Bună, mami! Bună, Mara! Cum ai dormit? Tu cum ai dormit? Așa îmi încep diminețile cu Mara plecată la tatăl ei. Seara ne întrebăm cum ne-am petrecut ziua. Programul meu rar suportă o modificare. Programul ei conține parc de distracții, plimbări pe malul lacului cu fratele blănos și cu fratele cu părul bălai, filme vizionate cu tata, cumpărături și mare. E frumos să fii în pielea ei zilele astea.

Eu am rămas în pielea mea. Azi am citit peste 50 de pagini din Paul Auster. La masa de prânz, luată întâmplător la soră mea, m-am apucat să turui despre câteva pagini din Cartea iluziilor. Biata soră mea a trebuit din nou să se prefacă interesată de o pasiune exagerată și neprevăzută pentru un scriitor sau altul. Săptămâna trecută i-am turuit de Murakami, azi de Auster.

Sunt convinsă că ea îmi simte și îmi cunoaște frământările. Vorbesc despre talentul unora ca să nu fiu nevoită să vorbesc despre talentul meu. Glorific un scriitor sau altul ca să nu mă uit atent la mine. Să nu mă iau la bani mărunți. Mereu îmi zic: Încă o carte, încă un titlu, ceva o să descopăr, ceva aștept, ceva o să-mi schimbe viața, ceva o să mă proiecteze în lumea celor puternici. Cărțile mă vor răsplăti.

De aceea nu-mi permit să petrec timp îndelungat cu mine. Eu cu mine o iau razna. Mă țin ocupată cu literatura, cu istoria, cu psihologia, cu filozofia când iau pauză de la copii. Orice pauză, oricât de mică, o cuantific în articole pe blog și pagini citite. O zi în care citesc și în care scriu e perfectă. La final, când pun capul pe pernă, nu simt răcoarea deoarece n-am făcut umbră pământului. Mă încearcă satisfacția. I-am dat zilei importanță și sens. Ce sens? De exemplu înțeleg că sunt tot mai puțin oaie și tot mai mult o lupoaică. Urlu, nu behăi. Atac, nu fug. Privesc în ochi, nu plec privirea. Cea mai nouă super putere a mea, privitul în ochi cu tot cu roșeața din obraji.

Într-o seara aș putea încerca zborul pe mătură. Cine știe?!

Foto: Bogdan Mosorescu