Decisesem să nu scriu despre experiența mea de la Artisans Bazaar în parteneriat cu Revolution Festival. Umblă vorba că sunt severă și practic un soi de sinceritate brută. Mi-a ajuns la urechi, mi s-a mărturisit pe fugă fără să mă privească cineva în ochi. Aș intimida chiar femeile sau unele femei.
Pentru că aud și ascult, nu neapărat în aceeași măsură, practic în ultima vreme destăinuirea părerilor bune. De exemplu am ținut mult să-i spun lui Rox despre ședințele ei cu Ancira Adeon. De când o urmăresc, în fotografiile lui Ancira se observă lejer evoluția persoanei, dar mai ales tehnica fotografului care a scos tot ce e mai bun la ea. Pentru mine ține de fișa postului. Fotograful să evidențieze propria frumusețe a persoanei.
La Artisans Bazaar am participat pentru fete, Nadina, Ana Maria și Simona. Le simpatizez și le stimez, iar atmosfera târgului e una agreabilă. Anul trecut am refuzat participarea la Revolution Festival și bine am făcut. Dar o să las faptele să vorbească, fără nici un fel de părere personală.
Organizatorii Revolution Festival prezintă numerele, zeci de mii de participanți. Adevărat. Nu am numărat, țin seama de puhoaiele care se deplasau pe lângă cortul nostru. Nici unul nu s-a desprins de acolo pentru Tricou, nici unul nu a devenit clientul meu. Am vândut peste gard. În epoca noastră, am vândut pe internet.
În 3 zile nu am vândut participanților de la Revolution Festival, ci clienților mei. E un fapt. Țin să public articolul pentru valoarea lui testimonială. Eu sunt martor, partenera mea e martoră. Pe viitor, cei care dezvoltă o afacere asemănătoare cu mine, obiecte de îmbrăcăminte, să țină cont de experiența mea. Să se pregătească mai mult de socializare, prezentare și defilare. Și să vândă peste gard. Îmi place expresia asta, am tot folosit-o de când a început târgul. Mă așteptam, am intuit că așa se va întâmpla.
Dar mă știți, susțin și practic râsul. Să râdem înainte de toate, să ne suflecăm mânecile și să muncim pentru ceea ce ne place.
Munca la Tricoul Inteligent a devenit esențială. Am șansa să fiu un pionier. Deschid calea femeilor care s-au născut imperfecte, dar s-au educat pentru a fi excepționale.
Eu sunt un model de femeie imperfectă.
Tu ești.
Ea este.
Foto: Simona Nutu
iunie 5, 2018
Hei, eu m-am desprins din puhoi si am venit la tine! Nu am cumparat nimic din simplul motiv ca nu ai Tricou si pentru barbatul imperfect. – Poftim, o idee!-
iunie 5, 2018
Viorel, am tricouri pentru bărbați. Nu am avut la festival, dar am.
iunie 5, 2018
Nu am stiut. Ne vedem curand atunci! 🙂