Jurnalism caricatural despre tragedia de ieri de la Timișoara

De 4 mai, 2022 0 No tags 0

Mulți viteji s-au arătat la tastatură după tragedia de ieri de la Timișoara. O femeie s-a aruncat de pe bloc cu cei doi copii ai ei. Inclusiv eu m-am arătat. Mi-am exprimat o opinie. Nu am judecat. Sper că nu am făcut-o. Uneori nu reușesc să fiu coerentă. În articol notez că îmi lipsește coerența. În privat s-ar putea să mă scutur de orice responsabilitate și să afirm că ceea ce pricep cititorii deja nu mă mai privește. Dar mă privește. Fără cititori nu tai facturi, nu exist.

De când scriu, 2006, primul an al începutului erei Dunia, s-a creat un blog paralel. Prin subiectele abordate, am deschis larg o ușă pentru comunicare. Am primit destăinuiri. Mi s-a cerut părerea. Am fost judecată. Am fost admirată. Să rămânem un moment aici.

E cu putință să nu judecăm? Știu că toți avem capacitatea de a nu verbaliza criticile. Ele se ivesc în minte, dar le eructăm. După o masă copioasă, eliminăm gazele, nu vomităm mâncarea. În același fel ținem în noi și criticile. Capabili suntem. Dar să nu se formeze, e posibil?

Pentru că uneori jurnalismul n-are nimic de-a face cu informarea justă și obiectivă a publicului, primitivi și țopârlani, asta e deja o judecată, lasă comentarii la articole care fac imposibilă bunătatea și înțelegerea. Așadar, judec. Urmăriți-mă! La un articol despre femeia care s-a aruncat de pe bloc, un primitiv a concluzionat că nu a știut ce pulă să aleagă. Jurnalismul caricatural de la Timișoara a ales ca titlu reședința fostului soț. Fostul soț va veni din Austria, femeia nu a reușit să-și refacă viața cu un alt bărbat. O femeie se aruncă de pe bloc. O mamă se aruncă de pe bloc cu doi copii în brațe. Titlul din ziar țintește viața intimă a femeii, iar un primitiv o acuză de preacurvie.

Cum să nu judeci?! Eu l-am judecat pe primitivul necunoscut. Vitejii de la laptop sunt toți niște porumbei. Se umflă, se umflă și iar se umflă. Nu atacă, dar par să. Femeia aia s-a aruncat în gol. Asta presupune și curaj. Primitivul porumbel probabil, presupun cu cinism, suspină când îl bate un pantof.

Să judecăm sau să nu judecăm?!

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
29 + 6 =