M-am întors, excursia mea prin Europa s-a sfârșit. Ieri m-am așezat la calculator, am deschis blogul, și pentru prima dată am citit textele de pe blogul meu înaintea altor texte de pe blogurile prietene.
Recunosc, mă încearcă satisfacția, texte, fotografii, muzică. Blogul a continuat fără mine, iar boemul meu Silviu Pârjolea s-a descurcat foarte bine, de acolo, de la redacție. E puțin amuzant, poate chiar măgulitor într-o închipuire a blogului meu cu o redacție în spate.
Acum, revenită acasă, încerc, încă de ieri, să așez cele două săptămâni în minte pentru a le putea turna în povești scurte aici pe blog.
Ieri am ezitat toată ziua, nu am putut să mă ating de taste, o împotrivire totală, simțuri și rațiune, nu mi-a permis nici o poveste.
De fapt e grea introducerea.
Am urcat în tren la Timișoara în 25 iunie cu emoții, cu teamă. Am urcat în tren la Basel, în 8 iulie, fără emoții, fără teamă, doar plină de dor. O călătorie de felul acesta, cu trenul, este o alegere pentru foarte multe persoane, dar mai ales pentru adolescenți. Am avut prilejul să-i privesc mult și firesc, se aflau în față, în spate, în lateral în vagon. Gălăgioși, murdari, veseli, fumați, normali ca înfățișare, prea puțini din aceștia, oricum plin de adolescenți care hoinăresc cu trenul prin Europa. I-am privit și cu invidie, eu am plecat cu trenul la 30 de ani, ca după lectura unei cărți de Tehnică tibetană să încerc sentimentul unei femei trecute de 30, căci fiecare suntem mai mari cu câteva luni, mai exact nouă.
Mă îndepărtez de subiect, dar nici măcar nu are un subiect acest text. Vreau doar să anunț că am revenit, că am multe povești de scris, că mă simt extrem de bine după două săptămâni de hoinărit prin diverse orașe, vizitând muzee, citind prin tren, sorbind bere cu cireșe sau vin pe terase, privind uneori în mine.
M-am întors acasă cu hotărârea să schimb ceva pentru a obține o îmbunătățire a mea, dar am nevoie de ajutor. După aceste două săptămâni știu că nu mă pot ajuta singură, chiar dacă citesc Freud, Jung sau orice alt psihanalist, psiholog, maestru.
De mâine o să mă pun pe împletit impresii despre Cracovia, primul oraș pe care l-am vizitat.
Buziaki.
Audio: Ciocarlia – Madalin Luca
[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/30103412″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]
Surori
Iata si contributia mea 🙂
Silviu
Roman foileton in miniatura – Episodul 1
si uite cum a mai trecut o zi, ca toate celelalte, cum altfel? credem pana de curand ca sindromul monotoniei se manifesta in marea mjoritatea a tinerilor de astazi, asta pana cand am dat de weblog-urile lor, nu e nici pe departe asa, acum ma consider un caz singular.
lipsa acuta a evenimentelor de orice fel ma face sa tastez si sa scriu in nestire, abandonand realul pentru cateva litere in plus scrise unui alter-ego care ar trebui pe viitor sa ajunga la o concluzie. sau poate ca totul e in imaginatia mea.
cu o cana mare de cafea si cu apropape 6 tigari in pachet incepe o noua seara, de fapt aceeasi dintotdeauna, cel putin de doi ani incoace. cu siguranta ca nu-mi vor ajunge tigarile dar conditia de “student” imi reteaza elanul de a face 5 pasi pana la magazinul din colt pentru a-mi cumpara un nou pachet.
la mine totul a inceput acum doi ani, sau s-a sfarsit atunci, inca nu-mi pot da seama. majoritatea am trecut prin asta (felicitarile mele pentru cei care vor spune ca nu e asa), sa-i spunem “drama studentului de anul II” daca nu are nimeni nimic impotriva. mda, inutil a mai spune ca nici pana astazi nu mi-am revenit totalmente, orice as face, orice “tratament” mi-as aplica ramane intotdeauna eternul “dar daca?”. asta e doar una dintre fazele prin care am trecut, din fericire cred ca e printre ultimele la acest capitol; imi mai amintesc cu groaza de faza “de ce?”.
dar sa abandonam subiectul pe moment.
poate ca o fac inconstient, pentru a nu-mi incarca bugetul si asa auster cu costuri suplimentare, dar in fiecare luna se intampla sa-mi blocheze abonamentul la mobil, nici luna asta nu e diferita de celelalte, asa ca nici daca as vrea nu as putea sa iau legatura cu vreo cunostinta… pe de alta parte nu-mi lipseste nimeni, cel putin nu atat de mult incat sa fac tot ce-mi sta in putinta sa iau contact cu a alta persoana. stau cuminte in “barlogul” meu, hibernez cum ar veni, in asteptarea a ceva, acel “ceva” care se incapataneaza sa nu se iveasca.
incerc sa ma cenzurez, in gandire mai ales, sa-mi impun un rationament de suprafata, legat strict de momentul respectiv, asta cel putin atunci cand reusesc, cand exista o ocupatie, dar cad inevitabil in propria-mi cursa pentru ca raspunsurile la intrebarile care ma chinuie sunt atat de simple incat ar trebui sa neg evidentul pt a le putea ignora.
de dimineata, in timp ce-mi faceam toaleta, m-am surprins in oglinda zambind, pe semne ca am avut un cosmar din care m-am bucurat sa ma trezesc sau poate un vis ce tinea mai mult de planul imaginar decat de cel real, asta pentru ca realitatea mea e sumbra in cele mai mici detalii in orice ipostaza ai privi-o.
va urma.
