Ce a făcut Freud din mine

La vreo 2 sau 3 ani după ce am născut m-a lovit un dor de a învăța. De a merge la școală, de a asculta un profesor, de a pierde șirul orelor într-o sală de lectură. M-am interesat de posibilitatea începerii unui doctorat. Nu m-a atras nimic, dar am purtat o discuție cu Ciprian Vălcan.

Au mai trecut niște ani, iar într-o zi aproape perfectă, la plajă pe un șezlong, mi-am mutat ochii de la cartea de pe picioare la albastrul melancolic al oceanului: pofta de învățare îmi dădea din nou târcoale sub influența lui Basarab Nicolescu. Visam deja la o nouă viață de student prin Cluj.

Multe s-au schimbat de atunci. Viața mea întreagă s-a reorganizat. Firește, nu m-am înscris la nici un doctorat. Dar acum știu în sfârșit ce vreau. O să arăt lumii ce a făcut Freud din mine. Am îmbrățișat cu entuziasm, dar mai ales convinsă unele dintre teoriile lui.

Am pornit prin observarea fetiței mele și prin cercetarea amănunțită a vieții mele sexuale. Partea ușoară ține de rolul de observator. Cu un prunc și cu lectura de specialitate am bifat doar prin prezență fazele de dezvoltare ale omului. Când Mara a descoperit o plăcere inexplicabilă pentru ea în urma unui duș nu m-am repezit să o întrerup. M-am purtat firesc, deși abia m-am abținut să nu râd. Am întrebat-o dacă e gata să iasă, iar ea mi-a făcut niște mărturisiri legate de ceea ce simțea.

La 7 ani, vârsta Marei, am un copil în stare latentă. Suntem singura specie cu o întrerupere de câțiva ani a instinctului sexual. Un somn îndelungat înaintea instalării dezechilibrului hormonal din adolescență.

Copilăria, cu importanța și cu viața ei sexuală, nu mi s-a părut grea. Am înțeles ușor ce se petrece cu organismul uman. Renunțând și la elementele religioase, – păcatul, vinovăția, răsplata-, mi-a revenit o imagine fidelă a omului. Nu-mi pare decăzut de pe nici un tron Omul. Din contră, găsesc ființa umană și mai frumoasă în frământările ei de a-i da vieții un sens. Aici se împart oamenii inteligenți: unii vor să aibă neapărat viața un sens, alții doar îi dau un sens prin simplul fapt că se trezesc dimineața și își sorb ceaiul sau cafeaua. Eu fac parte din a doua categorie.

Viața sexuală a individului, începând cu a mea, nu mi se pare deloc ușoară. Mi se pare direct legată de minciună. Când vine vorba despre sex, ne transformăm în Pinocchio. Cred că în Antichitate oamenii au trăit cea mai mare satisfacție sexuală. Viața nu avea valoare, trupul nu era văzut deloc ca un templu, iar plăcerea actului sexual alcătuia poate unica distracție.

Când au început descoperirile, când omul a început să-și acopere tot mai mult trupul, unii și-au acoperit și mințile. Din experiență, știu că ajungem să ne simțim nestingheriți în pat foarte greu, iar sinceri poate niciodată.

De aici pot face separat texte și texte. Intenția de azi stă în a vă anunța interesul meu pentru următorii ani: viața sexuală și nefericirea oamenilor. O viață sexuală nesatisfăcătoare e ușor de identificat: modifică comportamente, iar complexele, mai ales de superioritate vorbesc despre frustrări sexuale. Asta a făcut Freud din mine: un viitor specialist în sexologie dacă găsesc un doctorat.

Bucurosă o să răspund la orice întrebări. Am o condiție: să primesc întrebări formulate clar, fără iz batjocoritor.

Aștept reacții!

Foto: Bogdan Mosorescu

13 Comments
  • Mali
    februarie 20, 2017

    Succes!

  • Alex
    februarie 21, 2017

    Eu sunt curios ce ai mai studiat pe lângă Freud. Că săracu’ a fost şi s-a dus, între timp au mai curs râuri-râuri de cerneală pe tema psihologiei şi psihosexualităţii. Gestalt therapy îţi zice ceva? Eric Berne / analiza tranzacţională? Zic de astea două chestii fiindcă mi-au atras atenţia în trecut. Iar tema psihologiei sexualităţii chiar nu pot spune c-am aprofundat-o. Dă-mi nişte repere 🙂

    • Dunia
      februarie 22, 2017

      Vezi, eu nu-l pot cuprinde pe Freud în expresia ”săracu a fost și s-a dus…”

      Pe lângă Freud am citit Jung, Adler, Fromm, iar acum urmează să mă apuc de Carl Rogers. Nu-mi sună cunoscut ce mi-ai sugerat tu.

      N-aș putea la rândul meu să dau repere, de aceea intenționez să urmez un doctorat, pentru aprofundare și înțelegere.

  • Alex
    februarie 22, 2017

    Pai nu-l incadrez eu, il incadreaza istoria psihologiei. Care a aratat ca multe din teoriile omului sunt undeva intre „un sambure de adevar inconjurat de alte presupuneri nefondate” si „simple fabulatii”. Conform listei de aici: http://io9.gizmodo.com/why-freud-still-matters-when-he-was-wrong-about-almost-1055800815

    Am retinut celelalte nume, in afara de Jung nu-mi suna cunoscut nici unul. Multumesc.

    • Dunia
      februarie 25, 2017

      Eu l-am citit pe Freud. Fabulații nu am descoperit. Da, există speculații, ceea ce Freud își asumă. Istoria psihologiei e scrisă de niște oameni. Sau persoane, ca să merg pe urmele lui Rogers.

      În general privesc cu suspiciune pe oricine vine cu critică despre un pionier. Freud a deschis un drum. Toți ceilalți l-au bătătorit.

      În afară de asta, condițiile de viață, propria copilărie și observarea copilului meu, m-au îndreptățit să dau crezare teoriilor lui Freud. Mintea mea nu a dat rateuri extraorinare pentru a mă suspecta de lipsa unei capacități de a raționa sau a structura informația.

      Cu Freud am devenit în sfârșit un copil fericit, iar orice psihanalist, Freud sau oricare altul, te învață despre comportamentul uman. Nu văd aici nici o fabulație.

  • Iustina
    februarie 22, 2017

    Bună!
    Mi-a atras atenția un nume la început. De acest Basarab Nicolescu vorbești? https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Basarab_Nicolescu

    • Dunia
      februarie 22, 2017

      Da, despre acel Basarab este vorba. 🙂

      • Iustina
        februarie 22, 2017

        …e prima dată când spun asta cuiva :)… dar probabil că e timpul.
        Cred că am avut o dată onoarea de a sta lângă dânsul în avion.(http://ultimasuta.ro/2013/04/20/21d/)

        A fost acel cineva care prin simpla lui prezență mi-a dat încredere în noi ca neam, noi ca pământeni, ca tot. Întâmplător, după un timp, am dat de numele lui. Și, la fel ca Ana Blandiana, e născut în aceeași zi ca mine, dar în anul părinților mei 🙂
        Mi-ai făcut ziua mult, mult, de mii de ori mai bună. Pur și simplu. Fără să mă știi și fără să te știu.
        Îți doresc o săptămână extraordinară!
        Iustina

        • Dunia
          februarie 25, 2017

          Iustina, dacă aș fi superstițioasă, dar nu sunt, am ucis orice angajare în superstiții, aș căuta semnificații în stele pentru acel 21D: Dunia, născută pe 21 iunie.

          În loc de asta îți mărturisesc reacția mea, senzația aceea de ”piele de găină.”

          Hai să-ți povestesc și experiența mea în urma lecturării cărții menționare în text. Așteptam și eu îmbarcarea când am zărit un domn. Sub influența lecturii și a impresionabilității, mi-am dorit ca domnul să fie Basarab Nicolescu. Nu a fost.

          Ce-ți e și cu blogul ăsta, ce emoții poate să mai provoace! Mulțumesc că ai împărtășit cu mine.

          • Iustina
            februarie 27, 2017

            Iartă-mi întârzierea reply-ului, dar la tine nu știu cum să mă abonez la comentarii. Nicio problemă, vizitele dese, cheia marilor succese. Ce-ntâmplare întâmplătoare 🙂 cu locul de fix 21D. Și, cine știe, când și cum vei sta lângă, la 21E, și vei avea apoi de povestit o faină întâmplare. Abia aștept. Până atunci, o minunată primăvară!

  • Catalin
    februarie 23, 2017

    Eu votez cu Jung mai mult decât cu Freud 🙂 , dar și cu Adler, cu Carl Rogers. Pe Fromm nu l-am citit. Sunt extrem de bune și sugestiile lui Alex: Eric Berne și Fritz Perls (Gestalt). Cred că principiile lui Eric Berne sunt, momentan, cele mai conectate la tot ce înseamnă psihicul uman și nivelul nostru de conștiință ACUM. „Ce spui după Bună ziua?” este într-un mare fel. E începutul. Cu cele 4 întrebări ale căror răspunsuri ne definesc viața.

    • Dunia
      februarie 25, 2017

      Dacă e cu vot, eu votez cu Freud. Cum nu am lectura celor doi, Berne sau Perls, nu pot deschide o discuție despre.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
28 − 10 =