Vaiiiiiiiiiii, aparui la televizor, si nu este vorba de o imagine, aici sunt implicate cuvintele. Am vorbit. Am scos vreo 2 „a” sacaitori in timpul interviului, dar pentru prima data ma declar multumita. Ma urmarii cu emotii, zau! Si vocea, parca nu cuvantam eu, noroc cu frumoasa mea floare Josephine, care a accentuat artista din mine!

Metoda: a pleca de la fapte.
In vara am de sustinut un examen, si potrivit firii mele, niciodata nu ma multumesc doar cu bibliografia. Intotdeauna am vrut sa stiu mai mult. Datorita acestui fapt, azi ajunsei la Cursul de logica al lui Nae Ionescu. Nu am citit nimic scris de acest om, de auzit insa, am auzit multe. Si parerile variaza, munca fiindu-i intr-un con de umbra din cauza omului ce s-a intamplat sa fie in momentul lui istoric.
Si asta imi placu la randurile dumnealui, intoarcerea la fapte si experiente, la constientizarea ca gandirea omului este una formulata, una care exista in afara noastra si ca tot aceasta gandire poate inceta atunci cand piere intelegerea, si, foarte frumos, nu este vina nimanui.
Nu suntem intotdeauna responsabili ca nu reusim sa ne intelegem, diferentele ne pun in incurcatura. Si eleganta cu care bate saua pe filozofie, pe filozofi. Nu lucram cu adevaruri, cu absoluturi, iar filozofii nu sunt capabili sa accepte acest lucru.
Iar acum imi luai un gand pentru bloggerii romani, cativa, nu-i citesc pe toti. Cati bloggeri, dupa ce au prins putina pojghita notorie, nu defileaza cu lucruri definitorii? Ce scriu ei e definititoriu, e echilibrul lor cu universul, iar ceilalati, aceia ce iau contact cu ei, trebuie sa accepte randurile lor ca pe un adevar absolut. Raspuns: multi bloggeri.
Si intrebarea mea este: cum ajung aici?
Faptele si experientele lor le-au asternut acest drum, dar cunoasterea si bunul-simt nu i-au inghiontit? Sau poate chiar in asta consta frumusetea unor oameni, intocmai in aceasta infumurare voita.
Metoda: a pleca de la fapte.
Care sunt faptele ce i-au adus in acest punct?

Acesta este un text de duminica, domestic, modest, detonant pentru papilele gustative. Dau cuminecatura mujdeiul asa cum l-am descoperit si eu acasa, in Oltenia, la un gratar savurat in gradina sub nuc. Dupa ce ati stropsit grauntii, se freaca putin cu sare, intotdeauna cu lingura de lemn. Apoi se picura ulei, si acelasi proces de frecare continua pana la obtinerea unei paste. Se adauga smantana, si, inca un si, si rosie rasa. Daca-l doriti mai zemos, se poate adauga si apa minerala. La final putin patrunjel si sa aveti pofta.
Acest mujdei il recomand oricarui simandicos si oricarei simandicoase, incercati, iar dupa aceea strambati din nas!

Jos o sa public o poveste neispravita, nu am habar cand am inceput-o, fisierul nu are titlu, iar azi, cautand niste filme dadui peste aceste randuri smintite. Nu stiu daca epilogarea este consecinta fireasca, dar ochii de azi nu recunoscura sufletul din acea zi necunoascuta cand m-am asezat sa alcatuiesc sau sa provoc o poveste.
In afara acestei neincheiate scorneli, in liceu am mai scris o cartulie de vreo 100 de pagini A4. Stiu titlul, Aventura de a deveni matur, pompos si plin de afectare, in prezent nu indraznesc sa rasfoiesc acele foi, nici nu cred sa le mai am.
Imi cer scuze pentru limbajul slobod, usor porno. Sa nu o mai lungesc, cateva randuri…