*Nota: Articol primit pe adresa de e-mail duniaguest at gmail punct com. Autorul doreste sa ramana anonim.
Audio: Oltenia – Madalin Luca
[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/30103161″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]
Teoria relativitatii… explicata (pseudo-stiintific) de Bogdan Mihai
E = MC2
E – energie
M – Masa
C2 – viteza luminii in vid
Ca orice teorie pare ceva abstract, o insiruire de litere fara noima care nu au nici o legatura cu realitatea.
Pentru a o intelege si a pricepe de unde provine relativitatea insa trebuie sa tinem cont de doua principii.
- Viteza luminii este aceeasi pentru orice observator si este imposibil de atins de un corp cu masa, pentru ca pe masura ce viteza creste energia necesara pentru a-l propulsa creste pana la infinit.
- Realitatea este un punct de vedere si atata timp cat nu avem un sistem de referinta la care sa ne raportam nu putem spune niciodata despre doua obiecte, care se misca si care sta pe loc.
Principiile acestea in sine par simple si usor de inteles dar, pentru mine, a fost nevoie sa vad o imagine mai ampla a ceea ce presupune teoria relativitatii si care sunt paradoxurile ei pentru a o pricepe si a intelege de unde provine relativitatea.
Cea mai buna explicatie am gasit-o intr-un episod din „Trough the Wormhole”, „The Riddle of Black Holes”, un documentar prezentat de Morgan Freeman.
Episodul respectiv se referea la modul in care actioneaza gaurile negre asupra realitatii si, desi avea prea putina legatura cu teoria relativitatii, in el a existat ceva care m-a ajutat sa inteleg relativitatea timpului, teoria mortului viu. Ca o paranteza, m-am hotarat sa nu folosesc aici termenul de „gaura neagra”, din motive evidente, o sa-l inlocuiesc cu „chestia intunecata”, nu, tot nu suna bine, sa-i zicem simplu „cafeaua”.
Cafelele sunt o concentratie de materie cu o masa asa de mare incat reusesc sa atraga si lumina. Presupunem ca exista doi observatori, numiti in documentarul respectiv Bob si Alice, daca in timp ce Alice se plimba cu un avion pe marginea cestii, Bob decide sa se arunce in cafea cei doi vor avea in aceeasi fractiune de secunda doua realitati complet diferite.
Alice il vede pe Bob in functie de lumina care se intoarce de la el la ea dar, intrucat cafeaua distorsioneaza timpul si spatiul si „incetineste” lumina pana in punctul in care o impiedica sa se intoarca la Alice, acesteia ii va parea ca Bob pica din ce in ce mai incet pana in momentul in care acesta se opreste. Datorita faptului ca ea il vede pe el ca urmare a luminii care in cele din urma nu se mai intoarce, pentru Alice, Bob are nevoie de o eternitate sa treaca prin cafea.
Pe de alta parte, Bob isi continua nestingherit miscarea pana in centrul cestii unde se intampla tot felul de lucruri rele despre care nu cred ca trebuie discutat acum. Oricum nu am fost si nu stiu.
Concluzia este ca in coformitate cu teoria relativitatii, unde viteza luminii este luata ca sistem de referinta si este aceiasi pentru toti observatorii, cei doi au doua imagini diferite asupra realitatii in acelasi moment. In timp ce Bob a trecut prin minunata licoare neagra si a dat de zat, Alice inca il vede plutind ca si caimacul la suprafata. De aici relativitatea timpului, ca deh, viteza luminii e constanta.
Destul de simplu zic eu.
De mentionat ca in documentar Alice este cea care se arunca in cafea lucru pe care nu-l inteleg si cu care nu sunt de acord, mai ales in ceva prezentat de un gentleman ca Morgan Freeman. Normal era sa sara Bob, din cavalerism macar, ma rog, puncte de vedere, sisteme de referinta, totul e relativ.
Bogdan Mihai
Audio
Astazi ne onoreaza cu prezenta Madalin Luca. Poftiti de ascultati.
[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/30023189″ params=”” width=” 100%” height=”166″ iframe=”true” /]Instalatie
In periplul nostru printre articolele ce ne-au parvenit „la redactie” in ultimele zile, am ajuns astazi la instalatia domnului Sorin Oncu.
Pentru pareri si impresii, sau intrebari, va asteptam in sectiunea destinata comentariilor sau la adresa de e-mail amintita intr-un post anterior, respectiv duniaguest at gmail punct com.
Va urma.
Sorin Oncu
P.S. Scuzata-mi fie lipsa de diacritice.
Fotografie pinhole
Diana Bodea
www.dianabodea.com
