Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "sensul vieții"

Curs de filozofie povestită XXI, omul e condamnat la libertate

De 8 sept., 2016 0 Cursuri povestite , , , , 0

flvn9477Am rămas în urmă cu povestitul cursului de filozofie. Ignorați absența unui program al acestui curs, face afirmația de mai sus falsă, dar aveam nevoie de o introducere.

Revin, cum am promis prin aprilie, să vorbim despre condamnarea omului la libertate cu Nietzsche, Sartre, Camus, Beckett, Ionesco, Gombrowicz.

Să ne suflecăm mânecile și să ne concentrăm pe existențialiști.

FRIEDRICH NIETZSCHE a trăit între anii 1844 și 1900. A devenit faimos prin răsturnarea valorilor pentru ca dezvoltarea celor puternici să nu mai poată fi împiedicată.
Pentru Nietzsche creștinismul și tradiția filozofică s-au întors de la lume. Rămâneți credincioși pământului.
Dumnezeu a murit vine de la Nietzsche, iar mie o să-mi aducă aminte pentru totdeauna de dirigintele meu, Ștefan Ehling.

JEAN PAUL SARTRE a trăit între anii 1905 și 1980. El a dat tonul în existențialism pentru publicul larg.
Frecventa cafenelele unde și-a întâlnit partenera de viață, Simone de Beauvoir, și ea filozof existențialist.
Sartre: existențialismul este un umanism deoarece pornește de la om însuși. Conceptul cheie în filozofia lui Sartre este cuvântul existență. Omul este singura viețuitoare conștientă de existența sa.
Lucrurile fizice sunt doar în sine, omul este pentru sine. A fi om este altceva decât a fi un lucru. Existența precede esența.
Esența semnifică natura acelui ceva, iar omul nu are o asemenea natură, se creează pe sine însuși. Nimic nu-i este dat omului dinainte. Intrebarea despre sensul vieții nu are nici un sens pentru Sartre. Suntem condamnați la a improviza. Noi decidem cum vrem să trăim. Când nu descoperim nici un sens, ne cuprinde angoasa.
Înstrăinarea omului duce la disperare, plictiseală, silă și absurditate.
Omul este condamnat la libertate, a scris Sartre. Este condamnat, pentru că nu s-a creat el însuși și totuși e liber. Căci o dată ce a fost aruncat în lume, el este răspunzător pentru ceea ce face.
Sartre demonstrează că omul nu-și poate repudia răspunderea pentru ceea ce face. Noi decidem că trebuie să mergem la lucru, devenind astfel un om impersonal al masei.
A exista înseamnă a-ți crea propria existență. Conștiința nu este nimic înainte de a simți ceva. Conștiința este întotdeauna conștiință a ceva.

CAMUS, BECKETT, IONESCO și GOMBROWICZ prezintă absurdul. O reacție față de teatrul realist și arată lipsa de sens a existenței. Nu vă grăbiți!
Absurdul nu are scopul să fixeze lipsa de sens, din contră, provoacă la meditația unei existențe adevărate și personale.
În absurd omul este reprezentat așa cum este, în situații triviale.
Oamenii se lasă manevrați fără să reacționeze. Absurdul pretinde reacție.

Aici sfârșește Cursul de filozofie povestită urmat după cartea lui Jostein Gaarder, Lumea Sofiei.

Mă declar existențialistă.

Vă mulțumesc din suflet tuturor care ați reacționat la curs și o să revin cu Populații ale lumii.

Senzația vieții

De 14 aug., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am observat și am luat aminte de o nouă situație a omului actual. Nu îndrăznesc s-o numesc apucătură.
Nu îndrăznesc încă.
Situația nouă: nevoia de spiritualitate. Întrebare: a fi spiritual sau a părea spiritual?
De aceea, nu îndrăznesc încă să numesc apucătură această nevoie.
Se vorbește tot mai mult despre sensul vieții. Există și oameni care caută un sens în viață, m-am numărat printre aceia care caută.
M-am oprit.
M-am oprit deoarece printr-un concurs de împrejurări fericite în viața mea apar sau reapar persoane care asemenea învățăturii lui Noica ascultă ce am de spus și așteaptă să pun o întrebare.
Există câteva persoane, foarte puține de altfel, care nu-mi cer și nu-mi pretind credința în experiența lor de viață, ci mă ajută să descopăr și să învăț singură despre mine, despre viața mea.
Căutând și eu sensul vieții și vorbind despre căutare, am primit într-o zi un mail de la un fost profesor, mail pe care m-am hotărât să-l fac public.
Numele profesorului nu va fi însă public. Am de respectat o dorință, dorința de anonimat.

