In viata fiecarui om se iveste, la un moment dat, luciditatea. Eu consider ca acel moment este cel de-al doilea tipat de durere al omului, numaram primul tipat in sala de operatii a maternitatii, si al doilea tipat ne poate surprinde oriunde, nu stiu insa daca oricand.
La primul tipat, suntem acceptati ca minuni, la al doilea, trebuie sa ne acceptam noi ca minuni.
Se intampla uneori sa tratam acest moment clinic, ceva cu ibuprofen iti va alunga durerea de cap ivita din senin, din seninul expresiei, caci interiorul fiintei aduce foarte bine cu albul terifiant al lui Melville, albsenta oricarei culori, albul descrie o lipsa, nauceste creierul uman.
Oricine isi pune intrebari, ce sunt? ce vreau? ce am?
Munca depusa in verbele a fi, a vrea, a avea nu poate fi impartita in mod egal, iar egalul nu reprezinta o optiune, munca din aceste verbe stabileste prioritatile.
Napadit de alb, prioritatile se reorganizeaza. A fi ia proportii, conteaza ce am, dar e fundamental ce sunt. Sunt eu insami in ochii celor din jurul meu?
In relatiile cu ceilalti m-am schimbat cat sa ne fie bine sau cat sa-i fie bine celuilat? Am in jurul meu persoane oglinzi sincere sau plasmuite? Cat sta fiinta mea verticala, cat ghemuita?
Si cum anume sa ma ridic?
Eu as incerca cu un pui de somn. Mi-as bate perna, as potrivi-o pe obraz si mi-as ingadui sa visez departe de toate persoanele iubite. As sta 3 zile ca Isus si as rabda la toate promisiunile lor de iubire pana as ajunge sa simt minunea care sunt.
Descoperind minunea, cine ar mai putea sa-mi provoace suferinta? Dupa atatea ore petrecute cu sinele, albul durerii de cap ar incepe sa se coloreze, iar curcubeul promite o viata armonioasa, iar armonia poate sta si in drame sau conflicte.