Am de dat explicații, și le am de dat azi, mâine ar fi prea târziu. Blogul ăsta numără ceva ani, iar în toți acești ani am primit diverse oferte de colaborare, diverse, nu multe. Le-am refuzat pe toate, am acceptat să pun doar o fotografie cu câini pentru a îndemna oamenii la adopție.
Motivele pentru care am refuzat sunt destul de simple, nu cred în produsele despre care mi se cere să scriu, răsplata pecuniară e indecentă, iar eu am construit acest blog în jurul unei dezvoltări personale care nu prea are nimic a face cu publicitatea.
Totuși, niciodată nu am respins ideea de a scrie despre ceva care se potrivește cu mine, iar această potrivire pornește de la acel prim mail căruia îi este stringentă formula de adresare, ortografia, gramatica și spațiul după punct.
Un astfel de mail am primit cât timp adunam impresii de la turci. L-am citit cu o sprânceană ridicată și am cerut răgaz până a doua zi când am intrat pe un site să văd ce descopăr acolo.
Ei bine, am găsit produse pe care deja le cunoșteam și-mi plăceau. Am zâmbit. Aveam sub ochi ceva care se potrivea cu mine. De aici am pornit un dialog pe mail, am întrebat, am ascultat, iar am întrebat.
La un moment dat mi-a apărut dam în gânduri. Pentru prima dată i-am înțeles analogia. Dam vede o asemănare între bloggeri și pișcot, dar nu fac rânduri acum în text cu reprezentările lui, sunt convinsă că dacă ajunge să citească, dezvoltă el.
Am stat puțin în cumpănă dacă să accept sau nu chiar dacă produsul respectiv nu se opunea deloc cerințelor și așteptărilor mele.
Cât scade publicitatea, în așteptările cititorilor, calitatea blogului? S-a creat aici, din două părți, partea mea și partea cititorilor, o anumită obișnuință, obișnuința de a ne respecta intelectul și emoția.
La asta am meditat puțin. M-am împăcat verificând sentimentele mele. Absolut nimic nu le împrăștia, armonie și entuziasm când priveam produsul pentru care am scris.
Și astfel am acceptat.
Mâine o să stau în fața cititorilor ca femeile arabe, cu burka care o să mă acopere, dar sub burka, o să recunoașteți aceeași Dunia.
Să râdem înainte de toate
Dunia
flori de camp, curcubee, oameni si carti
Buy me a coffee
Ambasador pentru
Preferința vestimentară a blogului, Atelier Bobar
Partener mieros/sănătos al blogului
Partener prețios al blogului
Acum citesc…
octombrie 9, 2013
E alegerea ta, dar iti voi raspunde la ”Cât scade publicitatea, în așteptările cititorilor, calitatea blogului?”
Cand citesti un articol si la un moment dat dai peste un link in spatele caruia se afla reclama si realizezi ca a fost scris tocmai pentru a incorpora acel link, ca daca nu ar fi fost „tema” nu ar fi existat, ca toata povestea anterioara e o chestie prefabricata, ca la scoala cand ti se da o compunere de facut si o faci ca sa fie tema facuta…
Eu am renuntat la multe bloguri care au unul din trei astfel de articole chiar daca pana atunci le urmarisem de placere. Inteleg nevoia de a mai castiga un ban, acum de pilda sunt in pozitia in care as scrie pentru bani, dar cu toate astea nu pot accepta chiar daca ofertele exista. Nu e de vina doar modul cum ma raportez la blog (bun, rau, e personal si simt ca l-as intina) ci si faptul ca nu pot scrie despre ceva ce nu am vazut/incercat/simtit etc.
Ca observatie, sunt multe bloguri populare unde articolele „publicitare” sunt la ordinea zilei si parerea mea e ca cititorii s-au obisnuit cu ele motiv pentru care mai mereu imi spun ca deja raman in urma vremurilor…
p.s. abia astept sa vad despre ce e vorba 😉
octombrie 9, 2013
Claudia, de asta mă tem și eu, că aș putea pierde, nu un cititor, ci pe tine ca om.
