Ce ai făcut azi pentru blog? Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau

Sunt grea. Dorm pe mine. Uit cuvinte folosite frecvent. În fiecare zi, ca într-un coșmar, reiau un scenariu de groază. Dacă o să se întâmple ceva cu mine? Dacă o să se întâmple ceva cu copilul? Dacă mă infectez? De aceea citesc cât pot de mult și vizionez filme cu nemiluita. E necesar să mă opresc din a petrece timp cu gândurile mele. Seara, cu pleoapele grele, mă întreb: Ce ai făcut azi pentru blog?!

Scriu rar. Nu-mi dau seama dacă iar traversez o perioadă incertă și nu am nimic de zis. Dau vina pe Dostoievski. Poate dacă nu-l citeam la 16 ani, aș fi putut să am ambiție. Să visez că devin un scriitor redutabil. În loc de ambiție și de un vis măreț, m-am pricopsit cu o atitudine refractară și un blog. În ani, cu sentimente amestecate, m-am atașat de blog. Nu mi-am recunoscut o limită. Nu sunt omul limitelor.

Mi-am ordonat gândurile și sentimentele, dar un rest de gând nu-mi dă pace. Scriu ce gândesc cu grijă pentru celălalt. Scriu ce gândesc cu obrăznicie. Mă suspectez în continuare de falsitate. Duc o luptă neobosită între cum sunt și cum mi-ar plăcea să fiu. Îmi place un fel de a fi distins. Dar eu am mers cu caprele pe câmp și am deprins un fel de a fi nedelicat. Mă plictisesc oamenii în general. Nu îndrăznesc să verbalizez. Nu îndrăznesc să notez cu subiect și predicat ceea ce gândesc cu adevărat despre cei care mă citesc sau mă urmăresc pe platformele de socializare. Interesul meu, la fel ca Lăpușneau, este să fiți mulți. Dar că vă interesează ce mănânc, tot nu reușesc să accept. Înțeleg curiozitatea, dar nu aprob ordinarul.

Scriu despre fapte de cultură, despre comportamentul uman, despre femei și bărbați, despre istorie, despre educație, despre mame despărțite. Ca în cluburile selecte și exclusive, recunosc aceleași chipuri. Am tras concluzia că undeva descriu incapacitatea și falsitatea. Mă pun într-o situație lipsită de firesc. Relația dintre mine și sine, dintre mine și cititori se pierde când susțin mamele educate, femeile demne, bărbații civilizați, cunoașterea istoriei.

Trădez când formulez o duplicitate. În loc să ajungă mesajul la cititori, ajung dinții care vă mușcă. Parcă îmi auziți și simțiți miserupismul. Mă vait apoi urechilor prietenoase că nu înaintez cu blogul. E vina mea. Mi-o asum. Interesant, pentru mine cel puțin, că stăruiesc în această vină. O port pe umeri cu demnitate, mândrie și nerușinare. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau.

Vă vreau, da, dar cu condițiile mele.
Prima condiție.
Puneți mâna pe o carte prețioasă! Citiți Război și pace.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
22 + 28 =