolarea cu Paradisul nu mă poate ajuta.

V-a făcut vreodată un Mic prinț cu mâna? V-a arătat cât de repede descoperă pe pământ că nu e nimeni pentru el?

Mă spăl pe mâini de trei zile. Habar n-am ce o să-mi provoace următoarea revedere cu el. Știu sigur că mai avem de citit Cartea cu Apolodor.

Nu o să fiu niciodată mama Micului prinț, dar îi sunt prietenă. Oricine are nevoie de un prieten.

Foto: Zenobia Lazarovici

Iau personal ura și disprețul pentru homosexuali

De 1 oct., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Pe cuvântul meu, am câteva articole de pregătit pentru blog, dar eu nu mă potolesc! Adevărul este că mă sufocă acest referendum. Senzația nu-și are sursa în lipsa de corectitudine și raționament a celor care au cerut consultarea, ci în amintirea unei dureri ticăloase.

Iau personal ura și disprețul pentru homosexuali. Sorin Oncu a murit, un prieten extraordinar, cum rar ai în viață, un gay absolut și o inteligență deosebită. Sorin a fost înzestrat cu geniu. M-aș bucura și aș susține persoanele gay care ar ieși în față. Să vadă oamenii pe cine condamnă. Să privească în ochi anormalitatea.

Gâlceava pe organele sexuale mă disperă. Sexul suportă păcatul că așa a decis religia. Aici e doar o abordare religioasă care nu mai are nimic de-a face cu antropologia.

Săptămâna trecută răsfoiam Atlasul ilustrat al Corpului Uman. Am găsit undeva menționat că sistemul reproducător are o unică funcție, de reproducere. Nimic de-a face cu supraviețuirea. Celelalte organe ne ajută zilnic să respirăm, să rămânem în viață.

M-am întrebat atunci: Oare câți homosexuali sunt donatori de organe? Faptul că azi putem face așa ceva, să mutăm inimi într-un trup în altul, se datorează științei. Cei care condamnă homosexualii, nu-i consideră normali, într-un caz ticălos de boală, ar refuza inima unui homosexual?

Cu siguranță aici nu pot să râd înainte de toate.

Foto: Simona Nutu

Ce povești ascultăm la religie

De 15 dec., 2016 10 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Anul acesta, în septembrie, Mara a mers la școală. A început o nouă etapă în viața ei. Într-un fel, la încheierea celor 7 ani de acasă, s-a închis o ușă. Mara adultă îmi va arătă ce impact a suportat în copilărie cu o mamă ca mine.

Pentru școală nu m-am agitat. Nu m-am interesat de profesori, de materii, de siguranța instituției. Mă ghidez pentru viața de elevă a Marei după modelul familiei Frank, familie de evrei. În primul rând sănătatea, în al doilea rând distracția. Restul le ducem la îndeplinire prin repetiții și obișnuințe.

O singură dilemă am avut de când a început școala. Să o las sau nu la religie. Anul trecut m-a întrebat dacă ea este ortodoxă sau catolică. După o insesizabilă pauză, i-am răspuns că nu este nici una, nici alta, dar a fost botezată la ortodocși. Mara, ești un copil botezat la biserica ortodoxă, dar nu ai nici o religie.

Răspunsul acesta a mulțumit-o atunci. Între timp au început orele de religie. De fiecare dată am grijă să o întreb ce povești ascultă la religie. Am hotărât să participe la aceste ore dintr-o corectitudine față de individ, să fie decizia ei în viitor dacă alege să creadă într-o forță supranaturală cu un fiu născut dintr-o virgină sau nu.

Încerc de fiecare dată să aleg ce este corect pentru ea. Analizez ce simt și ce gândesc, le separ cu rigurozitate și îmi dau voie să mă duc spre corectitudine.

Corect pentru ea a fost să participe la acele ore, iar eu ca un paznic să împiedic infestarea. Nici mai mult, nici mai puțin, Mara a fost deja infestată. Săptămâna trecută povesteam împreună despre o călătorie în Galapagos unde a fost Darwin când Mara mi-a răspuns cu Dumnezeu care a fost pe pământ acum foarte mulți ani.

După o altă pauză insesizabilă, i-am reamintit că Dumnezeu este un nume pentru partea bună din noi. Că unii oameni aleg să creadă într-o forță care ne pedepsește sau răsplătește după fapte, dar Dumnezeu este asemenea lui Gulliver, un personaj dintr-o carte.

A urmat o reacție care pe mine m-a umplut de greață. Mi-a strigat, căci a strigat către mine, că dacă eu nu cred în Dumnezeu, nici ea nu crede în Darwin al meu.

O să-mi explic greața. Consider că școala și ora de religie mi-au infestat copilul. Îmi doresc pentru Mara să gândească și să aleagă singură. Nu o cresc într-o religie sau cu o anume bucătărie. Indivizii în copilărie sunt ușor impresionabili, dar adulții au instrumentele necesare să edifice și să lase manipularea deoparte.

Ce mi-a rămas de făcut? Mi-a trecut prin cap la furie să o retrag de la orele de religie. Am abandonat. Aș supune-o pe ea la o presiune prea mare. O să am încredere în ea și inteligența ei, iar eu o să merg înainte cu întrebarea: ce povești ai ascultat la religie? O să-i vorbesc în continuare de știință, de evoluție, de Darwin și de Dawkins.

O să-mi cresc copilul să creadă în el însuși, să fie bun și corect pentru că e om și nu pentru frica de pedeapsă din partea unui Dumnezeu răzbunător, dar care ne iubește.

Sănătoase să fim, mama să muncească mult și în viitor să mergem împreună în Galapagos pe urmele lui Darwin.

Până la urmă și mama crede în ceva, în evoluție și bun simț.