Îți mulțumesc de părerea sinceră, o apreciez foarte mult.
Am și eu temeri, dar am decis să scriu, am ales, merg înainte. Blogul nu o să devină niciodată spațiu publicitar, dar printre multele foloase pe care mi le aduce, am zis să-l încerc și pe acela financiar, deși nu am nici o astfel de satisfacție.
Simt însă că muncesc, doar atât.
octombrie 9, 2013
Dunia, eu vin pe blogul asta ca intr-un loc familiar mie, uneori las cuvinte, alteori meditez minute in sir cu randurile tale in fata. Am scris aici lucruri pe care nici pe blogul meu nu le-am scris. Poate de aceea n-am vrut sa te mint legat de parerea mea despre advertoriale. Si n-ai cum sa ma pierzi in vreuna din ipostaze, e prea tarziu :”>
Pe de alta parte sunt sigura ca ai avut un prim motiv atunci cand ai ales, altul decat cel financiar. Inteleg si aspectul asta cu atat mai mult cu cat ale tale sunt Cuvintele de vanzare, iar legatura dintre ele si blog e una naturala, nu fortata (cum ar fi in cazul meu de pilda).
Sentimentul de munca imi lipseste… ma simt oribil recunoscand asta, dar e o etapa pe care trebuie sa o iau ca atare, nu multi se pot „bucura” de ea…
octombrie 9, 2013
Calitatea unui blog personal scade atunci când îți minți cititorii, când tratezi lucrurile cu superficialitate sau când le jignești intelectul.
Publicitatea e ceva normal, dar depinde ce urmărești să transmiți prin ecranizarea ei. Dacă faci reclamă sau promovezi un obiect foarte scump fără să te documentezi, e superficialitate. Dacă s-a întâmplat să descoperi un obiect, din pură întâmplare, unde întâmplarea era o firmă care ți-a trimis acel produs, ai mințit sau, mai frumos spus, n-ai fost sinceră până la capăt. Dacă spui ca Tonomata că vai ce pasiune pui tu în reclamele tale, care sunt articole faine ele chiar dacă fac reclamă la cozonaci, îmi jignești intelectul.
Un blog personal adună în general trăiri, emoții, păreri etc. Cititorii se strâng în jurul lor pentru că le împărtășesc sau ar vrea să. Așa ajung să comenteze, să-și spună părerea, să scrie alte articole și așa mai departe. Dacă ajungi să înlocuiești asta cu niște păreri fade despre obiecte banale s-a dus tot farmecul. Ce trăiri sunt când vorbești de un telefon, un laptop, un monitor sau o gamă de cosmetice? Astea sunt obiecte banale care fac parte din viața noastră dar nu aduc plusul de savoare.
Lumea simte dezechilibrul de pe blogurile cu prea multă publicitate și își pierde încrederea. Blogării sunt tot mai rezervați în gânduri, în exprimări și în aprobarea comentariilor.
Să știi că și eu aștept să văd despre ce e vorba. După părerea mea, ar trebui să te gândești că ești un post tv. Îmi pui ultimul film cu Betmen și înfigi niște reclame. În timpul reclamelor mă duc să-mi iau altă bere, apoi reluăm împreună filmul. Dar nu-mi spune că ar trebui să savurez și reclamele, că sunt tot ca Betmen, doar că mai ușoare și pe alt subiect.
octombrie 10, 2013
@Claudia
Am știu de la bun început că mă pot baza pe părerea ta, o părere sinceră spusă cu grijă pentru mine. Cum am fost sigură și de Dam, o altă părere sinceră, fără grija pentru mine.
Cu voi mi-e ușor să mă ghidez.
Iar tu, în ceea ce privește aceste advertoriale, redefinește importanța și rolul lor pe blogul tău personal. Eu am refuzat de-a lungul anilor, deoarece nu credeam în ele, în produse, dar știam că dacă ceva se potrivește, nu o să refuz. Uite, fac o mărturisire, viața mea, încă din copilărie, a fost marcată de Pepsi, mă rog, acum mulți ani Pepsi Cola. Păi dacă mi-ar propune Pepsi să fac ceva pentru ei, aș face-o fără să clipesc. Nu aș lăuda licoarea, să fim serioși, dar aș spune ce a ajuns să însemne Pepsi pentru mine.
