Vrei să fim prieteni? O zi cu Pessoa

Ieri am petrecut timp în librăria Cărturești. Acest lucru a fost posibil deoarece Mara mea, la cei 4 ani ai ei, își alege cum anume își petrece timpul; la atelier să picteze, la locul de joacă să nu socializeze pentru că nici un copil care a trecut pe lângă ea nu a întrebat-o: vrei să fim prieteni?
Încercați să vă amintiți acea perioadă care prilejuia și crea prietenii doar prin această simplă întrebare: vrei să fim prieteni?
Am și eu câțiva prieteni din acea perioadă.
Revenind, cu Mara la atelier sau la locul de joacă, eu mă răsfăț la Cărturești. Visez uneori printre cărți sau în fața rafturilor cu căni de ceai.
O zi își poate modifica semnificațiile dacă sorb ceaiul dintr-o cană colorată de o anumită formă.
Ceai, cărți, muzică, companie bună și poezia lui Fernando Pessoa. Se prea poate ca mai bine de o oră întreagă să-mi fi plimbat ochii, sucit mințile și simțurile cu scriitura lui Pessoa.
Îmi place Pessoa.
Mă regăsesc în ceea ce scrie.
Îmi doresc să ajung la unele sentimente după ce-l citesc.

Din ora de ieri, o să pun și pe blog câteva poeme.

Niciodată voința altuia

Niciodată voința altuia, oricât de seducătoare ar fi,
N-o împlini în numele tău. Rămâi stăpân peste ceea ce faci,
Sclav nu fi nimănui, nici măcar ție însuți.
Nimeni nu te poate face ceea ce ești tu. Nimic nu te schimbă.
Involuntarul tău destin intim împlinește-l
Cu superbie. Fii propriul tău fiu.

Cloe, nu doresc iubirea

Cloe, nu doresc iubirea ta, care mă oprimă
Căci îmi pretinde în schimb iubire. Vreau să fiu liber.

Speranța e o datorie a sentimentului.

Nu știu cine sunt

Nu știu cine sunt, nu știu ce suflet am.
Atunci când vorbesc cu sinceritate nu știu cu ce fel de sinceritate vorbesc.
Sunt în mod variabil altul decât un singur eu despre care nu știu dacă există (dacă el este ceilalți).
Simt în mine ființe pe care nu le am. Mă cuprind anxietăți care îmi produc repulsie. Propria mea atenție acordată mie însumi mi se prezintă în permanență ca o serie de trădări sufletești față de o personalitate pe care probabil că eu nu o am, și nici ea nu crede că aș avea-o.
Mă simt multiplu. Sunt ca o încăpere cu nenumărate oglinzi fantastice care multiplică în reflectări false o unică realitate anterioară care nu se află în nici una dintre ele și se află în toate.
Așa cum un panteist se simte arbore sau chiar floare, eu mă simt diferite ființe. Mă simt trăind în mine viețile altora, incomplet ca și cum ființa mea ar participa în toți oamenii, incomplet în fiecare dintre ei, printr-o sumă de non-euri sintetizată într-un eu fals.

Trei poeme, Niciodată voința altuia, Cloe nu doresc iubirea, Nu știu cine sunt. Îmi doresc să le împart cu cititorii mei.

O zi cu Pessoa.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
11 + 17 =