Mailul:

Nu intentionasem deloc sa-l sabotez pe Mozart, preferatul tău, recomandându-l domniei tale pe mai psiho-teluricul Fromm. Ma iartă !
Scria Dunia de „sensul vieții”, așa cum au scris și o vor mai scrie mulți, nu numai Fromm … Din punctul meu de vedere, expresia e lipsită de… sens.
Hai să vedem… Sensurile (principale ale) sensului (ca definiție lexicală) sunt patru (al cincelea, cel din matematică și/sau fizică nu ne interesează aici) :

1. înțeles (semnificația unui semn, al unui cuvânt, al unei expresii, fie ea și… „sensul vieți”),

2. simț (semnificație prezentă în română doar indirect, nu ca în alte limbi romanice, ca, de pildă, în cuvinte ca sensibil, sensibiliza, ca și în cele care – în română – au înlocuit – strict fonetic – sunetul/litera s cu z, ca în senzație, senzual și alte câteva…, deci „sensul vieții” ar fi în acest caz „simțul/senzația vieții” ?);

3. temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă (tocmai în această accepțiune DEX oferă drept exemplu expresia „sensul vieții” (?) sau, în termenii lui Leibniz, reluat la noi de tânărul Noica – ”De ce există ceva mai degrabă decât nimic”, transpus de Heidegger în expresia „De ce este de fapt fiinţare şi nu, mai curând, nimic?” ,

4. direcție, orientare (ca în expresiile „sensul acelor ceasornicelui”, „sens unic”, „sens inrerzis” etc.; „sensul vieții” ar însemna „în direcția vieții” ?).

Ca filolog, folosec cuvântul sens mai ales în prima accepțiune, una care devine absurdă pentru expresia „sensul vieții”, întrucât viața nu e semn, deci nu poate avea „înțeles”, cum au doar semnele, cuvintele, textele…Pentru Mozart, bănuiesc, „sensul vieții” s-ar referi doar la „simțirea și simțirile vieții”…Cât despre filozofi, treaba lor sunt conceptele și noimele, lasându-ne deseori în bezmeticia simțurilor și nălucirilor provocate de ele, simțiri și năluciri din care ne mai salvează, uneori(!), sensibilizându-ne, câte un Mozart…

Așadar, nu mai caut, viața chiar nu e semn. 

Sensul vieții la piață

De 7 feb., 2014 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am poftit ieri la Mozart. Mozart este o veche iubire, de fapt prima iubire. Și cum am poftit, de ce să nu-mi satisfac pofta?! De la audiție am ajuns cu gândul la o veche carpetă, carpeta cu Răpirea din serai.
Și pentru cine nu știe, Răpirea din serai este o operă a cărei muzică a fost scrisă de iubirea mea din rândurile de mai sus.
Iar azi, despre asta voiam să scriu. Parțial, intenția e deja faptă. Doar că nu o să mai dezvolt. Mă opresc aici, transmit informația și vă rog să mă urmați mai departe.
Aseară, ascultând muzică, Mozart, Mozart, am zis să mă relaxez puțin și am pus mâna pe cartea lui Erich Fromm, Arta de a fi. Doar că intenția de relaxare s-a pierdut. Fromm mi-a sucit puțin mințile încât m-am așezat în pat meditând din nou la sensul vieții.
Azi dimineață, la piață, sensul vieții mă secundă. Dar piața reprezintă un loc al nevoilor. Ajungem la piață pentru legume, legumele ne hrănesc, hrana ne ține în viață. Care e sensul vieții?
La un moment dat ochii mei picară pe un domn care avea niște mese întinse la intrarea în piață. Vindea ziare și alte obiecte. Când ochii noștri se întâlniră el tocmai își freca mâinile și sufla în palme să le încălzească. În cartea lui Fromm am găsit un fragment care vorbește de asemenea întâlniri cu oameni străini, străini cu numele, dar al căror chip, prin impresia transmisă, ajung să facă parte din noi.
Oare omul acela care sufla în palme se întreabă despre sensul vieții? Oare oricine care are grija zilei de mâine își pune orice fel de întrebare? Nu cred că spiritualitatea are ceva de-a face cu un anumit statut financiar, chiar dacă am descoperit, cu uimire, că spiritualitatea a devenit și ea o afacere.
Observ totuși că oamenii care se duc în această direcție, pentru a fi capabili să-și pună întrebări, descriu detașarea în ceea ce privește supraviețuirea.
Aceștia sunt oamenii care renunță la lanțuri. Sclavii au fost eliberați, s-au purtat războaie, dar de lanțurile societății cine te eliberează? Doar voința, voința de a fi subiect în fața lumii, de a renunța să-ți transformi trupul și uneori chiar sufletul în obiect.
Cu asemenea gânduri îmi cumpărai pătrunjelul, cartofii, ceapa și mierea. Cu asemenea gânduri mă lupt, încă lupt. Nu ar trebui să lupt, știu. Încet, încet mă așez și eu în viața mea.
Și presupun că aș putea să am o viață senină, plină de intuiții și voie bună. Doar să nu mai lupt, să accept, să accept că oamenii sunt doar egali, nu există egalitate între noi.