Sunt 20 de ani, am calculat. În urmă cu 20 de ani am ieșit pentru prima dată la Operă. Iubitul meu de atunci și cu mine ne-am delectat cu Rigoletto. Îmi amintesc pulovărul negru cu un fals guler de cămașă și pantalonii la dungă. Mi-am pus ce avem mai elegant în dulapul de cămin. Părul lucea fără produse profesionale, iar obrazul duhnea a tinerețe.

Spectacolul m-a țintuit de scaun. Am fost uluită. Mai mult, am descoperit o lume care coexista cu lumea mea. Vă rog să înțelegeți, mi-a luat timp să învăț cum să ies și cum să revin în Complexul Studențesc. Complexul a înlocuit casa, școala, orașul natal, întreaga viață de la Severin. Când se întâmpla să ies, ca în acea seară la Operă, atunci experimentam. Cu Rigoletto am experimentat revelația. M-am simțit specială prin ieșirea la Operă. Am crescut în ochii mei și mi-am disprețuit, în lumina rece a camerei de cămin, prietenii și colegii care păreau să nu înțeleagă surprinderea mea neașteptată și plăcută de la Rigoletto.

Cu siguranță am mai scris pe blog despre acel moment, dar într-o altă cheie. N-am ce face, am ajuns să mă repet în povești. Din câte știu, doar doi cititori s-au înhămat să citească blogul ca pe un roman fluviu. Au mers în urmă până la primul articol publicat.

Motivul pentru care m-am așezat să scriu azi ține de senzația trăită atunci seara. S-a repetat. Rar, dar s-a repetat. Nu e un gând. Nu e un sentiment. E o reflectare care acționează asupra organelor de simț. E o apropiere intimă de instinct. E singura confirmare a transcendentului pentru o persoană. Să nu credeți că trimit la beatitudine. Nu. Senzația adulmecă atât bucuria, cât și melancolia. Totul la oameni denotă ambivalență. Iubim și ne urâm eul. Iubim și ne urâm părinții. Iubim și ne urâm copiii. Ne ducem viața între aceste tendințe cu care ne chinuim și ne recompensăm. Asta este cea mai mare descoperire a mea ca femeie adultă. Nu e nici măcar o descoperire, ci o conștientizare, urmată de o acceptare pusă în practică în ani. E cel mai greu să-ți accepți nimicnicia și să o transformi în glorificare printr-o viață trăită la timpul prezent.
Eu sunt acum. Tu ești acum. El este acum. Ea este acum. Noi suntem acum.

Suntem acum.