E 8 Martie. Să vorbim despre femeie, dar nu despre orice femeie, ci despre amantă. Cu siguranță cele mai multe sunt singure azi, soțul fiind în familie.

De curând mi-am exprimat părerea despre amantă în urma unui comentariu pe facebook la un text despre soție versus amantă. Mi s-a părut nedrept să fie numită WC public și scursură a societății. Și am reacționat. Am lăsat un răspuns și am reamintit evidentul.

Amanta este o persoană. Amanta nu fură bărbatul altei femei, bărbatul pleacă din căsnicie. Amanta, cu principii sau fără, cu un caracter capabil de sentimente generoase sau nu rămâne un individ al speciei umane. Faptul că unii aruncă cu pietre nu ajută triunghiul amoros.

În relație descriem parteneriatul sau ar trebui. Pentru mine e imperativ parteneriatul. Când acuzi o femeie că ți-a furat bărbatul te transformi în stăpân cu puteri dictatoriale. Pentru ca cineva să fure ceva de la tine se impune un act de proprietate. Suntem cumva proprietarul celuilalt? Nu, nu suntem, dar la nivel de limbaj asta exprimăm.

În urma comentariului mi s-a răspuns că ofensa mea vorbește despre mine. Automat am devenit amantă. Omul avea dreptate.

AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit.

Nu sunt căsătorită, iar convențiile sociale mă situează în această categorie. Cearta nu se desfășoară însă la nivel de limbaj. Cearta are loc la un nivel voit omenos, chiar religios. Soțul și soția s-au cununat în fața lui Dumnezeu, iar ceea ce Dumnezeu leagă, nimeni nu desface. Moise își prostitua nevasta. Căutați.

Când o soție este înșelată și nu dorește să-și asume pierderea, trece la atac. Amanta e responsabilă de suferința ei. Nu ea, nu el, nu ei, AMANTA.

Nu mă pot abține să urlu cât este de greșit. În cazul acesta nevasta greșește. În primul rând bărbatul e cel care greșește primul. Apoi ea. Ei nu și-au gospodărit relația și așa a devenit posibilă apariția unei terțe persoane.

Trei cuvinte puternice: nevoia, interesul, plăcerea. Funcționăm și ne stabilim dinamica după ele. Pentru că amanta se ivește dintr-o nevoie. Cuplurile afectate de amanți și-au discutat nevoile? Unii care și-au dorit relația, da. Alții care nu-și mai doresc relația nu văd rostul unei discuții. Dialogul ajută pentru încheiere. Efectul ar putea fi catartic.

E firesc să ne îndrăgostim. Și e la fel de firesc să moară iubirea. Se întâmplă. Încăpățânarea cu care ne ținem de celălalt ne devastează sentimentele și gândirea.

Nu vorbesc pe lângă subiect. Am experiență. Am cochetat în viață cu situații diverse. Cea mai importantă rămâne despărțirea de tatăl copilului meu. Iar actuala lui iubită, prezența ei, mă liniștește de foarte multe ori. Există o persoană care îl iubește pe bărbatul care mi-a dăruit un copil, are grijă de el și îl distrează. Nu e vorba că-i sunt recunoascătoare, dar fericirea lor îmi schimbă esențial atitudinea.

Fericire! E dreptul fiecăruia dintre noi. Fericirea nu are nimic de-a face cu un jurământ, ci cu o stare de bine. Mai reprezintă celălalt starea dumneavostră de bine? Vă mai treziți dimineața și vă uitați la fața strivită în pernă cu drag? Îi mai dați un sărut pe umăr sau pe spate în timpul nopții când vă trezesc nevoile fiziologice? Mai conduceți o noapte întreagă doar ca să-l vedeți pe celălalt și să faceți dragoste?

Nu?

Atunci poate s-ar impune o evaluare a relației, a căsniciei. Nu susțin sau sugerez despărțirea. Pentru mine o relație presupune muncă, exagerat de multă muncă. Doar că un partener muncește pe partea lui, nu poate să muncească ambele părți. Vă aflați în situația iobagului? A țăranului dependent de stăpân? Prestați munca pe ambele părți, dar fără nici o bucurie? Evaluați!

Și nu mai aruncați vina pe amantă. Responsabilitatea nu-i aparține. Ea iubește aceleși bărbat ca soția. Cum să dai cu pietre că cineva îți iubește bărbatul? O poți aprecia că are gusturi asemănătoare. El poartă o vină. Că duce o viață paralelă. Vreți un vinovat? Îl aveți în persoana soțului.

Apoi urmează detaliile. Detaliile fac diferența. Te-ai analizat? Ai încercat terapia și nu părerile imbecile ale prietenelor frustrate de propria lor viață? O călătorie? O carte?

Încercați tot ce e cu putință și poate divorțul o să devină cel mai bun lucru care vi s-a întâmplat în viață până în prezent.

De la despărțirea mea de tatăl fetiței m-am apropiat mult de mine și de felul meu de a fi. Nu mai întreb dacă știți cine sunteți. Las filozofia deoparte. Sugerez însă să probați mirarea în fața propriei persoane.

Pot eu să depășeșc divorțul?

Desigur! Dacă încetezi să te mai plângi.

Foto: Bogdan Mosorescu