Mă topesc. Nu mă plâng. Constat. Există o mică posibilitate să fi tâmpit de la căldură. Visele m-au reîntors la anii din facultate. Trei nopți la rând am purtat conversații cu fete pe care nu le-am mai văzut de ani. Nu mă mir. Nu mai caut să înțeleg de ce mi-a fugit mintea. Mă ridic din pat fără nici un fel de interes.

Aerul condiționat nu funcționează. Are legătură cu ușile apartamentului pe care le așteptăm din martie. Ieri mi-am pus un costum de baie din două bucăți. Un model de costum de baie purtat în facultate când umblam cu fetele pe care nu le-am mai văzut de ani. În facultate purtam cu mândrie un abdomen plat. Azi port iritată un abdomen rupt în două, rupt și cu aspect de coajă de portocală. Mă indispune aspectul de coajă de portocală. O să arunc toate costumele de baie din două bucăți.

De când mă știu, vara a însemnat întotdeauna timp petrecut în malul apei. M-am născut la Severin. Ce să faci într-un oraș de provincie cu trei luni de vacanță? Stai în malul Dunării și aștepți apusul. Dunărea se liniștește. Soarele coboară. E frumos și trist. La 20 de ani am fost martoră la spectacolul dat de apus. La 40 de ani apun și mă simt tristă. E frumos, dar trist.

M-am întrebat dacă regret anii aceia. Mateiu pedala azi în fața mea, iar eu mă chestionam. Regret? Regret vremea din facultate când purtam cu mândrie un abdomen plat și petreceam cu fetele pe care nu le-am mai văzut de ani? Nu știu să-mi răspund. Mi-e dor de anii de facultate, dar nu m-aș întoarce în nici un fel.

Am băgat doi cocoșei la cuptor. Am cumpărat un buchet de flori. Am citit câteva pagini din Jurnalul lui Kafka. La Praga am revizitat muzeul Kafka. Prima dată i-am trecut pragul în urmă cu 15 ani. Mara creștea în mine. Abdomenul plat se rotunjea. Mușchii se rupeau. În 18 iunie am trecut din nou pragul muzeului. Mara m-a ținut de mână. În muzeu se află un telefon, linie directă cu Gregor Samsa. Am ridicat receptorul. Firește, nimic! Ne-am amuzat. I-am redat Marei începutul din Metamorfoza.

Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni transformat într-o gânganie înspăimântătoare.

Toată lumea cunoaște începutul povestirii lui Kafka. Am introdus-o și pe Mara în toată lumea. Cu fiecare zi care trece dau mai departe tot ce prețuiesc și respect. Mă micșorez în importanță cum scădea soarele în Dunăre la Severin. E frumos, dar trist.

Mateiu doarme. O să mă așez pe canapea și o să privesc tavanul pentru câteva minute. Aștept să coboare soarele.