Am participat la un atelier de mamiceală luna trecută. L-a susținut Monica Reu. Încă refuz termenul de parenting. Procrastinare sau nu, reacționez cu ochii dați peste cap.

Am intenționat și m-aș bucura să am un editorial pe blog despre. La fel m-ar încânta să am un text despre Gala de Blues Jazz Kamo de la Timișoara sau despre vizita la muzeul Tesla.

În loc să mă concentrez pe oricare din subiectele de mai sus, stau blocată în chestiunea de ieri. E o chestiune! Și să repet, și să mă refer astfel la relaționarea dintre feminin și masculin.

Zilele acestea, orice aș face, nu pot scăpa de egoismul oamenilor. Atitudinea exagerată de preocupare pentru interesele personale m-a copleșit.

Cum nu m-am retras din viața socială și nu am de gând, cum ies la șuete, cum mai am câteva prietene, cum mă încăpățânez să trăiesc o poveste de dragoste, cum mă străduiesc să fiu o mamă nobilă și veselă, suport stări de tensiune și nu întotdeauna creatoare.

Ascult. Îmi ascult copilul. El e pe primul loc. Pe rând, ascult pe toată lumea. Percepțiile mă dau de-a tăvălugul. Amețesc, dar e plăcut. Inteligența și intuiția nu au șanse în fața obișnuințelor, în fața programelor trăite inconștient.

De aceea mi-e dragă și caut amețeala provocată de identificarea percepțiilor. Apoi e cu putință și priceperea.

Mi-e teamă că v-am pierdut. Veniți, vă rog frumos, înapoi?!

Hai la mine!

Scriam ieri că majoritatea femeilor trec din grija părinților în grija bărbaților. Că prea puține ajungem să facem ce vrem noi, când vrem noi. Că prea puține își asumă propria gândire.

În sfârșit, aici începe textul meu. Până acum am construit introducerea. Din procentul mic al femeilor asumate și declarate stăpân pe capacitățile intelectuale, înaintez următorul scenariu.

Am fost educate pentru familie și compromis, dar când nu optăm pentru înțelegerea exclusivă a delirului bărbatului, rămânem singure. Femei singure la 30 de ani, o categorie a femeilor disperate. Femei singure la 40 de ani, o categorie a femeilor vrăjitoare. Ambele categorii sunt discreditate de bărbați.

În opinia mea, abia acum începe femeia să facă compromisuri. O femeie singură de 30 de ani se cunoaște suficient. După 25 de ani, individul matur și lucid folosește în exces autoeducația. În utilizarea excesivă a forței cunoașterii, profitorii rămân fără material. Greu sau mai greu bărbații folosesc o femeie trecută de 30 de ani.

Stop. Nu laud femeia, construiesc argumente favorabile cunoașterii de sine.

Bărbatul profită mai greu de femeie, femeia e mai supusă intuiției proprii ca libidoului și abandonează căutarea bărbatului potrivit. Își impune să descopere tatăl potrivit.

Se impune o gândire inductivă. Fac un copil. Care bărbat va participa la creșterea copilului? Care îl va legăna, îl va schimba, îl va hrăni?

Vedeți?! Nu CE bărbat, CARE bărbat. CE răspunde nevoilor romantice. CARE răspunde nevoilor familiale. Când femeia decide că vrea familie și copil, schimbă criteriile de apreciere. Fix în criteriile astea avem dovada nefericirii multor cupluri.

Bărbații își aleg căprioare când se însoară. Cele bune de dus la mama. Viața se reduce, mai ales pentru părinții de băieți, la hrană. Îmi hranește copilul? Îmi spală și îmi calcă copilul? Nu lenevește duminica în pat, iar la opt dimineața are deja clătite pentru copil și nepot? Femeia perfectă.

Femeile își aleg un pinguin. Pinguinul clocește singur. Cu un pinguin, dormi noaptea și ai ajutor la schimbarea scutecului. Plin sau nu de caca.

De frustrări, nevroze, isterii, se ocupă psihologii.

Considerați că am jignit pe cineva? Mi-aș cere scuze.

Nu o să-mi cer. Egoistă sunt și eu.