Bună ziua, oamenilor. V-aș întreba cum vă e ziua. Nu vă întreb. E vreme de război. Altfel spus, e vreme să se manifeste din nou ura. De ce să ajute România Ucraina? Ucraina a furat România. Ucraina a întărâtat Rusia. Citiți istorie, insist. De ce să nu pedepsim toți rușii, chiar și copiii ruși?

Am stat departe de blog. În fiecare seară am privit laptopul, nu l-am atins. Pe facebook am postat exclusiv despre război. Ce să scriu? Ce să arăt?
În continuare, subiectele preferate și dezvoltate pe blog, relația dintre ea și el, mamele despărțite, literatura, părinții și copiii, comportamentul diferențiat pe gen, ar aduna articol după articol. Viața merge înainte și pe vreme de război. Am mers la cumpărături. Am citit. Am gătit. Mi-am celebrat Mateiu. A împlinit un an în 25 februarie. Am transpirat cearșafuri cu sentimente intense. Mă refer la starea specifică îndrăgostiților ale căror atingeri transcend lumea cunoscută. O oră am fugit în necunoscut. E firesc, mă simt bolnavă de la toate cele care se întâmplă. Războiul m-a șocat.

Pe facebook mi-e imposibil să defilez cu viața casnică și nebombardată. Să adaug poze cu Mateiu? Îmi ard obrajii de rușine, de furie, de frică, de neputință. Am visat tancuri. M-am trezit transpirată și paralizată de frică. Pas cu pas, îmi repet. Pas cu pas le amintesc și celor care îmi scriu despre neliniștea provocată de război.

Să mă pierd în muncă e la fel de grețos. Munca mea presupune expunere. Pare că îmi lipsește integritatea și-mi neglijez responsabilitățile. Folosesc în continuare hârtie igienică de la dm, dar mă reține groaza de durere, trupuri sfârtecate, copii uciși, membre dislocate ca să încerc reclama. Nici măcar nu o să-mi cer scuze colaboratorilor. O să pierd pentru că nimic nu mai are gust, miros și rost. Obrajii lui Mateiu mă alină și mă umplu de groază. Ochii Marei mă alină și mă umplu de groază. Ce viitor au ei?

Istoria se repetă, iar oamenii au păreri.