Zice Mara despre izolare: Din minune, vreau la școală!

Mara a scris o poveste. Participă la concursul fetelor, Oana și Raluca, doamnele librăriei La Două Bufnițe. M-a auzit vorbind despre. Despre ce e vorba? M-a întrebat. I-am răspuns. Nu ți-am spus pentru că am presupus că nu te interesează. Mă. Dacă mă suspectați, atunci vă asigur că nu am încercat psihologia inversă. Adevărul este că nu-mi doresc ca Mara să scrie. Nu alegi să scrii. Scrii pur și simplu. N-am observat la ea nici un interes pentru.

Uite așa, Mara a scris o poveste. Am corectat împreună. Nu mi-a permis să schimb, să reformulez. S-a bosumflat și a început să plângă. Mi-am amintit de personajele din desene animate, felul cum li se umpleau ochii. În loc de ochi, o baltă. Oricum nu o să-mi aleagă povestea. Ah, flecăreala bine cunoscută. Rostești cu voce tare ceea ce în adâncul sufletului tu speri să se întâmple exact pe dos. O să-mi aleagă povestea. M-am achitat de datoria de mamă. I-am repetat discursul despre plăcerea participării, despre joacă.

Peste alte câteva zile, am rugat-o să-mi povestească despre cum i se par aceste zile. Ce simți. Ce gândești. Asta în timp ce toca niște roșii pentru o salată. Mai bine scriu, mama, ce zici?! O să notez mai jos gândurile unui copil de zeci ani despre izolare. O să-i respect ortografia.

Săptămânile astea au fost FOARTE plictisitoare!! Eh, am stat mai mult pe tabletă, dar nu e așa interesant. Eu așa credeam. Din minune, vreau la școală. Am realizat că acolo mă distrez mai bine ca acasă. E fain că nu merg la școală, dar dacă stai numai în casă și nu ai curte, te plictisești la maxim! Dacă aș fi avut curte, aș fi ieșit zilnic. De exemplu nu am mai ieșit de o săptămână afară.

Nu stau toată ziua pe tabletă. Am activități. Cum ar fi: citesc din Enciclopedie, citesc zece pagini din Iliada, fac pilates, mă uit la film, desenez, mă joc Squadro și din astea. Dacă mi le-am făcut pe toate, adică activitățile, atunci sunt liberă să stau pe tabletă. În timpul săptămânii primesc teme de la școală și le fac cu cea mai bună prietenă a mea. La ora zece facem cerc cu grupa.

Și cam asta fac tot timpul. SFÂRȘIT.

Mi-au luat libertatea de a pune virgulă, punct și cratimă. Dacă nu o să câștige povestea ei, o să-i arăt că am publicat-o pe blogul meu. Blogul e o modalitatea de a mă prezenta lumii, de a fi în lume, dar are și o reprezentare de ratare. Ratarea e un stil de viață. Eu trăiesc într-o ratare sofisticată, profundă și derutantă. De aici domin lumea și nu mă las dominată. Ceea ce îmi doresc și pentru Mara.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
13 + 27 =