Eu nu m-am iubit de la început cu simpatie. Eu m-am iubit detestându-mă

A fost una din acele zile. După ce mi-am băut paharele de apă și așteptam să treacă cele trei minute necesare pentru un ceai verde perfect, am băgat lenjeria de pat la spălat. Zi de curățenie! În fiecare zi, din martie, dau cu aspiratorul. Dar nu frec în fiecare zi faința de la baie sau mobila de bucătărie. Azi am lustruit gresia și faianța. Pisicile au rămas neperiate, dar și mâine e o zi.

În tot acest timp, cu capul băgat în vasul de toaletă, aplecată în cadă, în genunchi să ajung la praful depus după pat, mi-am pregătit textul în imaginar. Acum primiți un simulacru. Toate textele mele sunt mai bine create în gând. Curg ideile. Nu am grijă de verbul a fi. Când scriu reiau propozițiile. Nu! Am mai folosit verbul a fi. Înlocuiesc. Șterg. Reformulez, iar ideile o apucă pe alte cărări ale gândirii.

Am mai rărit-o cu pilatesul. Mai nou arunc izoprenul pe jos și mă așez pentru un plank. Dimineața mă zgâiesc în oglindă la mine. De la riduri trec la abdomen. Suspin. E un subiect care se repetă la întâlnirile mele cu femeile: îmbătrânirea. Nu știu cum s-a întâmplat! Am împlinit 40 de ani. Mintea mea s-a oprit undeva la 28 de ani. Ascult. Le cred. Zâmbesc. Răspund. Nu m-aș întoarce pentru nimic în lume la altă vârstă. Îmi place enorm de mine acum. Într-adevăr nu mai am abdomen. Am în schimb o minte rafinată.

Să vă povestesc despre mine la 20 de ani din perspectiva corpului. Aveam un abdomen formidabil. Îmi ascundeam picioarele. Nu-mi iubeam trupul. Îmi era rușine cu el. Forma sânilor mă stânjenea. Mintea producea explozii false de inteligență.

Să vă povestesc despre mine la 36 de ani din perspectiva corpului. Am un abdomen rotunjor. Nu-mi ascund picioarele. Îmi iubesc trupul. Îl respect. Sânii s-au împlinit în aceeași formă detestabilă. Mintea produce explozii autentice de inteligență.

Domnul profesor Ilie Gyurcsik ne-a mărturisit la un curs în amfiteatru. Mereu mi-a plăcut să fiu la vârsta avută. Nu mi-am dorit să fiu mai tânăr. Nu mi-am dorit să par mai matur. Am ținut minte aceste vorbe. Mai puțin formularea exactă a domnului profesor.

Femeile încep să-și modifice vârsta de la primul sân ușor conturat. Aproape fără excepții femeile încep. Femeile vor să pară mai mari până în ziua când vor să pară mai tinere. De la o manifestare infantilă trec la o manifestare grotescă. Un sentiment de penibil mă încerca atunci când stăteam lângă o domnișoară copleșită de o maturitate închipuită. Un sentiment de penibil mă încearcă atunci când stau lângă o femeie copleșită de o tinerețe închipuită. Fiecare vârsta are avantaje și dezavantaje. Un truism! Mintea stabilește existența originală.

Suspin după abdomenul meu de fată, dar gândirea mă răsplătește cu stări de bine și iubire de sine. Eu nu m-am iubit de la început cu simpatie. Eu m-am iubit detestându-mă. Am lăsat totul în urmă. Acum o să mă umflu în pene. Nu mai am abdomen de invidiat, dar nu am fost niciodată mai senzuală. Vedeți?! Mintea a făcut posibilă această atitudine.

Foto: Bogdan Mosorescu

2 Comments
  • Bianca
    mai 28, 2020

    Citind articolul tău, mi-am adus aminte de ceea ce mi-am propus și ceea ce mi-am dorit în trecut : iubirea de sine.
    Azi, după alți ani și alte experiențe, această dorință a rămas în picioare. Și dacă tot vorbim de picioare, le-am urât pentru că erau tonifiante cu mușchi și nu subțiri ca cele ale prietenelor mele. Nu știu când am început și de ce am început să-mi resping propriul corp, ajungând și la persoană. Dar nu mai contează acum.
    Tot ce îmi doresc este să-mi trăiesc viața cât mai liberă și cât mai în armonie cu mine. Și dacă nu am știut să-mi trăiesc anii la timpul lor, o voi face de acum înainte.

    • Dunia
      mai 28, 2020

      Succes, Bianca, și un gând bun. 🙂

Lasă un răspuns la Bianca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
16 − 6 =