In nou nascutul 2012, putin dupa ora 12, mi-am asezat picioarele sub mine si cu mana sprijinindu-mi fruntea am pornit cu Mariana Luca o discutie din spatele culiselor. I-am impartasit si ei impresiile mele de la un ultim spectacol de la Filarmonica si i-am citit putin, dintr-o carte a lui Iorga, despre infiintarea Ateneului.
Expresia din spatele culiselor a descris un contex si o persoana, Iorga ne-a lasat scrise cateva randuri sincere si pernicioase despre ambitiile civilizatoriilor din acele vremuri, iar Mariana este o fosta actrita.
Incep aceste discutii in fasa anului, deoarece sunt rare ocaziile in care am parte de intalniri educationale. Revenind la spectacolul de la Filarmonica, i-am marturisit Marianei, cu putina teama si rusine, ca m-a pandit repulsia in timpul interpretarii unui pianist.
Am asigurat-o ca stiu prea bine ca artistii au nevoie de momente sa se pregateasca pentru scena, cunosc ca le este stringenta o stare de reculegere pentru daruirea talentului lor, dar stiinta si cunoasterea nu mi-au alungat dezgustul.
In timp ce sala rasuna, gandurile mele imi ofereau niste imagini clisee din filmele porno. Am pierdut muzica din cauza felului in care mintea mea a primit ochii dati peste cap ai pianistului.
Mi-a fost rusine de mine, de mintea mea inca incorsetata in formulari dupa imaginea lumii. Mariana mi-a inteles rusinea, mi-a dezvaluit, din spatele culiselor, ca artistii pot provoca asta spectatorilor la indemana.
Din cauza sentimentelor mele reprobabile, nu o sa amintesc numele pianistului, nu doresc sa-i las o pata pentru oamenii dispusi sa ma creada pe mine.
Am pierdut muzica la acel spectacol, dar am avut parte de experienta, iar eu cat invat si continui sa ma descopar imi consolidez increderea in mine.
In 2012 imi doresc incredere in fortele proprii.