Miros de ger pe nasucuri nesimtite. Iarna, bineinteles! Fulgii, omatul- musthave-ul anotimpului, gheata sireata pana la sezuturi rupte determina constient-inconstient fuga spre caldurica. Cauti afectiunea,si o adulmeci, ca pe un miros puternic de scortisoara, cu primul pas pus in ceea ce numim casa, sau, daca esti in strada, imbratisezi aburul greu al unei masini galbene.
Taxiul meu dintr-o seara anume caraghioasa pana la inchipuire, reprezenta un mijloc de deplasare intr-un fel amuzant si neobisnuit. Inainte de a urca, am fost instiintate, nu eram singura, ca este o problema. Prin definitie, pricina celor care transporta umilele noastre trupuri rescrie in gand remuneratia. Socoteala a fost de data aceasta alta. Urcand pe partea soferului, am intampinat dificultati de asezare. Nu dispuneam de loc. Cele doua scaune ale vehiculului, cel din fata si bancheta, nu se distingeau separat, ci ca un mare corp negru si hidos. M-am rasucit, m-am indesat avand o singura preocupare: caldura. Dar distanta fiind maricica, m-am dezvelit de fular, mi-am impins curiozitatea printr-o intrebare zambitoare. Vrejul de fasole personificat ca sofer de taxi avea 2 metri si era novice in bransa. Agreabil ca prezenta, nostim ca persoana si-a meritat bunavointa de la finalul cursei.
Din acelasi serial galben amintesc de un domn Mos Craciun (par alb pe un cap mare, pometii bine subliniati si rosii, barba imaculata, vocea moale). Acolo se derula copilaria mea, si s-a intamplat s-o recuperez pe bancheta unui taxi, prezent nostalgic al reminiscentelor copilului care continui sa fiu.

Preferinta oamenilor pentru irosirea timpului in fata televizorului a atins apogeul. Este iluzorie intrebarea de ce?
Televiziunea manipuleaza, indobitoceste, distreaza, delecteaza, iar balanta inclina spre prost gust. Totusi, sunt unele show-uri care prin umorul sarcastic te mai pot pastra cinci minute cu atentia focalizata pe ecran.
Aseara imi cautam prin cursuri niste notite ale mele despre Transdisciplinaritatea lui Basarab Nicolescu, iar in fundal se desfasura Jay Leno show. Neatractic si incisiv, tipul e ok din punctul meu de vedere. M-am asezat si la somn. N-am indraznit sa schimb canalul.
Cauza nu a fost capacitatea sau carisma prezentatorului, ci teama de a nu trece prin cazul Eloidei, femei la 90 de ani violate de pusti de 17 ani sau vedete porno care cer sa se faca diferenta intre pornografie si prostitutie.
Asa ca am poposit pe acelasi canal si sub paturica fiind. Cand ma pregateam sa apas butonul rosu s-a ivit pe ecran, Denzel. Doamnelor si domnilor, Denzel Washington! Vocea convingatoare, tinuta lejera, zambetul fatis, prestatia actoriceasca dovedeste remuneratia banuita de tabloide.
In timp ce rasfoisem cursurile, le redescoperisem si pe cele de literatura si film. Am silabisit numele maestrilor Godard, Parajanov, M. Forman, Jim Jarmusch (mai erau si altii, o foaie de A4 plina de arta si atonie) si am hotarat sa-i scriu in agenda mea care este un fel de muzeu al cuvintelor, citatelor, personalitatilor etc. Denzel insa m-a facut vioaie, ceilalti, ignoranta.
Sa ma simt jenata pentru pentru preferinta de gust? Dead Man si acum imi talmaceste  starea de sufocare, parca as avea gura plina de rumegus. Estetica mea este asa jalnica pentru ca aplic la unele opere extinctia interesului?
Forman m-a indragostit de Mozart. Am cumparat de la Joc secund toate simfoniile, actiune care respecta si autorul si producatorii, alternativa ieftina era pe internet, dar m-am simtit plina de dichis in simturi, atunci! Luxul valorilor emite pretentii.
Si Denzel?
Vocea te farmeca( prea poetic, prea dulceag sau poate prea pueril?), curatenia te atrage. Din cauza scarnaviei intalnita in societate si nu nonfigurativ, ci anatomic, pe trupul uman, am dezvoltat un fetisism pentru salubritatea corpului.
Asertoric, il ridic pe Denzel pana la nasurile alintate ale marilor maestri.

Ati probat plansul sezand ghemuit in poala? Palmele asuda, pleoapele se resimt ca un parjol, mintea receptioneaza umilinte neinchipuite pana atunci.
Asta intr-un moment de proasta organizare domestica, cu o seara inainte sarbatoream o viata, o fiinta venita pe pamant sa ne ajute cu plata chiriei, inflatia de suflete chircite darama societati insemnate.
Petrecerea a dat cu gloss pe fapturile nostre de mimoze, dar in acelasi timp de-o aparitie petulanta, incat intorcandu-ma acasa aveam strania senzatie ca muntii mergeau in acelasi timp cu mine in ritmul muzicii.
Exact seara urmatoare cautam un colt in care sa ma fac mica si sa ma smiorcai. Din luciul de diamant al serii anterioare, mai pastram doar un aspect de metaloid.
Martor al ambelor actiuni, dar si stari sufletesti a fost ploaia. La botez personifica o spalare a pacatelor pruncului festival, in cearta domestica, precipitatia atmosferica detinea un rol de adjuvant la productia de inutilitati pentru cofrajul de neputinte, injosiri si ferocitate.
Ras si plans, ceea ce se cheama viata mea este calcata in picioare!