Importanța de a fi părinte prezent, implicat, blând, doctor, profesor, dumnezeu

Uneori consider că sunt cu totul alt om. Nu mai gândesc cum gândeam. Nu mai reacționez imediat. Nu mai iau lucrurile personal. Presiunea societății a scăzut. Părerea celuilalt nu mă mai agită. Până mă enervez. Atunci constat că sunt același om. Înjur. Transpir. Plâng. Îmi trag pătura peste cap cu intenția să zac. Iar mă apucă strașnic de cap nimicul. Îmi dă târcoale din adolescență. Doar că atunci nu aveam copil.

Un copil orânduiește zilele. Trage pătura de pe cap. La opt fix începe școala. După amiază are cursuri la pian. Duminica mergem la Bufnițe. Motan dorește de mâncare. Foamea tuturor mă trimite la supermarket. Schimbările au loc lent. Să modificăm un comportament nu ține numai de noi. Unii susțin că ține numai de noi.

Condițiile de viață exercită o influență. Ceilalți reprezintă o forță. Ne modifică ușor caracterul. Educația primită dă prestigiu. Lipsa educației intensifică ignoranța. Pentru cei mai mulți dintre noi, un copil înseamnă importanța de a fi. Ani de zile n-ai nici o șansă să-ți tragi pătura peste cap. Ai fi un părinte neglijent. Neglijența nu se potrivește cu direcția parentingului actual. Importanța de a fi părinte prezent, implicat, blând, doctor, profesor, dumnezeu.

Uneori îmi dau seama că plec departe cu gândurile. Mara își dă seama și ea. Eșuez la prezență. Îmi scutur pletele ca să-mi adun mințile. Vreau să fiu acolo. Să mă plictisesc jucându-mă. E distractiv, mama?! Sigur o să fie peste câțiva ani. Toată lumea o să fie împotriva ta. Nu o să ți se pară. Adolescenții n-au parte de îngăduință. Este grozav, Mara. Să îmbrac și să dezbrac păpuși. Nu mi-aș închipui o sâmbătă mai grozavă.

Ce face un adult în lipsa unui copil? Își pune întrebări despre viață? Consumă alcool? Citește? Face sex? Muncește? Fumează? Cine îi dă jos pătura de pe cap? Pentru ce?

Când Mara se află la tatăl ei, în cele câteva zile, în una sigur mă confund cu canapeaua. Iranul a arborat steagul roșu. O să atace. Pentru ce? Dacă aș sta vreodată la o masă cu un mai mare, aceasta ar fi întrebarea mea: Pentru ce? Pentru ce o rasă construiește arme pentru propria distrugere?! Lucizi la minte suntem maxim 60 de ani. Pentru 60 de ani de luciditate, pentru importanța de a fi distrugem viața cu sau fără justificare.

Confirm observațiile lui Darwin, cel mai modest biologist. Schimbarea survine lent, în generații. În puținii ani de luciditate personală, rasa umană m-a sedus și m-a dezgustat în mod egal. Responsabilitățile omului politic nu-mi schimbă atitudinea. Stau dreaptă în fața măreției. Stau dreaptă în fața mizeriei. Rege sau cerșetor, strâng la fel mâna.

Francezi, ruși, americani, japonezi, iranieni echipați cu bombe. Extincția rasei umane nu mai urmează legile darwiniste. Nimic lent. O să murim cum mâncăm, rapid. Fast food, fast death.

Între timp, nimic nu e mai important ca temele de vacanță. În câteva zile urmează școala. Copiii să se apuce de matematică și literatură. De aici vine echilibrul. Să avem cât mai mulți matematicieni să calculeze raza bombelor lansate de pe oricare continent. Mă simt în siguranță cu echitatea nucleară. Drepturile și datoriile cetățenilor sunt respectate.

Dar să nu uităm de lecții.

