De vreo săptămână, prieteni și cunoștințe mă anunță că urmează să apară un serial numit Freud pe Netflix. Le răspund. Netflix are un buton special. Să fii anunțat când începe. Am apăsat butonul de la sărbători.

Să vă spun ce am mai învățat de la Freud. Când eram mică, mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri grădini cu trandafiri albi sau roșii. Mi-am imaginat incredibil acei trandafiri. Îmi amintesc diminețile de după. Mă întindeam în așternut cu o senzație plăcută. Dacă îi povesteam mamei, zâmbea cu colțul gurii sau rămânea fără reacție. Mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri că îmi pică dinții sau că înot în apă murdară. Dacă îi povesteam mamei, observam o groază măruntă pe chipul ei. Mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri că îmi cumpăr zeci de pantofi și de haine. Dacă îi povesteam mamei. Atunci nu i-am mai povestit.

M-am apropiat destul de târziu de Freud. După prima carte citită de, cred că am respirat pentru prima dată într-un fel personal de a fi. Știu, știu! Iar încep cu vorbe care n-au legătură cu realitatea aspră a cetățeanului serios. Cetățenii serioși par să fie singurii care înțeleg cum funcționează lumea. Mergi la școală. Termini școala. Te angajezi. Cauți un partener. Te căsătorești. Construiești o casă. Faci un copil. Te dedici casei, copilului, partenerului și creditelor din bancă. Dramele dintre țin de artiști căpiați și ratați ca mine.

Eu văd drame peste tot. Râd, dar le văd. Sesisez situațiile zguduitoare ale elevilor. Se bat. Se înjură. Suferă. Observ lingușeala. Îmi atrage atenția un gest. Pătrund cu imaginarul în căsnicii și descopăr amanți. Cum? La fel ca Ștefan Gheorghidiu. Și-a lipit obrazul de umărul meu ca să-i ofere amantului întreaga coapsă. Casele reprezintă un lanț invizibil. În prezent suntem sclavi selecți. Ne priponim singuri.

Asta e tot?! Mă uit uneori la lună și mă chestionez. Asta e tot?! Nu este. Dar nu călătoriile sunt alternativa. Nici luxul chiar dacă Oscar Wilde, Baudelaire sau Mozart, modele admirate de mine, au preferat să se acopere cu cele mai fine veșminte. Totul e să te asculți. Să fii! Iar vorbe. Vorbe, exact, dar cum să vi le transmit? Să faci ce îți place ție. Dar ce îți place ție? Aceasta este o întrebare corectă. Cum știi cine ești? Cum știi să faci sex?

Experimentând. Avem greșeala și experiența ca unelte în descoperirea sinelui. Valorile familiei semnifică baza. De aici pornim. Un punct fix e necesar.

Cu Freud, m-am aplecat mult asupra viselor. Visele sunt eu în dialog cu mintea și sufletul. Am început să citesc printre rânduri. Mi-a trecut prin cap că doar în vis sunt eu. Trandafirii vorbesc despre dorințele și naivitatea mea. Dinții și apele negre despre frici. Hainele și pantofii despre gândirea mea. M-am supărat pe mine. Atâta timp cât visez că primesc sau cumpăr haine și pantofi, mintea mea îmi arată ce mentalitate de sclavă am. Într-o noapte am visat că avem brațele pline de haine cu care mergeam la atelier. Hainele erau de la Tricoul Inteligent, iar a doua zi aveam târg. Munceam pentru mine.

M-am trezit. M-am întins în pat. Nici o senzație plăcută ca după visele cu trandafiri, dar. Îmi reprogramez mintea. Visul mi-a arătat o ușoară schimbare. N-am ajuns stăpân, dar m-am scuturat de lanțuri. Nu cunosc un sentiment mai puternic ca suveranitatea personală. Să nu atârni economic de nimeni.

Când o să ajung acolo, sunt pe drum, atunci. Atunci o să văd. Mă bucur și savurez. Mă întind în pat. Un artist căpiat se poate întinde în pat la ora 12 și 9 minute.

Foto: Bogdan Mosorescu