Acestor femei nu le miroase gura, dar cel mai important nu le pute mintea

De 9 nov., 2022 0 No tags 0

În 17 septembrie m-am întâlnit cu Alina Ilea și Carmen. M-am îmbrăcat cu un maiou alb și salopetă neagră. Am încălțat niște cizmulițe negre de piele întoarsă în ciuda vremii. A plouat. La gât am purtat un colier care lejer poate fi comparat cu lanțul câinelui. Pe umeri mi-am aruncat geaca de piele, model de motociclist. Am ajuns prima la întâlnire. M-am așezat la o masă la Symphony Cafe. Am deschis cartea Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj. Am citit câteva pagini până și-a făcut Carmen apariția. La puțin timp, la masă s-a așezat Alina. Acesta este începutul proiectului #poartariduri. O femeie curioasă, un fotograf și o muză au apucat pe o cale.

Proiectul crește, muzele se înmulțesc. Duminica a căpătat o semnificație nouă pentru mine. Duminica beau cafea, povestesc, privesc, râd și admir femei care își acceptă vârsta cu demnitate și luciditate. Știți ce au în comun toate aceste femei? Se îngrijesc. De la spălatul pe dinți, spălatul trupului, spălatul capului, de trei ori spălat, la spălatul minții. Acestor femei nu le miroase gura, dar cel mai important nu le pute mintea. Știu că îngrijirea presupune corp și minte.

Ieri m-am întâlnit cu o femeie cunoscută. Am salutat-o. Ne-am zâmbit. Când m-am întors cu spatele și am plecat mai departe m-am scuturat. Dacă am fi fost două culori pe o foaie albă, ea ar fi curs peste mine cu surplusul acela de apă murdară. Câteva secunde mi-a fost rușine de mine. Rușine, rușine, rușine! M-am suspectat că m-a respins alura de femeie îmbătrânită, de la dinții purtați fără nici o grijă în gură până la unghiile galbene și murdare. La volanul mașinii, ușor aplecată de la emoții, am realizat că nu bătrânețea mă sperie, ci neglijența.

Are legătură cu proiectul meu. M-am ferit să folosesc cuvântul îmbătrânire. Nici o femeie nu-l agreează. Mărturisesc, nici eu. Îmi suport însă viața și o fac să merite trăită. Ceea ce ne sperie, ne înnebunește este neîngrijirea, renunțarea la ferchezuială. Corpul începe să se șubrezească. Unii se apucă de sport. Alții trec pe pastile. O mare, mare parte apelează la bisturiu. Majoritatea renunță la spălatul pe dinți și la spălatul minții. Ce tablou hidos, nu încercați să vă imaginați.

Salvarea ține de educație. Educația e calea. Spălați-vă cu lecturi. Citiți. Purtați o carte, purtați riduri și ajutați-mă să vă arăt femei care sunt fără să ne intereseze de ce au.

Foto: Carmen Vulpea boemă

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
14 × 24 =