Foto: Flavius Neamciuc

A doua zi după votare

Am devenit foarte atentă la prima propoziție sau frază pe care o scriu. Mă feresc de negație. Mă feresc de Nu. M-am întrebat dacă am dezvoltat o superstiție. Nu știu.
Uneori însă mă simt plină de Nu.
Ziua asta e plină de Nu.
Nu mai pot și Nu mai vreau să văd și să citesc nimic despre alegerile prezidențiale. Oamenii au devenit foarte agresivi. Este vorba aici despre candidații la președenție? Nu. Este vorba despre caracterul oamenilor.
Îmi amintesc de nenorocirea cu câinii, o scuză pentru foarte mulți de a defula toată violența pe care se străduiesc s-o țină în ei.
Alegerile au ajuns tot o scuză pentru insatisfacțiile trăite în societate. Mă întreb, oare dezvoltarea, educația, gospodărirea, comunicarea, prosperitatea, toate acestea depind de un singur om? De un președinte de țară?
Îmi pare că avem conducătorii pe care îi merităm, după chip și asemănare. Am citit pe facebook părerei și păreri, oamenii și-au expus preferințele și alegerile pe această platformă fără eleganță și diplomație, ceea ce pretind de la un lider.
Oameni inteligenți care aveau și încă au admirația mea au ales să-și exprime preferințele și alegerile folosind cea mai ușoară stratagemă, s-au purtat ca niște neciopliți proferând injurii la adresa contracandidatului.
Mi-e rușine.
Am votat ieri plină de rușine. Am fost copleșită de acest sentiment și încă mai sunt. Am mers la vot pentru datoria civică, căci nu am pe cine să votez.
În tot circul pe care l-am experimentat pe facebook, în care toți au manipulat cu luciditate, au disprețuit cu nepăsare, au jignit cu intenție, a contat doar cine ar putea să câștige și nu adevărul.
Care adevăr?
Într-adevăr, care adevăr? Oamenii au unicul scop să se sfâșie într-o luptă pentru interesul propriului Eu. Un om corect nu manipulează, disprețuiește și jignește.
E copleșitor acest sentiment de rușine.
Se strigă schimbare în jur. Schimbare pentru România. România e a tuturor, noi, poporul, reprezentăm România prin caractere și personalități. Dacă ar putea, poporul meu drag, să privească puțin spre el, nu spre candidați, ce ar zări? I-ar plăcea?
Mi-e rușine. Nu pot să scap de acest odios sentiment și nu-l datorez stratagemelor candidaților, ci comportamentului oamenilor din popor.
Exagerările de care am avut parte și vor mai continua constituie tot o stratagemă. Totul ține de stratageme politice, dar caracterul ne aparține, e al fiecăruia dintre noi. Caracterul și voința de a începe să ne ajutăm prima dată prin gospodărirea părții și apoi a întregului.
Furia în care a fost adus poporul e tot o stratagemă, căci furia împiedică judecarea corectă. De unde știu toate astea?
Tot dintr-o carte, căci eu stau cu nasul în cărți, și chiar dacă lumea reală nu e în cărți, găsesc răspunsuri, iar răspunsurile astea mă ajută să vizualizez un tablou corect al comportamentului uman.
Schopenhauer are o cărțulie, Arta de a avea întotdeauna dreptate. În paginile ei, cine e curios, o să descopere tot acest circ în teorii și stratageme, căci oricât ne-am strădui, o să fim întotdeauna manipulați.
Îmi e rușine și pentru asta, dar măcar aleg să tac și nu jignesc.
Mi-e rușine, oamenilor din regiunea asta geografică de ce nu?!
Și să ne fie rușine întâi de noi și apoi de candidații la președenție.

Omul are puterea să se schimbe

În sfârșit!
M-am schimbat. Omul are puterea să se schimbe.
Nu simt că m-am schimbat, am luat aminte de mine. Nu mai iau totul personal, nu mai descriu furia și neputința în situații care înainte mă copleșeau.
Știu exact ce simt acum: compasiune.
Nu o compasiune adusă la suprafață printr-o verbalizare ironică, ci o compasiune pură pentru celălalt.
Iar azi dimineață, în compania persoanei care m-a purtat cel mai mult prin mine însămi, descoperii că aș putea să simt asta pentru toată lumea care mă supără, dar încă nu sunt pregătită.
Mă bucur doar de existența unei porți emoționale pe care mă simt stăpână.

Ura pentru mine!

Uraaaaa!

