Pașii după despărțire. Punctul 5: Fiți mândri! Disperarea nu atrage, nu seduce, nu reține

Am crezut că am scris tot ce puteam despre despărțirea de tatăl Marei. M-am înșelat. Mai pot scrie. Mai pot povesti. Dacă am decis să împărtășesc, dacă am dat și altora din experiența mea, atunci am ajuns la seara de ieri în care am primit un lung mail de la un domn care îmi solicita sfaturi despre gestionarea relației cu fosta.

Eterna poveste dintre Romeo și Julieta dacă ar fi apucat să aducă pe lume un copil. La un moment dat unul își ia lumea în cap. Până aici semănăm cu toții. Ne separă apoi suferința și reacțiile la durere. Ieșim în evidență prin locul ales pentru a duce ultima bătălie, sufletul copilului. Copilul încetează să fie o persoană cu voință și dorințe. Copilul devine muniție cu care părinții se mutilează reciproc.

E greșit. Eu o știu. Voi o știți. Toată lumea o știe. Despărțirea scoate ce este urât în noi. Compromisul, lipiciul fiecărei relații, ajunge pe cântar. Cedările reciproce dintre parteneri încep să fie numărate. Am făcut aia. Am făcut ailaltă. După parada suferinței etalată cu atitudinea patetică, atenția se îndreaptă spre copil.

La fel ca atunci când pierdem pe cineva drag în fața morții, când ne despărțim, e firesc să ducem un doliu. Doliul acesta conține furie, multă, multă furie. Exprimați-o! Morții se pomenesc. Oamenii despărțiți își reproșează, se jignesc, urlă sau își dau mâna amical. N-a fost cazul meu. Mi-ar fi plăcut să mă despart ca Gheorghidiu. Ce-ar fi, dragă tată al Marei, să ne despărțim noi doi?! De unde?! Am urlat. Am aruncat cu telefonul. Am scos hainele din dulap. Am amenințat cu poliția. Nu mi-e rușine de ieșirile mele, dar mi-e ciudă că am plâns. Dacă tot te dai în spectacol ca mine, măcar să ai ținută! Ținută la o smiorcăită mai greu, dar să revin.

Doresc să rămână clar că furia după despărțire e de înțeles și poate fi scuzată. Dar la fel ca doliul, ce trece de doi ani este de competența medicului. Dacă după doi ani încă vă jigniți, luați pastile. Dacă vă răniți cu copilul, luați drumul muntelui.

Copilul are o mamă. Copilul are un tată. Iar celălalt și cealaltă să accepte acest lucru. Puneți piciorul în prag. Cereți mult de la început, iar mult înseamnă tot ca să obțineți mult. Ce înseamnă asta? Înseamnă că s-au despărțit Romeo și Julieta, dar mama și tata niciodată. Aceasta este poziția mea față de părinții despărțiți și nu sunt dispusă să las deloc de la mine.

Pașii după despărțire:
1. Furia
2. Exprimați furia
3. Țineți cât puteți copilul departe de certuri.
4. Copilul e o persoană, nu aparține unuia sau altuia.
5. Fiți mândri.

Disperarea nu atrage, nu seduce, nu reține.
Mândri!

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
20 − 5 =