Advent, sfantul Andrei, vot, o ultima duminica de noiembrie. Am aprins o lumanare, nu am felicitat pe nimeni, acum imi amintii de o prietena din facultate, inca nu ajunsei la vot.
Mintile mele sunt plecate cu trenul. Cate persoane am retinut din calatoriile mele cu CFR-ul? O domnisoara, flanel alb, pe gat, vorbea mult, mai mult ca mine. Istorisirea ei, cartofii trebuie curatati taind gros in coaja, apoi explicatia cu amidonul.
Un baiat frumusel, student, lasat comod in scaun, geaca de piele, ochi incredibil de verzi. Domnisorului astuia i-am retinut si chipul, celorlalte persoane nu, doar povestile lor. Alta demoazela. Abia astepta sa-si termine studiile ca se poata intoarce in sanul familiei, familia sotului, era proaspat casatorita. Recunosc ca am ranjit, am desconsiderat-o, la mine, desavarsitea cerebrala are intaietate.
Nu mi-e rusine pentru sentimentul filistin, ingamfarea mi-am inghitit-o. Intotdeauna m-au atras oamenii multumiti de sine, persoanele cu un plan de viitor, in care se organizeaza social vadit satisfacuti. Casatorie, copii, munca. Ei, fericitii…
Ultima duduie intalnita recent. Traieste o iubire virtuala, oferita de messenger. Greseala, discutii, un abonament cu minute nelimitate in retea, o intalnire. Toate astea, in timp, numara vreo patru luni. In august se marita. Am pus intrebari delicate, pline de neincredere, am sfarsit intr-un ras fals si cu urarea casei de piatra. Privirea ei am inteles-o mai bine ca apucaturile ei de indragostita. Garantare, asa ma sfredeleau taciunii ei de ochi. Poate am primit o lectie! Posibil sa nu se faca nunta, pana in august se mai schimba politicieni, ne mai sarutam sub vasc, mai bem sampanie, Isus se mai naste o data. Pesemne mazgalitorul refractar ce-l intrunesc sa fie umilit, si oamenii pe care eu ii dispretuiesc pentru credinta lor ca iubirea e totul, sa-mi dea peste nasucul meu mandru si frumos.