În general, dar nu este o regulă, de câte ori fac o sugestie îmi este rușine. Sfaturi nu dau pentru că nu mi-a plăcut să primesc. Încă nu-mi place. Sunt exact genul de persoană care are o părere aproape despre orice. Când nu am o părere mă plictisesc și încep să-mi exprim nemulțumirea prin retragerea din dialog sau părăsirea grupului în care mă aflu.

Am devenit zgârcită cu timpul meu. Rar mai permit unei societăți să mă rețină dacă nu mă interesează. Negoțul pe timpul meu e fără milă. Dar am descoperit și eu, la fel ca semenii mei, că viața nu e alcătuită numai din momente plăcute.

Uneori mă aflu reținută. Nu invoc liberul arbitru și stau în margine ca observator. Din marginea asta s-a ivit următoarea sugestie.

Mămici, nu vă alint cu dragi că multe nu-mi sunteți, când pruncul vă este răpus de furie, încercați să vă țineți de cuvânt. Nu m-am exprimat la întâmplare cu răpus. Un copil este învins de nervi din cauza limbajului pe care nu-l stăpânește. Atunci țipă, se aruncă pe jos, lovește etc.  Voi îi aruncați la fiecare două minute: dacă nu te potolești, plecăm!

Exact! Mai rămâne să te ridici și să pleci. Îi explici de două ori, eu îi explic de trei ori la mica mea bestie, apoi îndeplinesc cuvântul prin faptă. Faceți ceea ce spuneți. Respectați-vă cuvântul, nu defilați cu amenințări moarte și fără semnificație.

Zic! Și știu că zic bine. Mi-a confirmat practica după ce mi-am luat informațiile din literatura de specialitate. Da, dacă o întrebați pe Mara, mama citește Freud ca să o înțeleagă mai bine. Și chiar o înțeleg. Am trăit deja momente extraordinare cu ea. Mergem una lângă alta și dialogăm. Nu m-am simțit împlinită că am născut, nu m-a epuizat fericirea când mă plimbam cu ea bebeluș, dar m-a copleșit satisfacția și mândria când am conștientizat cum merg cu ea pe stradă și conversăm, ca două prietene. Îmi educ fata, îmi cresc o prietenă.

Zic! Vă zic și dumneavoastră.