Simt să scriu. Mă așez la laptop și cuvintele dispar. Le înghit. Mi se face rău. Simt să citesc. Deschid cartea. Îmi fuge mintea. Simt să mănânc. Bag în gură și mă satur de la primele înghițituri. Simt să beau cafea. Pornesc aparatul. Inspir. Uneori ultima înghițitură din licoarea magică o iau seara. Uit de ceașca de cafea sau mă învârt prin casă și nu apuc.

Fără nici o evaluare a unui specialist, eficiența mea de femeie care ține casa a scăzut. Nici măcar iubirea pentru ordine și curățenie nu-mi mai mișcă voința. Dimpotrivă, i-am permis furiei să mă cuprindă. Să mă enerveze fiecare activitate din casă care mă ține departe de citit, de visat, de scris.

Cuvintele fug de mine, dar asta nu schimbă ceea ce simt. Simt să scriu. Altfel spus, simt să fiu. Și sunt scris. Sunt acest blog. Sunt biblioteca adunată în ani. Sunt cei doi copii ai mei. Sunt Făt Frumos. Să împac iubirile și activitățile, am obosit. E cronică deja oboseala. E de ani și nu mai pleacă. Cum nici hpv-ul cu înalt risc oncogen nu s-a lăsat dus.

Fiecare dintre noi luptăm să fim. Dispunem de arme diferite de aceea suportabilitatea vieții e atât de subiectivă. Să luăm primii șapte ani ai ființei umane. Ce șanse au toți copiii născuți în zone de conflict? Gândiți-vă o secundă. Închideți ochii. Un copil născut în America. Un copil născut în Gaza. Un copil născut în România. Un copil născut în Franța. Un copil născut la Timișoara. Un copil născut la Petroșani.

Egalitatea este pe foaie. Egalitatea nu înseamnă nimic pentru uterul cuprins de contracții.

După primii șapte ani, urmează școala elementară, iar ființa descoperă inegalitatea și întâietatea. Cu cine se poartă învățătoarea frumos? Pe cine privilegiază? Mulți învățători au predat ura copiilor prin comportament inadecvat la clasă. Mie nu-mi place deloc să mă gândesc la acea perioadă din viața mea.

Anii petrecuți în școală, elementară, gimnazială, liceală, universitară, m-au marcat pozitiv și negativ. Am urât profesori. Am iubit profesori. N-am detestat un profesor pentru o notă mică sau pentru că m-a picat la examen. Am disprețuit profesorul care a jignit, care a umilit, care a favorizat.

Trecută de 40 de ani, împăcată cu copilăria, cu lecții desprinse din relațiile de familie și de prietenie, duc o existență la umbra copilului care am fost. Mi-am rescris viața, dar am folosit semințele trecutului. Am scris și rescris. Am desenat. Am șters. Am desenat din nou. M-am răzvrătit. Am revenit. M-am desprins. Azi locuiesc în mine trecutul și prezentul. Am fost și sunt în același timp.

Nevertheless, I am the same, identical woman. Sylvia Plath

Foto: Cristina Siminiceanu