Creierul, autorul erorilor mele

534411_440580829285410_938716303_nAm avut zilele trecute o întâlnire spectaculoasă pe scările rulante, o scenă dramatică prin intensitatea și severitatea contactului vizual. O serie de judecăți nerostite și am simțit lumina prin roșul chinuitor al obrazului.
O persoană de sex feminin, însărcinată, mi-a oferit salutul ei. L-am primit derutată și în mișcare. Scările urcau.
Am auzit: salut!
Am simțit: eșecul, lipsurile și greșelile mele de mamă.

Persoana de sex feminin amintită devine mamă pentru a doua oară. Eu și tatăl Marei ne-am despărțit. Sentimentul de vinovăție, pe care mă străduiesc să-l controlez, se declanșează și la un factor slab cum ar fi o privire plină de blam.

În asemenea momente, apelez la cârje. Una dintre cele mai redutabile măciuci intelectuale constă într-o învățătură de la Gellu Naum. Parafrază: am și eu un creier, autorul erorilor mele.

În spiritul acesta îmi educ fata: se întâmplă să greșim și e firesc să ne asumăm fiecare faptă neplăcută. I-am subliniat cu voce blândă că părinții greșesc, dar că o mamă, un tată și un copil formează un cerc.

Cercul, linia curbă închisă ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct fix, numit centru, conține iubirea noastră. Cu Mara centru și în centru, punctele, mama și tata, vor fi mereu egal depărtate de punctul fix.

O despărțire nu ne-a transformat în mamă singură sau tată singur. Ne-am schimbat organizarea. S-au anulat niște reguli și construim altele. Greu, dar renunț la văicăreală. Interesul meu deosebit ca mamă constă în a transmite iubire și compasiune, în a asigura un mediu stabil și plăcut, în a găsi timp pentru joc și joacă.

Las mama în subsidiar.

La bătrânețe, vreau să răspund chestionărilor Marei în urma și la umbra propriilor erori. Pe baza răspunsurilor, omul pe care o să-l cresc o să obțină informații, iar informațiile mă interesează să cuprindă experiența mea. Pardon că am un creier.

Nu pardon.

Femeia constituie altă poveste. Sunt o femeie actuală, din nici un unghi și din nici o perspectivă de altădată. Contemporană și cu nevoi moderne de deconstrucție, scot în evidență inconsistența și contradicțiile societății mele, după putințe, intelectuale, firește!

Accept să fiu al cincilea anotimp, mi se pare romantic. Îmi place să fiu romantică din când în când. Și mă bucură fericirea, a mea și a altora.

La final, mai pun o cârjă. Îi aparține lui Pessoa.

Parafrază: la sfarsitul vietii sa nu se spuna despre tine ca despre malul unei ape, ca ai existat doar pentru a limita!

8 Comments
  • Detop
    octombrie 14, 2015

    Cam asa este viata – cu bune si rele, cu urcusuri si coborasuri. Important este sa nu ne deterioram pe dinauntru doar pentru aparente. Pe celelalte, le rezolva timpul.

    • Dunia
      octombrie 26, 2015

      Da, și eu tot cu timpul cochetez. Îl aștept să treacă.

  • noctambulul
    octombrie 21, 2015

    „Accept să fiu al cincilea anotimp, mi se pare romantic.”
    Te-am citat pentru a te trimite spre „Al cincilea element”, un film de actiune cu o pondere suficienta de romantism incat sa il pot lega de aceasta postare.
    Un film de Luc Besson.

  • Dan
    octombrie 24, 2015

    Vorbeam despre asta acum vreo sase, sapte ani…
    Mara va începe sa te-ntrebe cu mult înainte de batrânete, îti spun ca sa fii pregatita sa-i raspunzi drapt si fara ocolisuri. Face si asta parte din cresterea ei.
    Cum îti seamana let, sigur o sa înteleaga.

    • Dan
      octombrie 24, 2015

      N-am crezut ca pot scrie cu atâtea greseli…

    • Dunia
      octombrie 26, 2015

      Îmi seamănă leit, Dan? De unde ai dedus?

      Îi răspund drept, fără ocolișuri și cât mă ajută domnul creier al meu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *