M-am tot întâlnit la cafea cu actori de la Teatrul Național Timișoara. Îmi place să beau cafea. Mă înnebunește mirosul de cafea, de aceea am început s-o beau. Îmi place să fac conversație cu actorii. Timpul petrecut în compania lor mă înviorează. Mă trezesc din amorțeala vieții casnice. Uneori un gest sau un cuvânt intensifică un gând sau un sentiment. Spectacolele de teatru, ce spectacol ați văzut ultima dată?, mă apropie de ceea ce generic numim sensul vieții. De un sens cu toții avem nevoie. Ca să ne dăm jos din pat în primul rând, apoi ca să mergem mai departe când ne calcă în picioare bolile, catastrofele naturale și relațiile.
Sâmbătă am pornit la drum spre Severin. Nici nu se crăpase de ziuă. Când soarele se ridica, mașina își torcea motorul pe drumurile patriei. Ne-am propus să bem cafeaua pe malul Dunării. Am făcut să se întâmple prin renunțarea la două ore de somn. Înainte să ne așezăm la masă, m-am apropiat cât s-a putut de malul Dunării și am inspirat. Am închis ochii și am inspirat acum în timp ce tastez. Nu. Mirosul acela de pește și pământ reavăn nu se recuperează din amintiri.
La Severin, dealurile și Dunărea înfrumusețează și compensează purtările răutăcioase ale unor locuitori lipsiți de bunurile naturale ale vieții. Oamenii încă luptă pentru supraviețuire. Să aibă ce să mănânce. Să aibă o casă. Să aibă să-și țină copiii la școală. Să aibă decență.
Dunărea și dealurile, prin forța și veșnicia lor, mătură prin greutățile vieții. Dar cine să le privească? Mamele și tații care nu-și mai văd capul de treabă? Nu. În special copiii. Copilă fiind am visat în malul Dunării și pe dealuri. Visarea în fața Naturii îți pune un semn caracteristic de recunoaștere. Ai devenit omul în căutarea sensului vieții.
Când am venit la Timișoara pentru a studia la facultate, m-am trezit fără vântul dealurilor, fără întinderea și mirosul de pește al Dunării. Ceva iese, ceva intră, cunoașteți regula. Așa a intrat Teatrul Național Timișoara cu repertoriul și actorii. Într-o discuție săptămâna trecută cu Darius Zet, tânăr actor la Național, am conștientizat înlocuirea. Teatrul de la Timișoara a înlocuit Dunărea de la Severin.
Am continuat să visez, să caut și să dau un sens vieții, să o suport și în mod special să mă bucur.
Vă invit să visăm împreună la următoarea premieră de la Național, în 6 octombrie.