De vreo câțiva ani, femeile au început să ia atitudine când vine vorba despre maternitate. Mă refer la rolul nostru de născătoare. Unele dintre noi nu doresc să aibă copii. Unele dintre noi au îndrăznit să o spună cu voce tare și să le spună rudelor sau străinilor băgăcioși să-și vadă de treaba lor.

Am două prietene care mi-au împărtășit categoric că nu vor copii. Nu le-am contrazis o secundă. Le-am întrebat cât sunt de sigure. Un mic procent de nesiguranță produce ravagii în viața femeii. De aceea tuturor le-am recomandat să-și pună la păstrare niște ouă dacă există cea mai mică șansă să le lovească maternitatea.

Ca mamă ieșită din tipare, nu trăiesc prin copil, nu-i dedic viața mea și îl învăț să exprime ceea ce simte și ceea ce gândește chiar dacă nu-mi convine, îmi vine greu să pricep cum poate o femeie să fie atât de sigură că nu dorește copil. Ce anume o asigură că nu se va răzgândi în viitor? Ne împăcăm fiecare cu deciziile luate după putințe, dar maternitatea mi se pare o sabie cu două tăișuri care nu iartă. A concepe copii după o vârstă devine dificil, iar uneori imposibil.

O ador pe Mara mea. Îmi iubesc nepoții și mă bucură prezența unui număr neînsemnat de copii. M-am îndrăgostit de ecografia lui Mateiu. În cea mai mare parte, copiii mă exasperează. Iar aici o să aduc în discuție ceea ce am intenționat. Cum un număr copleșitor de persoane insistă la femei cu maternitatea, mai există o categorie aparte, cei care descurajează maternitatea. Eu am fost descurajată. Nu te mai văd să o iei de la capăt cu un copil. Ai un copil deja. Un copil presupune eforturi financiare. Nu mai ai răbdare. Cum nu mi-am contrazis prietenele, nici în această situație nu m-am obosit să contrazic pe cineva. Unii au făcut trimitere la duritatea mea. Altele m-au descurajat, consider eu, din cauza ideii de mamă. O mamă e blândă și susține blândețea. O mamă favorizează și amplifică realizarea femeii prin maternitate. O mamă renunță la cochetării, se împăunează cu neglijența și persiflează mersul la coafor. O mamă susține dormitul în pat cu pruncul. Nu mă încadrez, ba chiar îmi folosesc vocea pentru ca femeia să nu revină cumva la viața de acum o sută de ani. Femeile cresc copii, dar femeile pot mai mult.

Poate de aceea unele sunt categorice. Știu că pot mai mult, iar un copil le-ar distrage de la drumul lor. Un copil distrage. Atenția mamei fuge de la orice gând, orice activitate, orice acțiune la copil. Imediat ce ai rămas însărcinată și ai decis că păstrezi copilul, intri în Prostia omenească. Copilul meu o să moară. Cum? Se suie mâța și doboară drobul de sare. Astea sunt mamele.

Ca femei, în orice categorie ne poziționăm, dorim sau nu copil, nu trebuie să permitem influența străină. Faci copil pentru că vor mama, bunica sau mătușa. Faci copil pentru tine și onorează această dorință prin celebrarea copilului ca persoană separată. Nu ți-a cerut să-l aduci pe lume. Nu te purta ca și când ți-ar datora ceva. Tu o să-i datorezi însă viața ta. Nu faci copil pentru că unii nu te consideră capabilă. Un copil te maturizează, activează ambiții, te iubește și îți dă un sens vieții pentru următorii 20 de ani. După 20 de ani revenim la noi. Nu uitați acest aspect. Facem sau nu facem copii, realizarea vieții ține în primul rând de noi înșine. După ce ne potrivim gândurile și sentimentele personale, suntem și părinți.

O școală a părinților e la fel de necesară în România ca educația sexuală în școli. Între timp accesați cursuri, citiți cărți, educați-vă pruncii acasă înainte să-i trimiteți la școală. Eșecul din învățământul românesc își are rădăcini în lipsa de educație de acasă.

În acest scenariu sinistru pun punct. Nu știu ce m-a apucat. Mă necăjește o contracție. O fi de la. Nu cred! Așa sunt eu.

Foto: Zenobia Lazarovici