Revin azi teatral, nu emfatică, ci privitoare de teatru.
În cadrul aceluiași festival TESZT, Festivalul European De Teatru Timișoara, am tot deranjat cititorii cu el, am descoperit o poveste și am aflat de o existență.
Povestea: Comedia omului.
Existența: Sziveri Janos.
Știați că a trăit un poet cu acest nume în plină eră Tito? Un proscris care nu a renunțat la adevăr.
Eu nu am știut. Am învățat ceva, am părăsit sala altfel decât am venit. Orice piesă de teatru constituie o experiență, dar când ceva nou pătrunde conștiința, satisfacția îmblânzește pretențiile instanței morale din noi.
Asta dacă deții o instanță morală. În lipsa ei, ne confruntăm cu o plăcere pură.
La Comedia omului am experimentat o confruntare, povestea și punerea în scenă a poveștii. Povestea, bezmetică de-a dreptul.
Scenografia și conceptul mi-au pus la încercare judecata. Mi s-a încetinit procesul de a raționa printr-o absență a sensului.
Multor părți din spectacol nu le-am putut acorda sens. M-am reașezat în scaun și mi-am propus să mă concentrez pe imagine ca întreg, nu ca parte din poveste.
La final am fost impresionată.
Imaginea unui corp de om sculptat în ceară conținând multe fire de bumbac cărora li s-au dat foc a produs o foarte mare impresie asupra mea.
Am aplaudat la plecare sensul în nonsens, comicul, frumusețea, drama din viața lui Sziveri Janos.
Într-un fel, toate aceste manifestări culturale nu ne lasă să uităm. Sziveri Janos a murit la 35 de ani. Degeaba?
Să nu uităm.
Leave a Reply