Cel mai important este să crezi în ceea ce scrii și îi dau dreptate lui Dam, să nu minți. Nu cred că noi avem această grijă, că ne mințim cititorii cu ceva.
@Dam
Da, da, da. Sunt de acord cu tine, dar te pierzi puțin în masculin. Măi Dam, pentru feminin, un obiect are altă valoare ca pentru masculin, cum obiectul, psihologic, rolul lui, în psihologie te ajută să identifici tipul, introvertit, extravertit.
Obiectele nu sunt banale, și nu sunt pentru că omul devine dependent de obiect. Știu că înțelegi foarte bine ce subliniez acum.
Apoi, să ajung la un dezechilibru pe blog? Cam greu, exagerat de greu, deoarece refuz și din cauza pișcotului, cum te exprimi tu.
Îți mulțumesc oricum pentru părere, mă ajută și o apreciez. Ți-am scris un mail, l-ai primit?
octombrie 10, 2013
Nu am un blog al meu, desi in gandurile mele, el exista, stiu cum arata, stiu care-i sunt calitatile si punctele slabe. Dar daca l-as avea, si as avea timp si perseverenta ca sa ma ocup de el…cred ca mi-ar veni greu sa scriu advertoriale. In eventualitatea ca mi s-ar face oferte. Asa ca inteleg, macar partial, retinerile tale.
Adevarul e ca eu te-as citi in continuare. Pentru ca da, reclama la un produs merita facuta de cineva care scrie bine si care are in acelasi timp curajul de a scrie numai despre produsele in care crede si se increde. Si mi se pare un gest frumos si delicat ca ne-ai anuntat pe noi, cititorii tai, ca vrei sa incerci asta.
octombrie 11, 2013
Carmen, mulțumesc de susținere. Am avut mai mult o datorie față de cititori, față de inteligența lor, să scriu această notificare.
Eu încerc, da, dar fără a deveni o obișnuință. Mersi mult.
octombrie 14, 2013
Tu scrii, într-adevăr, sincer, frumos, cu urmări kinestezice. Și chiar îmi scot în mod repetat pălăria, deși nu mă vezi, nu-ți spun. 🙂
Am aceeași reacție ca și tine la texte publicitare pe un blog personal. În prezent, citesc tot mai rar un blog bine scris, cu sentiment, tocmai pentru că advertorialele au devenit mai multe decât textele cu adevărat personale. Am citit adineauri un text care mi-a plăcut maxim. La final, apărea un link și motivul pentru care fusese scris articolul. Pur și simplu, am fost dezamăgit. Nici eu nu știu de ce, fiindcă textul rămânea în continuare bun! Însă, inevitabil, oricât mi-ar spune cineva că n-am dreptate, pare scris la comandă…
Tre’ să mai lucrez puțin la percepția mea, știu. 🙂
octombrie 14, 2013
Mișcări kinestezice? Nu pot să nu fiu uimită, dar și flatată. Săru mâna.
Știu ce vorbești, și eu am renunțat să citesc bloguri din cauza advertorialelor, recunosc. Nici acum nu accept în totalitate prezența textelor publicitare, mai ales când numărul acestor texte e mai mare ca numărul textelor autorului.
Dar îi înțeleg, o parte înțeleg, iar de acolo aleg, și aleg să nu citesc despre ceea ce nu mă interesează chiar dacă îmi place cine scrie. Așa că nu citii ceea ce nu-ți place, nici eu nu o fac.
Nu trebuie să lucrezi la nimic, e firesc să simți așa, și eu simt la fel. Am scris un asemenea text, o să mai scriu pe viitor, cu condiția să cred în ceea ce scriu. Nu o să fie multe texte, nici oferte nu sunt.
Foarte bucuroasă de retroacțiune.