Trebuie sa incetez! Sa incetez sa mai mint! Nemultumirea asta a mea… Ma gandesc la Freud, la introspectie si la cum as putea aplica aceasta metoda sinelui meu. Avort, imediat imi rasuna, cu ecou, pierzania embrionului si a respectului de sine. Pe cine incerc sa pacalesc, nu am pierdut nici un respect de sine. In ziua respectiva, intr-un mai placut, inainte de a lepada ne-fatul, am trecut pe la o biserica si am aprins o lumanare pentru toti ochii cunoscuti care ar putea sa ma surprinda intr-o asemenea clinica. Am plans intr-un decor rece si sangeriu, iar acasa am plecat cu un somoltoc de vata intre picioare. Asta sunt eu, o fata ce a facut un avort. Ah! Si ce ma enerveaza acele smiorcaite ce plang cand zaresc un prunc. Uite, atat ar fi avut si copilul meu! Care copil? Dar tac, caci nu am discutat niciodata cu nimeni despre pacatul meu.
Acum sa nu credeti, cine credeti? Imi imaginez un public judecator, imi este mai usor sa-mi astern astfel gandurile. Revenind, sa nu credeti ca tocmai acest episod mi-a imputit viata, nu, chiar deloc, decizia a fost una corecta si de bun simt, 18 ani nu este varsta nimerita sa aduci pe lume o alta viata. Scarnavia sufletul mi-a dat ghes mai devreme. Am descoperit de timpuriu orgasmul. Prima data la baie, un jet puternic de apa mi-a ajuns intre coapse, provocandu-mi un firicel de placere, si astfel am repetat figura la fiecare baie, bineinteles, intentionat. Neintentia a dus la o excitatie sexuala bezmetica. Azi, la 29 de ani, pot recunoaste ca nici un barbat nu a putut sa-mi pricinuiasca un extaz mai smintit ca jetul de apa. Apoi m-am lasat invinsa de pofte nenorocite. Un catel de plus a urmat jetului de apa. L-am calarit in dupa amieze crude, straine si ireale. Episodul asta l-am pus pe seama unei scene anterioare. Inainte sa merg chiar la scoala, am avut o curiozitate sinistra. Mi-am infipt un cui in fund pentru a observa. Ce? Nici azi nu stiu. Nu vreau sa poposesc pe acest subiect, mi-e rusine, chiar si de foaie.
Tacanelile astea ale mele le-am pus pe seama sufletul meu insolit. Fotografa de meserie. Iar mint, am doar pasiune si un site pe internet. Pe flickr. Nu am lucrat niciodata cu carte de munca, gandul ma oripileaza. Cine ma intretine? Parintii, si sporadic mai scot si eu un banut, mai vand o fotografie, s-a intamplat sa merg si pe la vreo doua nunti. Nu-mi place.
Intamplarile astea indecente sa fie responsabile de insatistactia mea de azi? Ma defineste trivialitatea? Ma gandesc ce raspuns ar da prietenii mei daca ar fi intrebati. Nu ma cunosc, nimeni nu ma cunoaste, nici mama, nici cea mai buna prietena, desi ei asa cred. Haios si trist. Cine ar putea sa aduca in discutie asemenea spurcaciuni? Si de ce m-ar face pe mine confesiune sa ma simt mai bine? M-ar sfredeli atatea perechi de ochi, nu ar indrazni sa vorbeasca, dar mintea lor ar musti de besteleala, nu m-ar mai iubi nimeni, prietenul, prietena, colegii, mama.
Daca ar citi cineva randurile astea…

Inca un an…

Miercuri, joi si vineri in Piata Unirii. Dialogul artelor – festival artistic stradal, compania D’arte, organizatori Mariana si Madalin Luca. Eu m-am ingrijit de atelierul de literatura, si nu am ales la intamplare acest verb: a ingriji. Mi-am facut temele pentru fiecare intalnire ca la scoala.
Miercuri, cenaclul Pavel Dan. Strangeri de mana, ocheade, lectura si discutii. Demoazele si crai au citit, unele versuri mirenesti mi-au adus in coltul gurii zambete deocheate. Melanjul marlaniei cu inteligenta abunda, se cimenteaza ca o regula ce nu permite opozitii.
Joi, bloggerii timisoreni. Cvasiscriitori, oarecum vedete, aproximativ aceleasi persoane pe care mi le-am inchipuit in spatele textelor frunzarite pe blog, dialogul a verificat pareri despre blogosfera valaha, cum o numeste Ciprian Valcan.
Vineri, cenaclul Ariergarda. Aparitia marlanului fruntas m-a bagat intr-un colt pentru cateva minute, din umbra observi, iar cu ochi mijiti si zambitori imi pregateam intrebarile. Cuminte, dragalasa, augusta prin floarea mare si rosie ce-mi impodobea parul, am trecut la chestionat.
Spre final am acordat si un interviu, primul din viata mea, sper sa fi avut un enunt coerent, astept sa ma vad pe sticla.
Miercuri, joi si vineri, trei zile de incercare pentru mine. Multumesc familiei Luca.
Jos, poze de la festival.