Experiența lui DAR în prietenie

Mi-am dat seama, prietenie adevărată există, dar, există un dar, iar pe acest dar știu să-l explic, am trăit experiența lui.
Am o soră mai mare.
Din copilărie, am și cea mai bună prietenă. Tot din copilărie, oamenii din jurul nostru, oameni trecuți prin viață, ne-au avertizat sau doar ne-au spus că nu există prietenie adevărată.
Răspunsul nostru atunci consta în hohote de râs, în grimase, în puternice negări.
La 30 de ani, cu o vechime de 15 ani, am aceeași bună prietenă. Am adăugat acestei vechimi experiența trăirii acestei prietenii. În toți acești ani ne-am confruntat și noi cu neînțelegerile. Oho! Viața noastră poate fi turnată într-o sticlă cu piper.
Am depășit neînțelegerile ca oricare dintre voi, cu compromisuri. Compensațiile au fost mult mai seducătoare rămânând împreună. Toți acești ani, credeam până mai ieri, că dovedesc existența prieteniei adevărate. Acum nu scriu să laud relația mea cu cea mai bună prietenă, ci să explic pentru prima dată avertismentele de care ne-am lovit de-a lungul anilor.
Toți oamenii aceia aveau și încă au dreptate. Nu există prietenie adevărată. Eu am dreptate, există prietenie adevărată, toți avem dreptate. Să vedem acum cât de bine reușesc să explic ceea ce am înțeles, ceea ce am dedus după ani mulți de observare. Prietenia se bazează în primul rând pe câteva însușiri și pe câteva activități comune. Aceste însușiri și activități asigură o relație armonioasă. Și stăm în această relație, relație de prietenie adevărată. Cu această relație creștem.
Procesul acesta de creștere nu e comun, fiecare îl trăiește diferit, cu toate activitățile și însușirile comune. Cum creștem? Creștem expuși la stimuli diferiți. Traversăm perioade, copilărie, adolescență, experimentăm educații, liceală, universitară, ajungem angajați. Toți aceștia indică diversitatea în adevărata relație de prietenie. Pe parcurs, multe prietenii se pierd. Ajungem la inteligența populară, nu există prietenie adevărată. De acord cu ei, căci mulți dintre noi am pierdut mulți oameni pe parcurs, oameni pe care i-am iubit și ne-au iubit.
Unii au rămas. Am ajuns acum fix de unde am pornit, la experiența lui dar. Există prietenie adevărată, dar oamenii se schimbă. La acest colț de viață, în care stăm derutați ca într-o intersecție a unei mari metropole, prieteniile mor sau renasc. Aici fiecare trebuie să aleagă și să accepte, iar alegerea poate fi luată cu rațiunea sau cu sentimentul. Rațiunea arată că există un dezechilibru în relație, activitățile comune au dispărut, însușirile s-au transformat.
Foarte repede, cât tragi aer în piept, oamenii spun cu voce tare că nu mai au nimic în comun și se despart.
Uită că se au în comun pe ei înșiși, ei copii, ei adolescenți, ei adulți. Proiecțiile lor despre celălalt nu mai sunt adevărate, doar ele, omul este același, dar schimbat.
Cum din bebeluș ajungem copil mic, din copil mic, adolescent, din adolescent, tânăr, și din tânăr adult, la fel se întâmplă și la interiorul nostru, ne transformăm. Nu rămânem pe loc, iar cine rămâne, nu descrie în nici un fel evoluția spiritului.
Știu acum că există prietenie adevărată și acolo unde s-a ajuns la despărțire. A fost prietenie până la un punct, unii merg mai departe, alții aleg comoditatea.
Prietenie adevărată există, DAR unii dintre noi nu știm să acceptăm schimbarea.
Schimbarea derutează, da, dar schimbarea face parte din viața noastră. Mi-ar plăcea să se întrebe toată lumea, înainte de a renunța la o relație de prietenie, dacă neconvenabilul prezent ar deveni convenabil cu un comportament al momentelor trecute de viață. Mă întreb și eu dacă prietena mea sau sora mea m-ar prefera comportamental ca la 15 ani.
Îmi răspund: nu, nu m-ar vrea.
Consider că am făcut o foarte mare descoperire, experiența lui dar corectează și armonizează vieți.