Azi e plin de zâne pe pământ

În 21 seara, apucasem să beau și două pahare de vin, m-a sunat elevul meu select. N-am mai povestit de ceva vreme despre el. A crescut, e un adolescent cu probleme tipice vârstei, dar persoana lui impresionează puternic. Are ceva de spus și se face auzit.

M-a gratulat. Îți mulțumesc că am avut oportunitatea să învăț literatură cu o persoană ca tine… L-am oprit. Ai grijă, data viitoare, în loc de literatură, iei bătaie. A reformulat. Îți mulțumesc că am avut prilejul să experimentez sarcasmul la alt nivel. Cu tine am descoperit că uneori timpul meu nu este timpul meu și. L-am îndemnat să pună punct. A pus. Râsul meu zgomotos și vesel a acoperit conversația de la masă. Luam cina în familie extinsă. Elevul meu select mereu mă face să râd.

La ultima noastră întâlnire, citind Camil Petrescu, a lăsat cartea deoparte și a bocit. Ce cărți îmi dai să citesc! Mereu apare un avar. În toate cărțile de literatură română l-am întâlnit. Pentru el literatura română înseamnă Ion, Enigma Otiliei, iar acum Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.

În primul rând, domnule, nu-ți dau eu să citești aceste cărți! Ai bacalaureat. Eu ți-am adus Aitmatov, Eliade și Shakespeare. În al doilea rând, avariția este un vechi motiv literar. Zgârcitul e ridicol și odios în același timp. Răspândește un miros greu în jurul lui prin descompunere sufletească. Afectează persoanele din jurul lui. Sper că tu nu o să te transformi într-un bărbat zgârcit!

Mă așteaptă mereu cu o cutie de ciocolată, Schoko Bananen, preferate de mine. Nu cred să ajungă vreodată vreun Giurgiuveanu, Tache sau Harpagon. Observația lui m-a încântat însă. A legat între ele personajele, a gândit, a exprimat.

Copiii au prostul obicei să-și folosească creierul, iar unii profesori, cu niște frustrări monumentale, îi muțesc. Se ofensează de pantalonii scurți ai adolescentului, de machiajul adolescentei. Refuz furia în acest moment. De trei zile am o stare sufletească bună. Nu o stric.

Ridicați ochii la cer, dacă nu mă înșel, aseară s-au deschis cerurile! Azi e plin de zâne pe pământ.

Foto: Bogdan Mosorescu

Citește cartea, rupe cartea

Uneori cred că știu exact momentul când m-am rătăcit pe lumea asta. M-am rătăcit când am pus mâna, pentru prima dată, pe o carte. De ce am deschis-o? De ce nu am rupt-o și bucățelele de foaie să primească altă utilizare? Întrebarea e la fel de inutilă cum sunt eu uneori pentru societate.
Ceea ce m-a învins însă pe această lumea a fost prima compunere. Aprecierile pe care le-am adunat, faptul că a trebuit să o mai citesc încă o dată, iar fiecare compunere care a urmat mai trebuia citită încă o dată să audă toți colegii, m-au derutat.
O fetiță până în 10 ani nu trebuie derutată, până la 10 ani mâncam tot din farfurie ca să mă ia de soție un bărbat frumos.
Păi după 10 ani, după prima carte citită și prima compunere reușită am întrebat de ce să mă ia cineva, eu nu pot să mă duc singură? Și nici nu-l citisem pe Marin Preda, nu cunoșteam sarcasmul ca modalitate de exprimare. Cu acea gândire primară, mi-am speriat mama.
Oare de câte ori nu m-a privit lung, de câte ori nu și-a făcut griji pentru fata ei care nu știe să tacă, să accepte, să fie feminină în atitudine, oare de câte ori?!
Încă mă mai privește așa.
De pe la 10 ani mi s-a prezis o viață singuratică, adică fără bărbat, ori o viață plină de violență domestică din cauza gurii mele mari.
Iar acum, privind în urmă, nemăritată, nebătută, știu cine e vinovat de destinul meu. Tata.
Cine l-a pus pe al meu tată, misogin convins, rasist, stăpân al casei și-al muierii, tată a două fete, să aibă o bibliotecă în casă? Cine?
Scăparea asta l-a costat, am desprins prima carte din bibliotecă, iar el și-a pierdut puterea.
Uite ce spun cărțile!
Uite ce presupune viața!
Uite că toți suntem oameni!
Uite că refuz să-mi îndeplinesc un destin pe care nu-l recunosc.
Iar apoi, m-a trimis și la facultate la Timișoara. Cine să-i mai înțeleagă și pe misogini?
Am și eu acum biblioteca mea, fetița mea. Și-mi adresez o întrebare, ce face biblioteca din copii? Chiar dacă nu sunt curioși de cărți, biblioteca există, imaginea ei, lumea ei ordonată pe rafturi ajunge, în timp, să devină parte din ființă. O porți cu tine pretutindeni și nu mai ești nicăieri acasă fără o carte lângă tine.
O carte să am pe noptieră lângă pat și orice loc din lumea asta devine acasă.
Ce face, domnule, biblioteca din om!