Zilele trecute, pe pagina de Facebook a Teatrului Național, s-au postat fotografii de la spectacolul Zorba grecul. Mi-a atras atenția o fotografie anume. Alina Ilea, actrița, mergeți la spectacol să-i descoperiți rolul, se șterge cu un prosop pe mâini. Un minut întreg m-am uitat admirativ la brațele ei cu mușchii subliniați. O femeie care respiră de jumătate de secol, ce încântare pentru ochi!

Din istoricul acelorași zile trecute, menționez chipul unei tinere femei care nu-și putea lua ochii de la o doamnă care și-a amplificat frumusețea prin injecții. Am urmărit amuzată situația, iar seara, înainte să adorm, am cugetat la o întrebare adresată deja publicului pe blog. Ne este frică de femeile care intervin fără limită asupra chipului?

Noi și ele, am creat două tabere (noi, cele naturale sau aproape naturale și ele, cele injectate și operate). Pot fi două grupuri, într-adevăr. Dar la nivel de individ? Mai e posibilă separarea la nivel de individ? Ca femei, ne dorim același lucru, să încetinim procesul de îmbătrânire și să ne simțim frumoase și dorite indiferent de vârstă.

Îmi pun întrebări și caut în continuare să înțeleg această fază a femeii actuale. La nivel de discuții am atins câteva scenarii. Cel mai des s-a menționat stima de sine și frica de îmbătrânire. Femeile intervin fără limită asupra chipului de frică și din nesiguranță. Nu combat nici o afirmație, dar nici nu mă așez confortabil în ea. Îmi place să practic schimbarea de perspectivă. Ce ar mai putea fi?

Dacă cineva are altă idee, atunci s-o împărtășească cu noi. Sunt curioasă.

Eu în continuare susțin acceptarea vârstei. Azi asta susțin, asta îmi e povestea. Mâine s-ar putea schimba povestea.

Vă aștept cu interes teoriile.