Copilăria și sexul definesc ființa umană

Am slăbiciuni. Una se cheamă Freud. Pasiunea pentru Freud a pornit ca apa la robinet după ce un timp a fost oprită. A scos un sunet ciudat. De multe ori am oftat adânc citind o frază sau alta. A tâșnit. De multe ori am sărit de pe canapea. Nu mai aveam astâmpăr de la cuvinte, de la mesajul lor. A venit apă din belșug. De multe ori m-am simțit consolată, înțeleasă, dar mai ales acceptată cu felul meu de a gândi.

Ca mulți cetățeni ai lumii, mi s-a întâmplat să nu mă potrivesc în viziune cu familia. Înainte de Freud, norocul meu s-a numit ca sora mea. Nu neapărat am privit în aceeași direcție. M-a acceptat, iar uneori a suferit cu mine. Norocul meu s-a mai numit ca prietenii mei. Nu neapărat am privit în aceeași direcție. Am râs împreună. Cu ei am rămas sănătoasă până l-am descoperit pe Freud. Cu Freud m-am însănătoșit.

De ce mi se potrivește Freud? Pentru mine copilăria și sexul definesc ființa umană. Pentru mine autoritatea părinților are o limită. Pentru mine sentimentul de vinovăție trebuie stârpit. Pentru mine religia e o cârjă, dar nu o cârjă personală. Pentru mine.

Pentru că m-am lăsat cucerită ușor de personalitatea lui Freud, am citit tot ce a publicat. Într-o carte în care s-a publicat corespondența dintre el și Jung, am descoperit numele unui hotel din Salzburg. La Bristol, numele hotelului, s-a ținut prima conferință de psihanaliză. Nu sunt sigură dacă a fost prima conferință. Îmi cer scuze în avans. Oricum la Bristol s-a ținut o conferință. Le-am scris celor de la hotel un mail într-o lună de iarnă. Era ianuarie 2019. Cu exactitate nu mai știu să reproduc ce le-am notat. Freud apărea în. Nu am primit nici un răspuns.

În iunie am plecat în Germania să o duc pe Mara la tatăl ei. Mi-am dorit să opresc în Salzburg la dus. Să vizităm casa lui Mozart. Mara citește cartea despre viața lui. Să descopăr unde anume e hotelul Bristol și să mă bucur de un loc în care a fost Freud. I-am vizitat casa de la Viena. I-am vizitat casa de la Londra. La dus nu am oprit la Salzburg. Cei 1200 de kilometri dintre mine și tatăl Marei mi-au impus să reconfigurez traseul. Vocabularul e compromis. Mă exprim ca Google hărți sau Waze. Firește, glumesc! Fiți liberi să râdeți. Vă rog.

Am oprit la Salzburg când am revenit în România. Am trecut pe lângă hotel ca vrăjită. Acolo a fost Freud. Acolo a vorbit Freud. Am făcut poze lângă hotel, dar n-am rezistat și am dat buzna la recepția hotelului. Uneori cred că mi se suspendă gândirea. Acționez sub o forță internă obsesională. Înainte să pic pe această latură, mai apuc să raționez. Dar nu suficient. Așa am făcut cele mai mari prostii din viața mea. M-am aruncat de la patru sau cinci metri în Dunăre. Așa mi-am dovedit curajul. Tot brațul a intrat într-o scroafă pentru a o ajuta să fete. Așa mă arunc eu cu capul înainte. Am pierdut. Am câștigat. Nu e concurs, mai ales că în acele stări sunt cumva oarbă sau paralizată sufletește.

La recepția hotelului am salutat și am încercat să explic de ce am năvălit în. Chipul doamnei de la recepție mi-a activat simțul ridicolului. La fel ca în Cabo Verde, doamna nu are habar despre ce vorbesc și de ce mi-e fața descompusă de emoție. Supriză. Doamna mi-a răspuns în română. Da, Freud a fost aici. Doamna a vrut să-și dezvăluie imediat naționalitatea, dar logoreea mea nu i-a permis. Vreți să vedeți bustul lui Freud? Se află la etajul. Aici! Fix aici m-a izbit stupoarea mentală. Am urcat cu liftul amorțită. Vorbeam pentru că mă agasa liniștea. Am ieșit din lift. M-am uitat la Freud. Vă spun sincer. M-am uitat degeaba. Nu l-am văzut. Am făcut poză la. Am făcut poză cu. Același lucru. Nu am văzut nimic. E ca și cum nu aș fi acolo. Bucuria intensă îmi anulează prezența. Nu pot fi în moment. Recuperez momentul în amintire. Poate dacă aș fi fost câteva secunde lăsată singură, aș fi reușit să-mi adun mințile. Nu s-a întâmplat. Mi le-am adunat pe drum, în mașină, conducând până la două noaptea, iar apoi stând cu ochii în tavan și rememorând.

Nu e prima dată când mi se întâmplă. Mă străduiesc să fiu prezentă. Faptul că înțeleg emoțiile, nu mă ajută la gestionarea lor. Am încredere în mine. Poate în viitorul apropiat.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
5 × 18 =